Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, a derulat, în perioada 17-19 mai 2023, în municipiile Huși, Vaslui și Bârlad, campania de informare „Sănătate pentru toți”, acțiune menită să facă cunoscute serviciile medicale pe care Asociația le pune la dispoziția beneficiarilor.
„Cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie, am realizat o Campanie de informare, pe care am intitulat-o „Sănătate pentru toți”, prin intermediul căreia am făcut cunoscute o parte din serviciile medicale și sociale pe care le oferim.
Doamnele asistente medicale din cadrul Asociației noastre au interacționat cu numeroase persoane din Huși, Vaslui și Bârlad, cărora le-au prezentat informații detaliate privind Serviciul privat de ambulanță, Cabinetul de kinetoterapie și recuperare, Căminele pentru bătrâni, precum și serviciile de Îngrijire la domiciliu, prin care venim în sprijinul celor aflați în suferință, neputință și singurătate”, a menționat părintele Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.