La sediul Protopopiatului Huși, s-a desfășurat marţi, 05 noiembrie 2019, o nouă campanie umanitară de donare de sânge, a doua din cursul acestui an.
Evenimentul s-a derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, având și sprijinul Fundației Culturale Delta.
Activitatea a fost posibilă cu sprijinul Laboratorului mobil din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului Iași, sub supravegherea domnișoarei doctor Andreea Vatamanu.
Din cele peste 100 persoane care au donat, au făcut parte preoți, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, cadre didactice, dar și multe alte persoane care au înțeles rolul vital al actului de donare de sânge.