Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Vladimir Beregoi, consilier economic și social misionar al Episcopiei Hușilor, părintele paroh Roman Botezat, consilierul cultural al Episcopiei de Bălți, și părintele protopop de Bârlad, Vasile Lăiu.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a făcut referire la momentul aducerii la Templul din Ierusalim a Sfintei Fecioare Maria și la semnificațiile acestui eveniment:

«Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte» (Luca 2, 51)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre aducere aminte și actualizare unul din evenimentele legate de Maica Domnului, cea care ni L-a adus pe Dumnezeu-Fiul printre noi oamenii - darul cel mai minunat pe care ni L-a făcut Dumnezeu-Tatăl nouă, pământenilor.

Tradiția Bisericii ne spune că Maica Domnului, pruncă fiind, de trei ani, a fost dusă la Templu de părinții ei cu viață sfântă, Ioachim și Ana. Această aducere la Templu semnifică momentul pregătirii ei ca să devină templul unde Dumnezeu își va găsi sălaș.

În textele liturgice, Maica Domnului este numită «biserică sfințită și rai cuvântător» pentru că, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ca Om, Fecioara Maria a devenit o biserică.

Maica Domnului a fost dusă la Templu și a intrat în Sfânta Sfintelor, în locul în care intra, o singură dată pe an, arhiereul, care aducea jertfă de ispășire pentru păcatele poporului.

În Sfânta Sfintelor erau adăpostite, în Chivotul Legii, Tablele Legii, mana, pe care au mâncat-o evreii, în peregrinarea lor spre Pământul Făgăduinței, și toiagul lui Aaron.

Templul lui Dumnezeu era semnul prezenței Sale pe pământ, iar Chivotul Legii era locul în care El vorbea cu Moise - care transmitea poporului mesajele pe care Domnul le dădea. La fel, Maica Domnului a devenit un chivot dumnezeiesc.

La Buna Vestire ni se spune că asupra Maicii Domnului Duhul Sfânt S-a adumbrit - Duhul Sfânt a acoperit-o așa cum Slava dumnezeiască acoperea Chivotul și Templul lui Dumnezeu.

În limba greacă este folosit același verb - a adumbri - și în cazul Chivotului, asupra căruia se așeza Slava lui Dumnezeu, și atunci când Maica Domnului primește vestea că Îl va zămisli pe Fiul lui Dumnezeu, ca Om. De aceea a fost adusă Fecioara Maria în Templu, ca să se pregătească și să devină, ea însăși, un templu.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că noi toți suntem «temple ale Duhului Sfânt». Prin Taina Sfântului Botez, trupul nostru a devenit ca o biserică. Altarul este inima, iar mintea este preotul, care aduce rugăciunile și jertfa gândurilor bune. Din păcate, nu conștientizăm că suntem bisericile lui Dumnezeu.

În timpul slujbelor, episcopul, preotul sau diaconul tămâiază icoanele, dar și pe credincioși, pentru că toți, prin Taina Sfântului Botez, suntem icoanele lui Dumnezeu. Suntem creați după chipul lui Dumnezeu. În limba greacă pentru termenul „chip” este folosit cuvântul „icoană”.

Noi înșine suntem o biserică a lui Dumnezeu. Treimea a venit în inima noastră odată cu Taina Sfântului Botez. Este ascunsă în inima noastră. De noi depinde cât o lăsăm să lucreze în viața noastră.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a afirmat că Maica Domnului a devenit o „Scriptură vie”:

Ni se spune că Maica Domnului păstra cuvintele lui Hristos în inima ei. A devenit ca o „Scriptură vie”.

La slujbele închinate Maicii Domnului, la Liturghie, se citește fragmentul evanghelic care relatează vizita pe care Domnul Hristos a făcut-o în casa Mariei și a Martei.

Marta dorea să fie o gazdă bună, să fie un om primitor, ca Oaspetele de seamă să se simtă cât mai bine. Maria, în schimb, stătea la picioarele lui Hristos, și Îi sorbea cuvintele, se hrănea din acestea.

Marta a fost indignată, credea că Maria neglijează tot ceea ce ține de ospitalitate, și Îi spune Domnului Hristos că Maria stă la picioarele Lui. Hristos îi răspunde: «Marto,  Marto, te îngrijești de multe, dar mai ai nevoie de un singur lucru». Nu i-a reproșat spunându-i că nu este nevoie să fie o gazdă bună, ci că, pe lângă această grijă, mai are nevoie de ceva: de partea duhovnicească. Îi spune că «Maria și-a ales partea cea bună» – să aibă grijă de suflet. Să primeze grija de suflet și apoi, în plan secund, grija de trup –esențial și acest lucru.

Maica Domnului a avut mare grijă de fiecare cuvânt pe care l-a auzit din gura lui Hristos. Îl adâncea în inima ei, încât aceasta a devenit ca un teasc în care era măcinat cuvântul lui Dumnezeu, pentru a da vinul înțelesurilor duhovnicești. Ea a devenit o Scriptură vie.

Fecioara Maria L-a primit pe Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul întrupat, în pântecele ei.

Maica Domnului avea deschiderea și disponibilitatea de a zăvorî în inima ei, ca într-un tezaur de mare preț, tot ceea ce Hristos rostea.

Domnul vrea să fim bisericile Lui, să adâncim cuvintele Lui si să reflectăm la ele.

Când venim la slujbă, să căutăm să avem inima și urechile deschise înspre cuvintele pe care le auzim. Să punem în inima noastră cuvântul care ne place cel mai mult să îl frământăm până dă rod.

Cuvintele lui Hristos nu au în ele păcat sau conflict, așa cum au cuvintele noastre. Sunt pline de lumină, bucurie și multă unitate.

După Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Părinților Episcopi Ignatie al Hușilor și Antonie de Bălți, a fost semnat un acord de înfrățire între Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Dondușeni, păstorită de părintele Roman Botezat, și Parohia Pogonești, Protopopiatul Bârlad, păstorită de părintele Vasile Maximoiu.