Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Protopopiatul Bârlad s-a mobilizat în a evalua situația în care se află familiile afectate de inundațiile din aceste zile, din localitățile componente ale Parohiilor Zorleni, Grivița, Epureni, Docăneasa și Bogdănița, și a le acorda ajutoare de urgență.
Încă de la începutul acestei drame pentru cei din sudul județului Vaslui, părintele protopop Andrei Mereuță, care este și paroh al Parohiei Grivița, alături de preoții din protopopiat, s-au mobilizat pentru a le fi alături celor greu încercați.
Zeci de case din această zonă au fost distruse complet, iar în celelalte situații, apele au distrus toate bunurile din gospodărie, precum și obiectele de uz casnic. Și în zilele următoare, părintele protopop Andrei Mereuță, împreună cu preoții parohi și cu voluntarii, vor fi alături de cei aflați în această situație critică.
Sute de oamenii au nevoie, în continuare, de sprijinul semenilor, atât în ceea ce privește procurarea hranei de zi cu zi, a produselor de igienă, a îmbrăcămintei și a altor bunuri de primă necesitate, cât și în obținerea materialelor de construcție și a obiectelor casnice, astfel încât viața să revină la normal.