Miercuri, 13 noiembrie 2024, de Sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, Seminarul Teologic din Huși și-a cinstit ocrotitorul.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, la Catedrala Episcopală din Huși a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Constantin Pogor, profesor de Vechiul Testament la Centrul ortodox de cercetare și studii „Dumitru Stăniloae” de la Paris, părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Hușilor, și părintele director Petru Oprea. 

Slujba a prefațat manifestările dedicate Zilei Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși, desfășurate la sediul instituției de învățământ, care au inclus lansarea ediției a II-a a albumului monografic „Tinda Raiului – mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului”, conferința Psaltirea: Profeție, Rugăciune, Liturghie”, susținută de părintele profesor Constantin Pogor, precum și un scurt recital susținut de elevii seminariști, alcătuit din piese psaltice și populare, românești și grecești.

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul domnul Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, care a subliniat parteneriatul solid pe care instituția ce o reprezintă îl are cu Episcopia Hușilor, în proiecte edilitare, culturale și sociale. De asemenea, a afirmat că domnia sa va fi prezent la activitățile tinerilor și Consiliul Județean Vaslui va susține proiectele acestora, încât să simtă cu adevărat că au un sprijin în această instituție.

A urmat mesajul domnului Ioan Ciupilan primarul municipiului Huși, care a reiterat sprijinul municipalității pentru singura instituție de învățământ teologic din județ.

Părintele consilier Cosmin Gubernat a transmis mesajul de felicitare și de binecuvântare al Părintelui Episcop Ignatie, adresat invitaților, corpului profesional și elevilor. 

De asemenea, a prezentat și lansat ediția a II-a a albumului monografic „Tinda Raiului – mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului”, apărut la Editura Horeb a Episcopiei Hușilor, în cadrul proiectului „Repere ale culturii și spiritualității vasluiene  - Tinda Raiului – mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului”, implementat de „Asociația Filantropia Ortodoxă Huși”, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui prin programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean, pentru anul 2024, domeniul cultură. 

A urmat apoi, după recitalul elevilor seminariști, conferința susținută de părintele profesor Constantin Pogor: „Psaltirea: Profeție, Rugăciune, Liturghie”. Derulată într-un stil dinamic și atractiv, expunerea i-a familiarizat și mai mult pe cei prezenți cu profilul spiritual al Cărții Psalmilor și cu locul acesteia în cultul Bisericii și în programul duhovnicesc personal al creștinului.