Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial Huși, și părinți protopopi, alături de părintele paroh Ciprian Aurelian Tacu.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși.

Numeroși credincioși din Bârlad au participat la acest moment de sărbătoare, primind, la momentul rânduit, împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului.

Cuvântul de învățătură de după citirea textului evanghelic a fost rostit de Părintele Episcop Veniamin, care a prezentat profilul spiritual al Sfântului Grigorie Palama și a vorbit despre modul cum rugăciunea poate schimba viața omului:

Sfântul Ierarh Grigorie Palama s-a confruntat cu multe situații dificile, pentru că oamenii neduhovnicești foarte adesea raționalizează credința, crezând că este adevărat și drept doar ceea ce pricep cu mintea lor, neînțelegând că tainele credinței depășesc mintea umană – noi nu putem pătrunde și înțelege adevărurile revelate și nu putem explica dogmele decât prin credință, pentru că nu avem măsura duhovnicească să înțelegem adevărul mântuitor, și foarte adesea ne rătăcim și putem face afirmații dificile.

Sfântul Grigorie Palama, prin harul lui Dumnezeu, le arată contemporanilor săi, dar și nouă, până astăzi, că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în Ființa Sa, dar este cunoscut prin energiile necreate, prin harul Său, pe care îl revarsă peste lume, având ca temei pentru cele afirmate Sfânta Scriptură, opera teologică a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Dionisie Areopagitul, dar și a Sfântului Simeon Noul Teolog, care au vorbit despre rugăciunea inimii și au arătat rolul rugăciunii în viața duhovnicească a credincioșilor.

Sfântul Grigorie ne învață să păstrăm dreapta credință. Este foarte important ca noi, în orice împrejurare am fi, să păstrăm dreapta credință, să nu ne lăsăm atrași de filozofiile lumii. Mai ales în lumea care trăim, avem mulți „Varlaami”, mulți „profesori” care ne învață cum să dobândim desăvârșirea fără Hristos, prin tot felul de exerciții, mai ales prin religiile orientale sau pe alte căi. Acestea vor să ne fure timpul vieții noastre și, în loc să-l dedicăm lui Hristos și bucuriei vieții în biserică, apărând taina credinței, foarte adesea suntem furați, și ne îndepărtăm de la lucrurile pe care ar trebui să le facem.

De asemenea, Sfântul Grigorie ne învață că rugăciunea este cea care îl ajută pe om să se despătimească. Scopul vieții noastre este sfințirea noastră, dobândirea mântuirii (a Împărăției Cerurilor), iar acest lucru nu-l putem face umplându-ne de tot ce este lumesc, ci golindu-ne de tot ce este lumesc.

Trebuie să conștientizăm că, atunci când noi ne antrenăm mintea cu alte lucruri care nu ne sunt folositoare și petrecem timpul departe de Dumnezeu, suntem departe de limanul mântuirii. În măsura în care înmulțim rugăciunea și faptele bune, dintr-odată rugăciunea se permanentizează în ființa noastră și noi reușim să înțelegem tainele credinței, să vedem lucrurile altfel, să înțelegem fiecare cuvânt din Scriptură și chemarea pe care Domnul ne-o face, de a fi sfinți, pentru că El este Sfânt. De asemenea, înțelegem cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.

Este foarte important ca noi să rostim rugăciunea inimii. Există, atât în mănăstiri – monahi și monahii, cât și în familiile credincioșilor, mulți care zic această rugăciune de multe ori pe zi, unii dintre ei chiar dobândesc rugăciunea permanentă, această harismă specială, care îi face să trăiască bucurii deosebite.

Dacă ne uităm în literatura patristică sau în viețile sfinților, găsim mai multe situații în care, sfinții care s-au rugat au avut momente harice, de trăire a credinței, care i-au făcut să conștientizeze că, într-adevăr, lumea aceasta este timp al lucrării mântuirii personale și al pregătirii pentru întâlnirea cu Hristos.

Să folosim fiecare zi, fiecare oră, cu înțelepciune, înțelegând că Domnul ne cheamă pe toți și vrea să fim împreună cu El. Nu El se îndepărtează de noi, ci noi ne îndepărtăm de El, când nu trăim credința, când facem alte fapte decât cele pe care trebuie să le facem – atunci ne îndepărtăm și ne înstrăinăm de Dumnezeu, așa cum a pățit și fiul risipitor.