Episcopia Hușilor și Asociația „Sf. M. Mc. Chiriachi” organizează, pe 10 octombrie 2025, Simpozionul Național „Arhiereul Nectarie Frimu între muzica sacră și muzica laică”.
Manifestarea va avea loc în Sala de ședințe a Protopopiatului Huși, începând cu ora 10.00. În cadrul acesteia va fi lansată lucrarea de muzică psaltică „Anthologie sau florealegire de cântări bisericești”, a arhiereului Nectarie Frimu, publicată la Editura Horeb.
La conferință vor lua cuvântul invitați de seamă, precum prof. univ. habil. Nicolae Gheorghiță, prorector al Universității Naționale de Muzică din București, lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, prof. dr. Vasile Vasile, București, dr. Elena Chiaburu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și asist. univ. dr. Cătălin Cernătescu, de la Universitatea Națională de Muzică din București.
În preambulul acestui eveniment, joi, 9 octombrie 2025, la Catedrala Episcopală din Huși, va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba de pomenire pentru cântăreții Episcopiei Hușilor.
În după amiaza aceleiași zile, de la ora 14:00, la Sediul Protopopiatului din Huși, va avea loc un atelier de muzică psaltică, adresat cântăreților și preoților din Episcopia Hușilor, membrilor Grupului Psaltic "Sf. M. Mc. Chiriachi" și elevilor Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Ioan Gură de Aur" din Huși. Repertoriul atelierelor va fi alcătuit din cântările Sfintei Liturghii traduse și compuse de Arhiereul Nectarie Frimu. Atelierul va fi susținut de lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, de la Universitatea Națională de Arte "George Enescu" din Iași și dirijor al Corului Academic Byzantion.



