Miercuri, 19 august 2026, s-a încheiat proiectul „Pe urmele domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt”, desfășurat de Asociația Tinerilor Ortodocși Români Bârlad (A.T.O.R. Bârlad), pe parcursul a trei zile, într-un itinerar educativ, cultural și spiritual prin județele Vaslui, Neamț și Suceava. Programul a îmbinat vizitarea unor importante obiective istorice și spirituale cu activități educativ-formative și nonformale dedicate tinerilor.
După prima zi, desfășurată la Podul Înalt - Vaslui și în județul Neamț, itinerarul a continuat în Bucovina. Tinerii au vizitat Mănăstirea Cămârzani și Mănăstirea Sihăstria Putnei, descoperind istoria și specificul acestor așezăminte.
Un moment central al întregului proiect l-a constituit popasul la Mănăstirea Putna, unde participanții au vizitat ansamblul monahal și muzeul mănăstirii, s-au închinat la mormântul Sfântului Voievod și au participat, în paraclisul așezământului, la o întâlnire în cadrul căreia au aprofundat aspecte legate de istoria mănăstirii și de moștenirea ștefaniană.
Traseul a continuat la Chilia Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, unde tinerii au avut prilejul de a reflecta asupra importanței modelelor autentice și a mentorilor în propria lor formare.
În ultima zi, participanții au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, unul dintre cele mai importante repere ale Moldovei medievale, încheind astfel itinerarul început la Podul Înalt și continuat prin locurile legate de viața, domnia și moștenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Programul s-a încheiat cu evaluarea activităților și concluziile celor trei zile petrecute împreună.
„Ne-am dorit ca acest proiect să nu fie doar o lecție de istorie desfășurată în afara sălii de clasă, ci o experiență prin care tinerii să descopere, chiar în locurile în care istoria s-a scris, ce înseamnă să ai repere, să îți cunoști rădăcinile și să înțelegi responsabilitatea față de ceea ce ai primit. De la Podul Înalt până la Putna și Cetatea de Scaun a Sucevei, istoria, cultura și spiritualitatea s-au întâlnit într-un parcurs care le-a oferit tinerilor posibilitatea de a descoperi în personalitatea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare un model de credință, curaj, demnitate și responsabilitate”, a menționat părintele Andrei Mereuță, protopop al Protopopiatului Bârlad.
Proiectul a fost coordonat de părintele Octavian Simion, managerul proiectului și președintele A.T.O.R. Bârlad, alături de echipa de organizare și de voluntarii implicați.
Proiectul a fost cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui, în cadrul „Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean pentru anul 2026”, domeniul Tineret.



