Referendumul a trecut. Din lipsă de cvorum a fost invalidat.

Unii au început să vorbească despre declanşarea unei apocalipse spirituale peste România. Că peste noapte am devenit minoritari. Că valorile creştine au fost înghiţite iremediabil de către ideologiile seculariste ale societăţii post-creştine. Că asistăm la un hiatus insurmontabil între tradiţie şi cetăţenii României.

Alţii, triumfalişti de serviciu, cred, cu tărie, că au legitimitatea morală să afirme apodictic că Biserica a suferit o înfrângere colosală, fiindu-i afectat prestigiul şi amputat dreptul la prezenţa ei în spaţiul public. Sau că suporterii ideologiei neomarxiste sunt majoritari.

Deci, în mod oficial, au dreptul să colonizeze masiv teritoriul spiritual al acestei ţări. Adică, să se aşeze la pupitre sau la butoane şi să dicteze doctrina totalitară a ideologiei progresist-liberale. Îşi arogă competenţa şi îndreptăţirea civică să ocupe centrul, iar ceilalţi, care au votat Da, sunt invitaţi să se retragă resemnaţi şi umiliţi la periferie. Se proclamă euforic că unii, în mod intrinsec, sunt occidentalocentrici şi progresişti, pe când alţii sunt medievali şi retrograzi.

Personal, consider că toate aceste tirade sunt butaforii verbale. Adevărul este întotdeauna în altă parte, ţine de esenţe.

În primul rând, referendumul a fost invalidat, pentru că maşinăria de propagandă a progresiştilor a fost mult mai abilă şi mai eficientă. Biserica nu deţine, din păcate sau din fericire, reflexul de a gestiona corect şi în timpi reali toate minciunile, distorsionările şi calomniile grosolane care au curs, în săptămânile trecute, pe albia dezbaterilor publice.

De departe, cheia „succesului” a fost asigurată de anexarea ideologică a referendumului la politică, la unul dintre partidele actuale, precum şi la frica iluzorie că prin vot vor fi modificate şi alte articole din Constituţie, fapt care s-a soldat cu formarea unui contingent de indecişi sau decişi să nu participe la vot. Cu alte cuvinte, ura faţa de un partid a fost mai intensă decât dragostea faţă de familie, de valorile tradiţionale.

Paradoxul este că în această manevră ideologică au căzut inclusiv conservatori creştini, simpli sau intelectuali. Pentru intelectuali, şi poate nu numai pentru ei, refrendumul a părut inutil şi fără efecte juridice concrete, atâta vreme cât în Codul Civil art. 259, alin. 1, se stipulează, negru pe alb, ce înseamnă cuvântul „soţi”.  Prin urmare, calomnia, ideologizarea malefică şi dezinformarea au fost mai puternice decât bunul simţ şi capacitatea de a discerne între grâul adevărului şi neghina minciunii. Manipulare profesionistă, ca la carte.

În al doilea rând, Biserica nu a suportat o înfrângere. De ce? Prin deducţie logică şi confirmată personal, mare (sau o suficientă) parte din cei care nu au votat, exceptându-i pe unii din tabăra nedemocratică #boicot sau #staucasă (pentru că s-au opus unei consultări populare), sunt ataşaţi şi cred în valorile iudeo-creştine, în familia naturală. Vă asigur că această constatare nu se înscrie în logica învinsului care vrea cu orice preţ să pară un victorios. Ce folos să mă autoamăgesc cu o victorie goală de conţinut? Aş transforma şi eu convingerile mele într-o ideologie. Din fericire, fug de ideologie ca dracul de tămâie. Orice ideologie ucide.

Biserica, prin acest referendum, a primit un semnal puternic că trebuie să se focuseze pe un tip de pastoraţie de proximitate, frontală, pe înfiinţarea a cât mai multe grădiniţe, şcoli confesionale, centre de catehizare creştină, aşa cum sunt în Occident, pentru a oferi o alternativă tăvălugului ideologiei neomarxiste a teoriilor de gen care vor să corupă, cu nesimţire şi persuasiune diabolică, mintea şi inima curată a copiilor.

Am această convingere că Biserica va restarta, inteligent şi discret, strategiile de pastoraţie faţă de proprii credincioşi, pentru că deţine resursele. Cred că niciun păstor responsabil nu va susţine de acum încolo că Biserica poate fi cuantificată după câte ziduri au fost ridicate, ci după cât de mult se regăseşte în Biserică şi ne recunoaşte poporul ca păstori. Deci, în tot răul şi-un bine.

De asemenea, Biserica în toată epopeea aceasta cu referendumul, alături de puţinii intelectuali care şi-au asumat public valorile de dreapta (Adrian Papahagi, Mihail Neamţu, Teodor Baconschi), a dat dovadă de dreaptă măsură şi civilitate în a susţine o cauză profund creştină. Din nefericire, civilitatea aceasta ne-a „costat”: participare mică pentru o cauză atât de mare. Biserica nu a făcut decât să se comporte extrem de european: a susţinut ceea ce este constitutiv Europei, rădăcinile ei creştine.

Lipsa de toleranţă de care am fost acuzaţi este una falsă şi inventată, chiar dacă, răzleţ, s-au auzit voci ale unor slujitori care au transformat apologetica creştină în fricotecă necreştină. Dacă veţi avea curiozitatea să vă uitaţi pe conturile de Facebook ale suporterilor lgbt-işti, veţi fi invadaţi de un val inexplicabil de ură şi agesaţi decibelic de un volum şi ritm visceral de creştinofobie. Trist este că numărul celor care i-au jignit pe susţinătorii şi iubitorii sinceri ai valorilor creştine este majoritar, nicidecum unul izolat.

Un ultim punct. Legat de isteria ipocrită a banilor cheltuiţi pe referendum, i-aş provoca pe useriştii progresişti, pe lgbt-işti luminaţi să încerce să devină, în mod concret, filantropi, să îşi asume agenda socială prin care îşi motivează propagandistic atitudinea antieclesială, de vreme ce au clamat pe social media, pe la diverse televiziuni că banii trebuiau cheltuiţi pentru scopuri caritabile, pentru orfelinate, pentru copii din centrele de plasament, pentru familiile sărace, de a căror grijă nu mai pot dormi noaptea,  şi să ne ajute în Vaslui (şi în orice altă parte) să întregim această operă filantropică iniţiată şi susţinută discret de Biserică şi autorităţile locale. Ar dovedi în felul acesta că nu sunt doar nişte propagandişti de serviciu.

Ca o concluzie, Biserica nu trebuie să culpabilizeze pe nimeni pentru invalidarea referendumului, nici măcar poporul pe care îl păstoreşte. Demonizarea generalizată nu face bine nimănui. Cu atât mai puţin Bisericii, care este înţeleaptă şi nu a căzut în această capcană contraproductivă din punct de vedere pastoral. Aşa cum preciza un fin intelectual al ţării noastre pe contul personal de Facebook: „Socotesc referendumul ca proces binevenit: a resetat nişte coordonate, a developat radiografia României actuale şi ne-a scos din somnolenţă civică, adică din băltirea în prea numeroasele noastre iluzii colective” (Teodor Baconschi).