În după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Taina Sfântului Maslu în Parohia ortodoxă românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie. Întâlnirea duhovnicească, organizată de părintele paroh Claudiu Ioan Moldovan, protopop al Protopopiatului de Sud-Vest și al Țării Galilor, a continuat cu un concert caritabil susținut de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.
În cuvântul adresat celor prezenți, după oficierea Sfântului Maslu, Ierarhul Hușilor a arătat că întâlnirea cu Hristos are puterea de a schimba radical viața omului:
«Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură» (Luca 19, 3)
Aceste câteva ceasuri de rugăciune sunt un foarte bun prilej să reflectăm asupra unui fragment evanghelic în care ni se vorbește despre schimbarea vieții, în mod fundamental, a unui om care se bucura de o vizibilitate și de o apreciere publică - mai ales pentru faptul că poseda o funcție care, în mentalul vremii respective, era asociată cu corupția și degradarea morală.
Este vorba despre întâlnirea pe care a avut-o Domnul Hristos cu Zaheul vameșul, cel care căuta să-L vadă pe Iisus, să se întâlnească cu El și să-L primească în adâncul inimii sale. Știm, din experiența comună, că privirea noastră caută să vadă în mod aparte ceea ce iubește foarte mult. Este, de multe ori, o povară sufletească să-i privim pe cei pe care nu îi simpatizăm atât de mult, căutăm să evităm să ne intersectăm privirea cu aceștia. Desigur, acest lucru nu este evanghelic, ci reflectă o neputință a noastră.
Noi avem bucuria și o dorință a sufletului de a-i privi cu nesaț pe cei pe care îi iubim. Acest lucru îl experimentăm mai ales în familiile noastre. Privirea mamei către copiii săi este ca o îmbrățișare, ca tot ceea ce noi am putea cuprinde în cuvintele „frumos” și „iubire”. O mamă își privește copiii într-un fel pe care, oricât ne-am strădui să îl cuprindem în scoica minții noastre, nu o vom putea face. Și mama însăși, dacă o vom întreba cu ce fel de ochi se uită la copilul său, se va rezuma la câteva cuvinte, pentru că este o stare dincolo de ceea ce putem noi externaliza sau cuprinde în cuvinte.
Transpunând pe un alt plan această experiență a tuturor celor care știu să privească cu multă iubire și frumusețe pe cei la care țin extraordinar de mult și făcând un salt în zona spirituală, și Zaheu vameșul este cel care Îl privea cu foarte multă dragoste pe Domnul Hristos, dovadă că și-a dorit să se întâlnească cu El.
De fapt, mai întâi L-a văzut Dumnezeu și privirea Domnului a schimbat ceva fundamental în inima lui Zaheu vameșul. De aceea, el și-a dorit atât de mult să-L vadă. Ocupând o funcție care era asociată cu romanii, oricine s-ar fi revoltat împotriva reprezentantului oficial al ocupantului roman, și risca să suporte consecințele aferente. Astfel, se bucura de un anumit respect, mai mult forțat, așa cum ne comportăm noi față de șefii noștri – îi cinstim, suntem atenți, pentru că ne gândim că în mâinile lor stau foarte multe decizii care pot avea consecințe asupra vieților noastre – adică suntem falși, ipocriți și lingușitori, în sensul că îi amăgim pe cei mai mari decât noi, transmițându-le că îi iubim și îi respectăm; ei se amețesc cu ceea ce le oferim, când de fapt, unul dintre noi știe că livrează o minciună.
Având în vedere contextul și mentalitatea vremii respective, nici Zaheu nu se bucura de o reputație foarte bună, pentru că el era cel care colecta taxele, strângea banii pentru străini, fiind ceva foarte greu de suportat de către localnici.
În ciuda faptului că el ocupa o funcție publică, în momentul în care a fost rănit de privirea lui Hristos și inima lui s-a umplut de dragoste față de Dumnezeu-Omul, nu l-a mai interesat niciun fel de obstacol care ar fi putut să survină în a-L întâlni pe Hristos. Dimpotrivă, s-a pus în situații ridicole. Nu l-a interesat cine ar fi putut să îl judece sau să îi pună etichete infamante, acuzându-l că are un comportament nedemn cu funcția pe care o ocupă.
În inima în care este iubire, nu există obstacol pentru nimic care să ne pună într-o poziție degradantă, exact așa cum s-a comportat Zaheu vameșul, care s-a urcat într-un sicomor, deoarecera mic de statură și dorea să Îl vadă pe Domnul. Domnul îl sesizează, spunându-i „coboară de acolo, căci astăzi vreau să intru în casa ta”. Cei de față au murmurat, gândind cum de este posibil ca Iisus să meargă în casa unuia care nu se bucura de o reputație foarte bună și să se asocieze cu păcătoșii; însă Domnul Hristos ne spune că a venit în lume pentru ca să-i mântuiască pe cei păcătoși.
În urma intrării Domnului Hristos în casa lui Zaheu vameșul, totul se schimbă, dar nu cu jumătăți de măsură, așa cum se întâmplă în viața noastră. Dacă noi ne propunem să facem ceva bun sau să luăm o decizie care să contribuie la cultivarea binelui, frumosului sau credinței în sufletul nostru, nu o facem în mod radical, ci cu jumătăți de măsură. La nivelul conștiinței fiecăruia deja se rostogolesc situații de acest fel, în care parcă nu am fost destul de determinați în a schimba viața noastră.
Zaheu, în contrast cu noi, a spus că din acel moment începe schimbarea. A dat jumătate din averea sa săracilor și a mărturisit că dacă a nedreptățit pe cineva, va da împătrit înapoi. El a făcut o desprindere și o deconectare totală de la viața lui de păcat, de la trecutul său, pentru care trebuia să se pocăiască. Acest lucru a fost posibil pentru că L-a întâlnit pe Hristos, a căutat privirea Lui.
Este un dicton în filosofia antică, ce spune că noi devenim ceea ce privim. Dacă ne uităm la ceea ce este urât și degradant, vom deveni și noi urâți și degradați. Dacă vom privi frumosul, binele, lumina, vom deveni frumoși, luminoși. Au fost sfinți în viața Bisericii care au simțitit o intimitate atât de specială cu Domnul Hristos, încât atunci când se uitau spre icoană stăteau ore în șir privind chipul lui Hristos, cu nădejdea că acel chip al lui Hristos se imprimă în adâncul sufletului lor.
Veți gândi că ei erau sfinți, că aveau alt mod de viață, dar nu este așa – când iubim pe cineva foarte mult împrumutăm din trăsăturile, din specificitățile și din modul în care se comportă această persoană, fără niciun fel de efort. Sfântul Sofronie de la Essex spune că „iubirea înseamnă un schimb profund sufletesc între oameni, devenind fiecare în parte ceea ce noi iubim și privim cu multă ardoare”. Acest lucru a făcut Zaheu vameșul - a știut să se uite la Domnul și să privească exact acolo de unde venea schimbarea lui radicală.
Noi venim foarte des la biserică, intrăm noi în casa Domnului și suntem chemați să-L privim pe Domnul, să fim cu inima la El, în stare de rugăciune. Câți dintre noi putem să ne identificăm cu Zaheu vameșul? Câti, dintre noi, după întâlnirea cu Domnul, după privirea pe care o avem ațintită spre Domnul, vom schimba și viața noastră sau vom simți în noi că este nevoie de o schimbare? Dacă vom avea o asemenea trăire, chiar dacă e doar un licăr, înseamnă că am știut de ce am venit la biserică.
Noi venim la biserică nu atât ca Dumnezeu să vadă ceea ce Îi spunem noi – problemele noastre, frământările noastre, războiul nostru interior, ci mai ales venim să vedem ce vrea Domnul să grăiască inimii noastre; iar noi să ne gândim, pe parcursul săptămânii, la ceea ce ne-a grăit Domnul printr-o cântare de la strană, prin cuvântul preotului, prin cuvântul evanghelic. Sunt atâtea modalități de a schimba viața noastră. Zaheu nu a ratat beneficiile spirituale ale acestei întâlniri cu Domnul – responsabil, fără să îl intereseze ridicolul la care s-a expus, pentru că în inima lui era foarte multă iubire de Domnul, iubire de care să fim cu toții învredniciți.
La finalul slujbei, programul a continuat cu un moment artistic pregătit de elevii Școlii Parohiale „Ceata Bucuriei”, care au prezentat sceneta religioasă „Calendarul Ortodox”. Prin intermediul celor patru anotimpuri personificate, sceneta a adus în atenția celor prezenți frumusețea și bogăția calendarului ortodox, evidențiind succesiunea și importanța sărbătorilor bisericești, precum și pomenirea sfinților de-a lungul anului.
În continuarea programului, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu, susținut un concert caritabil de muzică psaltică. Psalții hușeni au interpretat un mănunchi de cântări din opera Sfântului Cuvios Nectarie Protopsaltul, cântări din slujba Soborului Sfintelor Femei Românce, dar și cântări patriotice, oferind credincioșilor prezenți prilejul de a se bucura de frumusețea cântării bisericești și de a contribui la o cauză nobilă.
Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor fi donate campaniei „Ajută un bătrân singur”, inițiată de Episcopia Hușilor prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, în sprijinul persoanelor vârstnice aflate în singurătate și dificultate.



