Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Ciprian Ionuț Pilă.

Înainte de Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a sfințit altarul de vară nou construit, parte a ansamblului parohial. Tot acolo a fost oficiată apoi și Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Vlăduț Cosmin Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre virtutea discreției:

«Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe» (Matei 9, 29-30)

Aș îndrăzni să spun că aproape rostesc o banalitate: trăim într-o societate, căreia îi suntem parte fiecare dintre noi, în care i se conferă o valoare nedreaptă faptului de a căuta, cu orice preţ, să fii în centrul atenţiei, să fii sub reflectoarele vieţii publice. Această dorinţă de a te afirma în mod patologic, de a căuta să atragi atenţia, cu orice preţ, poartă denumirea de exhibiţionism, în sensul că nu mai există niciun fel de graniţă între ceea ce ţine de sfera vieţii private, și ceea ce ţine de sfera vieţii publice.

Din păcate, tehnologia atrage după sine și anumite consecinţe, care nu ne sunt foarte benefice. Ne-am obișnuit, și a devenit aproape o deprindere, ca, dintr-un singur click, să aruncăm în spaţiul public tot ceea ce ţine de viaţa privată. Şi facem acest lucru cu foarte mare lejeritate.

Indiciul după care ne dăm seama că cineva este foarte indiscret și pur și simplu este invaziv și tăbărăște în viaţa noastră privată, este faptul că acela nu mai manifestă niciun fel de respect sau de limită în ceea ce privește viaţa personală a unui om, ci consideră că trebuie să tragă toate jaluzelele de pe sufletul unui om, de pe intimitatea lui, și să le arate întregii lumi.

Fragmentul evanghelic din această duminică ne îndeamnă să ne asumăm una dintre virtuţile cu care, din păcate, omul mediilor digitale nu mai rezonează, și anume discreţia.

După ce Hristos i-a vindecat pe cei doi orbi, le-a poruncit - nu le-a dat numai un îndemn -: „Vedeţi să nu spuneţi la nimeni nimic!”, adică: „Ţineţi această vindecare pentru voi! Nu trâmbiţaţi, nu vă luaţi portavocea în mâinile voastre și spuneţi ceea ce am făcut Eu! Fiţi discreţi!”.

Desigur, așa cum era în mod natural, cei doi orbi nu au putut să stăvilească impetuozitatea șuvoiului de recunoștinţă care s-a născut în sufletele lor, în urma unei asemenea minuni, și au spus tuturor ceea ce Hristos a săvârșit.

Esenţialul pe care noi îl reţinem din fragmentul evanghelic este dorinţa expresă a Domnului Hristos, de a fi discreţi atunci când ne vizitează harul lui Dumnezeu, atunci când are loc în noi o prefacere lăuntrică și devenim oameni buni, atunci când săvârșim o faptă bună faţă de semenul nostru.

Datoria noastră morală este să fim oameni discreţi. Omul discret este mulţumit cu sine însuși, nu caută să exhibe ceea ce ţine de partea atât de profundă a fiinţei sale, de relaţia sa cu Dumnezeu, de credinţa sa – pe toate le gândește și le săvârșește într-o discreţie minunată.

În contrast cu omul discret se găsește cel care se laudă, care caută cu orice preţ să vorbească despre sine însuși. Acesta devine un fel de bufon, nu știe ce să facă, ca să îndrepte înspre el reflectoarele celor din jurul său, care să-l aduleze, să-l pună în evidenţă și să-l lingușească.

Preasfinția Sa a amintit despre opusul unei atitudini discrete, și a arătat cum lipsa acestei virtuți afectează relațiile dintre oameni:

Omul indiscret este cel care și cârtește, este foarte nemulţumit, plin de sine, arogant, se comportă cu superioritate faţă de cei din jurul său și, dacă are și un pic de putere, prezenţa acelei persoane este catastrofală. El însuși vrea să fie tratat cu clemenţă, cu bunăvoinţă și respect, dar, la rându-i, se comportă bădăran, rănește, jignește și umilește pe oricine îi iese în cale, în virtutea faptului că vrea să-și exercite autoritatea puterii.

Omul care vorbește mult, care e guraliv, este 100% indiscret. Să nu avem încredere în el!

Omul discret are înţelepciune, și știe când să tacă și să ţină pentru el aspectele personale ale vieţii unui om.

Există un proverb care spune că un minut de discreţie valorează mai mult decât  o oră de înţelepciune.

Hristos ne sensibilizează pe noi, creștinii, care ne revendicăm ca fiind ai Lui, să ne asumăm această virtute a discreţiei.

Un om discret este un om plăcut, căruia îi poţi încredinţa întotdeauna adâncurile sufletului tău, neputinţele tale; este omul în faţa căruia nu-ţi vine greu să te vulnerabilizezi, adică să-i împărtășești neputinţele și hibele sufletului tău. Prezenţa unui om discret este extraordinar de binefăcătoare, este ca o minune, o mare binecuvântare.

Din păcate, societatea mediilor digitale, din care facem parte, nu ne învaţă, în niciun fel, să fim discreţi. Dimpotrivă, pe aplicaţia cea mai populară – Facebook –, există funcţia de distribuire (share), și noi nu mai avem limite. Dacă participăm la o întrunire privată, și gazda ne spune că este doar pentru noi, și nu pentru tot mapamondul, din acea mulţime de oameni, este cel puţin unul singur, care filmează  sau face o transmisie live, și tot ceea ce este privat devine public. Nu că ar fi ceva de ascuns sau compromiţător, ci, pur și simplu, există dreptul la viaţa personală.

Din păcate, nici noi nu avem reflexul, atunci când ne întâlnim cu cei din jurul nostru, să fim oameni discreţi; punem întrebări, descoasem omul, care poate nu vrea să vorbească despre anumite aspecte ale vieţii sale. Nici nu este nevoie să ne dea un indiciu sau să ne spună, la modul tăios: „Oprește-te! Nu ai limită! Până aici este graniţa, dincoace este viaţa mea personală, în care nu-i voie să intri!”.

Vă voi da un indiciu despre cum noi, aproape pe nesimţite, fără niciun fel de efort, devenim indiscreţi. Dacă este cineva lângă noi, și primește un mesaj, sau se uită la telefonul său, noi, cu coada ochiului, ne uităm la ce scrollează, ce mesaj a primit, cine l-a sunat, pe ce se uită. Sau, dacă cineva ne dă să ne uităm la o fotografie pe telefonul său, noi, ca niște nesimţiţi – scuzaţi-mi expresia, că nu e de predică –, luăm și ne uităm la toate fotografiile, însă acela nu ne-a pus în braţe un album fotografic, ci ne-a arătat o singură fotografie. Telefonul este o chestiune foarte privată a omului. Acesta este un mic exemplu, care trădează faptul că noi suntem foarte indiscreţi.

Dacă mergem la o scară mai largă, vedem cum mass media – fie cea scrisă, fie cea din spaţiul virtual – invadează viaţa omului, nu mai există graniţe.

De aceea, am considerat că este foarte potrivit să reflectăm asupra acestui cuvânt al lui Hristos. Hristos nu a făcut minunile ca să fie lăudat, ci ca să-i vindece pe oameni. Nu căuta spectacol din nimic, ci era smerit.

Dacă noi am fi fost în locul lui Hristos și am fi vindecat pe cineva, am fi vrut ca toată lumea să ni se închine, să ne mulţumească și să grăiască, de pe toate reţelele de socializare, cât bine am făcut noi. Şi, dacă nu ar fi spus în termenii convenabili nouă, care să ne hrănească orgoliul și mândria din noi, ne-am fi supărat și ne-am fi năpustit asupra lui, că nu a făcut-o în termenii pe care i-am fi vrut noi, care să satisfacă mândria din inima noastră. În stadiul acesta suntem.

E aproape o raritate – „rara avis”, cum spunea latinul – să găsim un om discret și cu multă bună cuviinţă, care să ne respecte libertatea și pentru care libertatea să fie sfântă și să nu ne invadeze viaţa cu nimic, nici măcar cu o simplă vorbă. Este o mare binecuvântare să dăm peste un asemenea om.

Dacă vrem să învăţăm virtutea discreţiei, Îl avem pe Hristos, modelul suprem. Avem la Cine să ne uităm.

Dă-ne, Doamne, discreţia pe care Tu ai avut-o!

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oferit părintelui paroh Ciprian Ionuț Pilă, distincția de vrednicie Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în semn de prețuire pentru activitatea pastorală și edilitară din parohie. De asemenea, a oferit doamnei preotese Andreea Pilă distincția de vrednicie „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”. Distincții, din partea Ierarhului Hușilor, au primit si cei care au sprijinit lucrările desfășurate la complexul parohial.