Părintele Ionel Oatu a fost, vreme de aproape trei decenii, paroh al Parohiei Muntenii de Sus, Protopopiatul Vaslui. 

Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca,  promoția 1984, a fost hirotonit preot, în același an, de Episcopul Eftimie Luca al Romanului și Hușilor, pe seama Parohiei Bălțați, comuna Tătărăni, Protopopiatul Huși, loc în care a restaurat biserica și s-a impus prin slujire și întărirea credinței în rândul oamenilor de aici.

Transferat, în anul 1995, în Parohia Muntenii de Sus, Protopopiatul Vaslui, a ridicat, între anii 1997-2002, frumoasa biserică de lemn cu hramul „Sfântul Andrei”, ce străjuiește comunitatea credincioșilor de aici, depunând totodată un susținut efort pastoral și misionar pentru a întreține și spori valorile credinței în viața enoriașilor.

A purtat, cu multă demnitate creștină, în ultimii ani, povara unei grele suferințe fizice, rămânând aproape de biserica ctitorită și de fiii duhovnicești pe care i-a păstorit.

Părintele este depus la Biserica „Sfântul Andrei” din Muntenii de Sus, iar slujba de înmormântare va fi oficiată duminică, 15 martie, începând cu orele 13.00. 

În aceste momente de despărțire vremelnică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Ionel, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!