În după-amiaza zilei de vineri, 02 august 2019, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba Paraclisului Maicii Domnului în Parohia Bogdana, Protopopiatul Vaslui. Preasfinția Sa a fost însoțit de părintele protopop Adrian Chirvasă.
La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a descris-o pe Maica Domnului ca fiind model și izvor de bucurie:
„Maica Domnului este modelul, prin excelență, al omului plin de bucurie. În viața ei, în existența ei, se sălășluia harul lui Dumnezeu. În limba greacă, cuvintele har și bucurie au rădăcină comună. În viața duhovnicească, unde este har, este și multă bucurie, unde nu este har, este tristețe, păcat și mâhnire.
În slujba Paraclisului, i-am cerut Maicii Domnului să ne dea bucuria ei, să umple inima noastră de bucuria pe care și ea a avut-o. Ea a primit plinătatea bucuriei și, în felul acesta, a pierdut grija păcatului.
Dacă lumea în care trăim este o lume tristă, o lume care, foarte ușor, cade în capcana deznădejdii, este pentru că lăsăm păcatul să intre în viața noastră. Păcatul ne fură bucuria și ne aruncă în hăul tristeții. Există o legătură intrinsecă între păcat și tristețe, așa cum există o legătură naturală, firească, între virtute și bucurie, între har și bucurie.
Dacă încuviințăm ca păcatul să ia chip în sufletul nostru, dacă îl cultivăm în sufletul nostru, devenim sălașe ale celui rău.
Maica Domnului a primit binecuvântarea de la Dumnezeu ca să Îl aducă pe Domnul Hristos în lume pentru că era plină de har. Maica Domnului este modelul nostru de bucurie!”
Totodată Părintele Episcop Ignatie a oferit, în dar, părintelui paroh Robert Ciobanu, Sfântul Antimis.