Comunitatea strânsă în jurul acestei biserici este alcătuită în special din români basarabeni, fiind păstorită de părintele Constantin Uncu. Cu prilejul pomenirii Sfântului Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, alături de credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie arhierească s-a aflat și Excelența Sa, Doamna Larisa Miculeț, Ambasadoarea Republicii Moldova în Irlanda. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Călin Florea, protopopul ortodox român al Irlandei.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a făcut referire la semnificațiile Crucii, arătând că Crucea lui Hristos înseamnă, în primul rând, dragoste:

«Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri» (Marcu 8, 38)

Biserica a considerat că este necesar ca marile sărbători să fie încadrate între două duminici, pentru a avea timp de reflecţie pe marginea semnificaţiilor sărbătorii prăznuite.

Crucea lui Hristos nu înseamnă numai suferinţă. Noi suntem obișnuiţi, în limbajul cotidian, când trecem printr-o perioadă dificilă în viaţa noastră, să spunem: „Aceasta este crucea mea” – adică este o formă de resemnare: „Nu am ce să fac și îmi accept crucea, cum vine ea în viaţa mea, cu povara pe care o resimt eu”.

Dacă am reuși să înţelegem că Crucea lui Hristos înseamnă dragoste și asumare a suferinţei, vom reuși să înţelegem altfel situaţiile limită cu care ne confruntăm.

De aceea, întotdeauna când vă însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci, să vă gândiţi mai întâi nu atât la suferinţă, cât la dragostea lui Iisus Hristos pentru noi, oamenii. Dacă Hristos nu ar fi avut dragoste desăvârșită faţă de noi, nu ar fi suferit, nu S-ar fi jertfit.

Proba supremă a dragostei este jertfa. Sacrificiul devine imposibil dacă nu există „motorul” dragostei, „ADN-ul” a tot ceea ce presupune asumarea suferinţei.

Dacă vom citi Sfintele Evanghelii, vom constata că Hristos, pe Cruce, când S-a răstignit pentru noi, ne-a iubit cel mai mult atunci când noi L-am batjocorit, I-am vorbit urât, L-am dispreţuit, L-am calomniat, L-am persiflat. Nu ne-a reproșat nimic, pentru că iubirea nu reproșează niciodată.

Când ajungem în punctul să reproșăm ceva cuiva, este deja un indiciu că noi nu iubim acea persoană. Relaţia dintre noi și acea persoană este una strict contabilă – adică noi cuantificăm binele pe care ni l-a făcut cineva și ne gândim că ar trebui să răspundem cu aceeași monedă.

Hristos ne învaţă, în Evanghelii, faptul că a iubi pe cineva înseamnă a-l avea în inimă, a-l asuma, atunci când acela nu merită acest lucru. Este greu pentru noi acest lucru.

Cum să iubim pe cineva care ne batjocorește, ne jignește, ne vorbește urât? Tendinţa noastră naturală este de a-l refuza, de a-l calomnia și de a-l batjocori, sau, mai grav decât atât, de a ne lua revanșa și a ne răzbuna.

Niciodată dragostea nu se răzbună. Dragostea este cea care iartă, îngăduie – desigur, dacă cineva poate să primească acest lucru.

Cei care erau la picioarele Crucii nu puteau înţelege dragostea lui Hristos, Cel care, calomniat, batjocorit și dispreţuit fiind, Se ruga pentru toţi cei care Îl răstigneau. Aceasta este cea mai frumoasă rugăciune pe care ne-a învăţat-o Dumnezeu: „Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac!”.

Prin urmare, Crucea este, în primul rând, semnul dragostei lui Dumnezeu, semnul îngăduinţei, al iertării depline și al rugăciunii pentru vrăjmași (cei care ne batjocoresc).

Câţi dintre noi mai reușim să ne comportăm ca Hristos pe Cruce? Dacă facem un procentaj al situaţiilor în care am răbdat, în care am răspuns cu dragoste la ură, cu bucurie la dispreţ, cu răbdare la calomnie, vom fi foarte dezamăgiţi, pentru că noi, în general, avem impulsul de a riposta. Când cineva ne spune un cuvânt nepotrivit, ne supărăm.

Toţi am vrea să fim trataţi cu dragoste, și știm că, ori de câte ori cineva ne spune un lucru cu foarte multă dragoste, îl acceptăm altfel. Dar când noi suntem puși să facem același lucru, nu mai considerăm că celălalt are nevoie de dragoste. Credem că numai noi avem nevoie să fim trataţi cu dragoste, cu înţelegere și cu îngăduinţă, iar faţă de celălalt suntem aspri, foarte exigenţi, însă nu cu o exigenţă bună, ci cu una care strivește.

Hristos pe Cruce, când a fost răstignit, i-a iubit pe toţi cei care se năpusteau cu ură și cu răzbunare asupra Lui. I-a iertat pe toţi – aceasta este dragostea lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, duminica de dinainte și duminica de după, sunt prilejuri de a ne gândi la dragostea lui Dumnezeu. Atât de frumos și de autentic ne-a iubit Dumnezeu pe Cruce, și așa continuă să ne iubească pe fiecare dintre noi, indiferent cât de mult Îl ignorăm, ne revoltăm sau suntem superficiali în relaţia noastră cu El (în credinţa noastră faţă de El).

Preasfinția Sa a afirmat că a mărturisi despre cineva presupune a avea încredere deplină în acela:

În Evanghelia de astăzi, Hristos ne spune: „De cel căruia îi este rușine să vorbească despre Mine (despre credinţa în Mine), și Eu mă voi rușina în faţa lui Dumnezeu-Tatăl”.

A vorbi despre cineva cu dragoste și cu bucurie presupune a avea încredere în acel om, a simţi că el înseamnă ceva pentru noi, că este centrul vieţii noastre – așa cum ar trebui să fie Hristos – centrul vieţii noastre.

Câţi dintre noi, în diaspora, avem curajul, la locul de muncă, să vorbim despre credinţa noastră, despre Hristos, despre Evanghelie, despre modul cum trăim noi în Biserică? De multe ori, ne gândim că este mai bine să nu vorbim, pentru că ne este rușine, să nu ne ironizeze sau să ne batjocorească cineva, și preferăm să tăcem.

Lipsa de curaj în a vorbi despre Hristos este, de fapt, un deficit de iubire – noi nu-L iubim așa cum se cuvine. Atunci când iubim un om în mod deosebit, nu ne interesează ce gândește sau cum ne judecă celălalt, ci vom vorbi despre persoana respectivă, pentru că noi credem în ea, o iubim, și nimeni nu poate să ne oprească, nimic nu poate să constituie un obstacol în trăirea dragostei pe care o avem faţă de persoana respectivă.

Așa ar trebui să înţelegem dragostea lui Dumnezeu, care ni s-a descoperit pe Cruce. Când ne însemnăm cu semnul Crucii, să ne gândim că deja devenim părtași iubirii lui Dumnezeu de pe Cruce.

Ar trebui să ne asumăm această dragoste, și să-l iubim pe cel care ne jignește sau ne batjocorește, și să-l răbdăm așa cum este el.

Ne vom întreba: „Nu cumva, în acest caz, cineva poate să profite de dragostea noastră?”. Nu profită nimeni. Dacă dragostea noastră este sinceră – celălalt poate să o primească sau, de multe ori, chiar dacă dragostea noastră este sinceră, celălalt nu o acceptă, este orb –, aceasta poate schimba omul, așa cum dragostea lui Hristos de pe Cruce a schimbat o lume întreagă.

Să ne schimbe Hristos pe toţi, cu dragostea Sa!