Sâmbătă 20 ianuarie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a sediului Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad.
De asemenea au fost comemorați membrii C.A.R.P. Bârlad trecuți la Domnul. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a ținut și un scurt cuvânt intitulat sugestiv „ Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, Bîrlad – o instituţie unde tinereţea sufletului îşi află casă”, subliniind că: „ această instituţie, care împlineşte generoasa vârstă de 120 de ani, este casa unde fiecare, prin solidaritate, comuniune, atenţie şi rugăciune unul pentru altul, îşi poate trăi frumos tinereţea sufletului, ţinând cont de cuvintele pline de duh şi înţelepciune ale Sfântului Apostol Pavel: „Bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste şi răbdare; bătrânele, de asemenea, să aibă în înfăţişare sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, să înveţe de bine, ca să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească soţii, să-şi iubescă copiii. Şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, ascultătoare bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu” (Tit 2, 2-5).”
Evenimentul, organizat de presedintele C.A.R.P. Bârlad, magistrat (p) Mihai Nicolae, a fost prilejuit de împlinirea a 120 de ani de la înfiintarea Asociației (24 ianuarie 1898), și s-a înscris într-o serie de manifestări culturale și artistice ce au cuprins dezvelirea a douã plãci comemorative, lansare de carte, o expoziție foto-documentarã, precum și un spectacol omagial.