Marcând cei 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, marţi, 27 martie 2018, Protopopiatul Bârlad, în colaborare cu Primăria Bârlad, C.A.R.P. Bârlad şi Garnizoana Bârlad, au organizat o serie de manifestări dedicate acestui moment istoric.
Manifestările au început la ora 9,00 în Cimitirul Eternitatea din Bârlad, cu o slujbă de pomenire la mormântul Lt. Col. Gheorghe Andronache, basarabean, membru marcant al Grupului Unionist de acum 100 de ani, deportat în Siberia, ce a locuit ultima parte a vieţii în Bârlad, unde a fost descoperit de Securitate.
La ora 11,00, în Sala de festivităţi „Al. I. Cuza” a C.A.R.P. Bârlad, s-a desfăşurat dezbaterea „Basarabie, Basarabie, scumpă icoană în inimă purtată”. La această dezbatere a participat și părintele protopop Vasile Lăiu, intervenția sa intitulându-se: „Rolul Bisericii în actul Unirii”.