În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor), la Catedrala episcopală din Huşi a avut loc întâlnirea de 10 ani a absolvenţilor promoţiei 1999-2004 din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” Huşi.

Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, care în timpul studiilor seminariale a predat elevilor acestei promoţii disciplinele teologice biblice. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele protopop de Bacău, Costică Busuioc, fost director al seminarului huşean şi diriginte al acestei promoţii, precum şi foşti elevi, actualmente preoţi şi diaconi.

După Sfânta Liturghie, în cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Corneliu a felicitat pe părintele diriginte Costică Busuioc, mulţumindu-i pentru dăruirea şi implicarea de care a dat dovadă în coordonarea activităţilor seminarului, evidenţiind totodată rezultatele şi munca absolvenţilor acestei promoţii.

Apoi a urmat cursul festiv la Seminarul Teologic din Huşi, unde alături de PS Corneliu şi părintele diriginte, au participat şi o parte din foştii profesori ai clasei, printre care şi reputatul eminescolog, prof. dr. Theodor Codreanu. După strigarea catalogului, a luat cuvântul părintele diriginte Costică Busuioc, care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de cel prin care a primit harul sfânt al preoţiei, Preasfinţitul Corneliu, mulţumind tuturor celor care au ţinut să ia parte la acest moment deosebit, arătând grija deosebită pe care profesorii au arătat-o faţă de elevii acestei promoţii. S-au reiterat momentele deosebite petrecute în timpul anilor de seminar, precum şi parcursul absolvenţilor în anii care au urmat.

În după amiaza zilei, toţi cei prezenţi au vizitat Mănăstirea Dimitrie Cantemir, fiind primiţi cu dragoste de părintele arhimandrit Serafim Bodnar, stareţ al acestui aşezământ monahal şi consilier economic la Centrul Eparhial Huşi.

A fost cu adevărat o întâlnire de suflet, foştii profesori şi elevi întâlnindu-se încă o dată sub mantia ocrotitoare a Preasfinţitului Părinte Episcop Corneliu.

 

Ultimele articole