Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, la Complexul de servicii sociale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Tutova, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, pentru un număr de 50 de beneficiari ai Centrului. Au participat preoți din Protopopiatul Bârlad, iar cei care au dorit, s-au spovedit și au primit Sfânta Împărtășanie.
La final, toți beneficiarii au primit în dar, cu ocazia zilei de 1 martie, câte o floare, un mărțișor, iconițe și cărți de rugăciuni.
La eveniment a participat și doamna manager, Roxana Mocanu, precum și toți angajații Centrului.