Evenimentul a avut loc la Mănăstirea „Prodromița”, din localitatea Tanacu, Protopopiatul Vaslui. Conform hotărârii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, întrunit în data de 12 iunie 2024, Schitul Tanacu a fost ridicat la rangul de mănăstire, cu denumirea „Mănăstirea Prodromița”.

Ziua a început cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Părintele Episcop Ignatie, din soborul slujitorilor făcând parte și părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină, și părinții protopopi Adrian Chirvasă și Ștefan Iulian Dumitru, alături de preoții parohi implicați în proiect. Toți cei 350 de copii participanți s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” -junior, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a arătat cum virtuțile regăsite în Fericirile enunțate de Domnul Hristos în Predica de pe Munte, sunt ingredientele unei vieți asumate și fericite: 

«Bucuraţi-vă și vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi» (Matei 5, 12)

Fragmentul evanghelic ne prezintă, într-o formă concentrată, reperele fundamentale ale învăţăturii Domnului Hristos, învăţătură pe care, dacă noi o vom asuma și aplica, la modul concret, în viaţa noastră, putem să devenim cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor.

Pasajul este desprins din Predica de pe Munte, cea care a fost numită de către specialiști „Constituţia Împărăţiei Cerurilor”. 

Hristos ne dă impulsul lăuntric să conștientizăm că a fi fericiți implică asumarea și practicarea anumitor virtuţi. Nu mai regăsim multe din aceste virtuţi, nici măcar în viaţa creștinului, sau, dacă le găsim, sunt manifestate într-o formă anemică, extrem de fragilă, fără niciun fel de consistenţă.

În limba greacă, cuvântul „macarios”, folosit pentru „fericire” era unul specific și pus într-o legătură directă cu zeii. Cuvântul era folosit foarte rar – avea un alt corespondent, mult mai des întâlnit în literatura de specialitate. De la acest cuvânt avem, în limba română, numele „Macarie”.

Prin extensie, am putea spune că, folosind acest cuvânt, Hristos îi dă un conţinut duhovnicesc, îi dă o altă semantică. Dacă noi reușim să împlinim Fericirile, să le asumăm la nivelul vieţii personale, ne îndumnezeim. Împlinind și practicând Fericirile, așa cum Domnul le-a rostit în Predica de pe Munte, putem accede la o viaţă duhovnicească profundă și ne putem legitima, la modul real, ca fiind cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor.

Fericirile concentrează mai multe virtuţi:

Smerenia – faptul de a avea conștiinţa că totul depinde de bunul Dumnezeu. Noi nu suntem siguri pe absolut nimic din viaţa noastră, oricât de mult am fi îndemnaţi a ne încrede în noi înșine. Totul este atât de fragil și ușor răsturnabil, de aceea noi ne încredem în Dumnezeu.

A te încrede în Dumnezeu e un semn de smerenie.

Apoi, ni se cere blândeţe – faptul de a rămâne neclintiți, și în ocară și în laudă, așa cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul. Este foarte greu de asumat această virtute, la nivelul vieţii personale. Tendinţa noastră este de a ne bucura și a ne hrăni orgoliul, atunci când suntem lăudaţi, și de a ne întrista, atunci când cineva ne ocărăște sau ne ponegrește.

Din păcate, noi ne supărăm chiar și atunci când suntem vinovaţi de păcate și de netrebnicii. Paradoxal, suntem mai mânioși și considerăm că suntem mai îndreptăţiţi, atunci când greșim și păcătuim, pentru că nu ne asumăm partea de vină pe care o avem fiecare.

Ni se cere o inimă curată, frumoasă, împodobită cu lumina harului necreat, o inimă care să aibă întotdeauna disponibilitatea de a-i primi pe cei care au nevoie să se odihnească în noi, ca într-un han – așa cum a fost odihnit cel rănit din Pilda samarineanului milostiv.

Ierarhul Hușilor a insistat asupra duhului de pace pe care un creștin adevărat trebuie să îl transmită celor din jur, amintind de efectele nefaste generate de lipsa unei atitudini împăciuitoare:

Ni se cere să avem un duh împăciuitor - un duh de pace -, pentru că doar în felul acesta noi ne putem numi fiii lui Dumnezeu. Cred că la această virtute suntem cei mai deficitari. 

Câtă zâzanie împrăștiem în jurul nostru, care ia forma calomniei, a minciunii, a invidiei, a dorinţei de a murdări, cu orice preţ, imaginea unui om! Cu cât omul este mai bun și are intenţii mai bune, cu atât diavolul îl împinge pe cel care are afinitate cu cel rău, să aducă zâzanie și tulburare în familie, în societate, în Biserică.

Câţi nu sunt, care nu se pot numi „făcători de pace”, ci, mai degrabă, „făcători de tulburare” și de mânie! Toate acestea au niște consecinţe devastatoare asupra sănătăţii organismului social.

Vai de cel care se ocupă cu semănarea neghinei urii și a minciunii, pentru că el nu poate fi numit fiu al lui Dumnezeu, ci fiu al diavolului! Unii au făcut chiar o specialitate, o preocupare morbidă în a murdări identitatea unui om. Sunt foarte puţini cei care scot în evidenţă calităţile, frumuseţea morală a unui om.

Sfinţii sunt cei care văd întodeauna bunătatea și strălucirea luminii din inima unui om. Ei au capacitatea de a potenţa și a amplifica tot ceea ce este mai frumos în noi.

În contrast cu ei, noi, păcătoșii, care suntem dominaţi de patimi, facem opusul – potenţăm ceea ce este mai urât din sufletul unui om, care poate să fie o excepţie, dar pe aceea o vânturăm și o colportăm dintr-o parte în alta, cu dorinţa de a-l pune într-o situaţie în care imaginea și vizibilitatea lui morală și socială, să fie știrbite.

Unde devenim noi făcători de zâzanie și de răutate? În mediul virtual, sub diferite conturi false, anonime, pe reţelele de socializare sau pe site-uri, unde ne putem ascunde și putem spune ce vrem, orice minciună, despre oricine, doar cu gândul că, aruncând-o în spaţiul public, poate va fi cineva care va crede ceea ce noi spunem – va crede murdăria și „lăturile” (iertaţi-mi expresia, că nu e de predică) pe care le aruncăm asupra unui om.

Cu cât ne ascundem în spatele unui anonimat, cu atât devenim mai virulenţi, crezând că nu ne vede nimeni. Îmi vine în minte o comparaţie  (iertaţi-mă, că nici aceasta nu e de predică!): cei care nu-și asumă o identitate în a critica sau a avea o părere diferită faţă de un anumit articol sau faţă de o anumită persoană, se identifică cu cel care scuipă în sus, și scuipatul îi vine tot pe faţa lui, nu în altă parte. Cam așa stau lucrurile cu cei care se ascund în spatele unui anonimat și își fac o preocupare morbidă de a calomnia.

O altă virtute este milostivirea, îndurarea faţă de neputinţele unui om – neputinţele celui care conștientizează că a greșit, nu a celui care recidivează și profită de bunătatea unui om; aici mila nu mai trebuie aplicată, pentru că astfel nu-l ajutăm.

Sunt și nenumărate situaţii în care ne îndurăm de cineva, avem milă, iar acela o ia ca pe o formă de slăbiciune, și nu se îndreaptă în niciun fel, nu schimbă ceva din atitudinea lui, pentru că crede: „Lasă, că merge și așa!”, și profită de bunătatea, milostivirea și îndurarea noastră. Un asemenea om își bate joc, la modul explicit, de bunătatea celuilalt, de milostivirea și capacitatea lui de a fi înţelegător cu neputinţele sale.

Preasfinția Sa a vorbit și despre opusul Fericirilor enunțate de Domnul Hristos:

Suntem îndemnaţi de Domnul să însetăm după dreptate, dar nu în sensul justiţiar al cuvântului, ci dreptatea care înseamnă a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine, în duh de blândeţe și foarte multă pace, nu în duh de război și de revanșă – aceea nu este o sete după dreptate, ci, dimpotrivă, este o sete după răzbunare, pe care încercăm să o fardăm sub chipul dreptăţii.

Ultimul lucru pe care ni-l cere Domnul în Fericiri este să suportăm prigoana pentru credinţă și pentru numele lui Hristos.

Toate acestea sunt atât de greu de asumat de fiecare dintre noi. Fericirile pe care Domnul Hristos le-a rostit în cadrul Predicii de pe Munte, și pe care suntem chemaţi să le asumăm în viaţa noastră – smerenia, blândeţea, inima curată, duhul împăciuitor (de pace), îndurarea (milostivirea), setea după dreptate și răbdarea unei prigoane pentru credinţă –, sunt cele care ne conferă statutul de cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor, cele care asigură îndumnezeirea noastră și punerea în evidenţă a tot ceea ce este mai frumos și mai strălucitor din viaţa noastră, ca oameni.

Așa cum ne atenţionează unul dintre gânditorii profunzi ai neamului nostru, Mircea Vulcănescu, un mare intelectual din perioada interbelică, găsim aceste Fericiri și într-o variantă răsturnată. Într-o carte, intitulată foarte sugestiv, „Bunul Dumnezeu cotidian. Studii despre religie”, publicată de Editura Humanitas, autorul ne spune că tabloul valorilor morale ale omului, care sunt cuprinse în cele nouă Fericiri, este răsturnat pentru omul modern.

„Predica de pe Munte” a omului modern sună cam așa, în textul acestui gânditor și mare creștin:

„Fericiţi cei îndestulaţi – răspunde veacul acesta lui Hristos – că a acelora este împărăţia acestei lumi și alta nu e.

Fericiţi cei tari, că aceia vor moșteni pământul.

Fericiţi cei cumpliţi și neîndurători, că aceia nu se vor teme de nimeni.

Fericiţi cei ce râd și se bucură, că aceia de nimic nu au nevoie.

Fericiţi cei îndrăzneţi, că aceia vor avea parte de praznic.

Fericiţi semănătorii de vânt, că aceia se vor chema fiii furtunii.

Fericiţi cei iscusiţi (vicleni), că aceia vor afla taina multor lucrui.

Fericiţi veţi fi, când vă vor slăvi și vă vor tămâia, minţind pentru voi, căci v-aţi aflat plata acum, pe pământ, și mâine de voi cine o să-și mai aducă aminte?”

Așa arată – fără să am o atitudine de dezamăgire – tabloul valorilor morale pentru omul modern.

Hristos, în Fericirile din Predica de pe Munte, ne îndeamnă să ni le asumăm, să le trăim la nivelul vieţii noastre personale, să căutăm, pe cât ne stă în putinţă, să le multiplicăm, să devină sensul vieţii noastre, preocuparea majoră a existenţei noastre. 

Să căutăm să fim smeriţi, blânzi, cu inimă curată, cu duh împăciuitor, cu milostivire și îndurare, cu sete de dreptate (nu în sens de a fi justiţiar) și, desigur, cu răbdare, atunci când suntem prigoniţi pentru credinţă și pentru numele lui Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Procopie. La finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a instalat pe părintele protosinghel Caliopie Adomniței în demnitatea de stareț al așezământului monahal.

După Sfânta Liturghie a avut loc vizionarea filmului care a surprins activitățile desfășurate de către tineri în parohiile din care provin. Au participat parohiile: „Sf. Apostoli” - Vaslui, „Sf. Treime I” Vaslui, Bahnari, Cartierul Nou,  Rediu, Băcești, Fâstâci, Gologofta, Hârsova, Muntenii de Sus, Pungești, Pușcași, Sauca, Solești, Telejna, Toporăști, Trohan, Ursoaia, Vulturești, „Sf. Nicolae” Huși, Pogănești, Giurcani, Târzii, Crasna, Crăsnășeni, Miclești, „Sf. Dumitru I” Huși, „Sf. Gheorghe” Huși, și Vinețești.

În total, anul acesta au fost implicate 60 de parohii din cele trei protopopiate ale eparhiei, iar la întâlnire au participat 350 de tineri, împreună cu preoții lor și 20 de voluntari.

Voluntarii Asociației „JoyCamps România” au animat pe cei prezenți și au desfășurat timp de 4 ore activități educative nonformale și jocuri în aer liber, în incinta mănăstirii.

A IV-a ediție a Proiectului „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, în Episcopia Hușilor, s-a derulat în perioada 27 aprilie- 5 iunie 2024 și a vizat intensificarea misiunii pastorale cu copiii și tinerii în parohii. Au fost implicate, în total, 60 de parohii, iar astăzi au fost prezenți copii din 30 dintre acestea. 

Dezideratul nostru este să îi apropiem pe elevi de Sfintele Taine ale Bisericii, să redescopere prin pastorația unită cu educația nonformală frumusețea Bisericii noastre. Lucrul acesta nu este tocmai greu, iar preoții care se implică constant ne oferă cel mai frumos exemplu.

Preotul paroh a format o echipă de 10-12 copii din fiecare parohie, împreună cu care a organizat mai multe întâlniri tematice, cateheze, activități filantropice, jocuri, activități de ecologizare, târguri caritabile, scurte pelerinaje sau drumeții.

Toate acestea s-au încheiat astăzi, în această binecuvântată zi în care am participat alături de episcopul nostru la Sfânta Liturghie, am revăzut în filmulețul de la final care a surprins momente din activitățile întreprinse de copii alături de preotul lor. Tot astăzi am premiat și parohiile participante la Concursul Național Catehetic 2024, precum și elevii premianți la olimpiadele de religie ortodoxă și cultură și spiritualitate 2024, faza națională», a menționat părintele Marian Dumitru Rugină consilierul Sectorului activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor.

Tot în acest context festiv, Ierarhul Hușilor a oferit premii în bani și cărți pentru 20 de tineri olimpici, participanți la faza națională a Olimpiadei de Religie și a Olimpiadei interdisciplinare Cultură și spiritualitate, precum și premii în cărți, pentru profesorii coordonatori.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a evidențiat parohiile câștigătoare ale fazei eparhiale a Concursului Național Catehetic 2024 „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”: Locul I - Parohia Codăești II, Protopopiatul Huși;  locul II - Parohia Simila, comuna Zorleni, Protopopiatul Bârlad; locul III - Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Protopopiatul Vaslui.