Hotărârea nr.11/17.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, prevede, printre alte măsuri, că se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală realizate în spații închise.
De asemenea, se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane în spații deschise.
Așa cum este precizat și în comunicatul Cancelariei Sfântului Sinod, suntem îndatorați să respectăm măsurile dispuse de autoritățile publice și să cooperăm cu acestea, asigurându-se libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistență religioasă.
Precizăm că slujbele religioase nu vor fi suspendate decât în spațiile închise. Toate slujbele religioase (Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu, Înmormântările, Pomenirile celor adormiți, precum și orice altă slujbă) se vor desfășura doar în aer liber (în curtea bisericii, în altarul de vară) cu participarea a maximum 100 de credincioși, păstrându-se distanța de minimum un metru între cei prezenți.
Pentru condiții prielnice de stat afară, Sfânta Liturghie din duminici și sărbători va fi programată mai târziu, de la ora 9.00 slujba Utreniei, iar de la 10.00 Sfânta Liturghie.
În timpul săptămânii, se va oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, miercurea și vinerea, conform Cuvântului pastoral transmis de Părintele Episcop Ignatie al Hușilor.
Persoanele bolnave/nedeplasabile pot fi împărtășite la domiciliu.
Reiterăm obligația de a se asigura și în aer liber măsurile de igienă recomandate de autoritățile în domeniu.
Biroul de presă al Episcopiei Hușilor