În perioada 3-5 februarie 2021, un grup de douăzeci de copii, coordonați de părintele Iulian-Dumitru Ștefan și de doamna preoteasă Georgiana Ștefan, au avut parte de o excursie la Poiana Brașov, județul Brașov.
Pentru mulți dintre ei, drumeția de la Brașov a însemnat prima călătorie cu trenul și primul contact cu schiurile. În zilele care au trecut, au vizitat Piața Sfatului, principalele atracții turistice din oraș și s-au distrat copios pe pârtia de tubing și săniuș.
Copiii participanți sunt implicați în activitățile parohiei, inițiind împreună cu preotul lor multe proiecte, prin care ajută construcția și pictura bisericii noi, desfășoară acțiuni filantropice sau organizează tabăra de vară.
Acest eveniment a fost posibil datorită oamenilor inimoși, care i-au primit cu colindul, în luna decembrie pe copiii și tinerii parohiei Hurdugi, în mai multe locații din țară.