Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele Zaharia Curteanu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Hușilor, și părintele Ciprian Timofte, duhovnicul așezământului monahal.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre influența pe care diavolul o poate exercita în viața celor care se lasă în voia lui:

«Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie» (Luca 8, 29) 

Pasajul evanghelic ne vorbește despre vindecarea unui om posedat de diavol - un om care era sub puterea celui rău. Această putere malefică îl desfigura din toate punctele de vedere, în sensul că nu mai era un om liber, nu avea mintea întreagă și fugea de comuniune, o ura. Este exact ceea ce urăște cel mai mult diavolul, anume binele, libertatea și comuniunea. Unde este cel rău, sunt uzurpate toate acestea.

„Diavolul - ne spune un gânditor francez - are o mare slăbiciune: urăște binele, oricum îl vede și se săvârșește”; este invidios pe binele pe care îl pot face oamenii și pe binele cu care ne binecuvântează Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Caută să îl distorsioneze, să îl schimonosească prin manipulări și foarte multă minciună. 

Diavolul nu iubește sub nicio formă binele, dimpotrivă seamănă doar răul, dezbinarea și ura. Nu iubește nici libertatea, pentru că promovează libertinajul, care este opusul libertății. Libertatea are, în conținutul profund, responsabilitatea. Totdeauna, libertatea autentică se manifestă împreună cu responsabilitatea; aceasta este lampa de control după care ne putem da seama când un om este cu adevărat liber și trăiește libertatea: este foarte responsabil, serios cu propria sa viață, cu viata semenilor și cu tot ceea ce intră în contact cu el. 

Libertinajul este opusul unei vieți responsabile, în sensul că un om dominat de libertinaj este un om superficial, neserios, care nu reușește să trateze cu profunzime și cu maximă atenție tot ceea ce ține de viața lui – iresponsabilitatea, superficialitatea și neseriozitatea sunt inspirate de cel rău. 

De asemenea, cel rău nu iubește comuniunea, urăște ca oamenii să își împărtășească dragostea, înțelegerea și bunăvoința între ei. Dimpotrivă, unde este diavolul și duhul lui cel rău este foarte multă dezbinare și răutate. Mai mult decât atât, prezența celui rău urâțește întotdeauna și inventează pricini de dezbinare, de neînțelegere.

Bietul om din pasajul evanghelic suferea, nu era un om liber, ci înfășurat în lanțuri, posedat, pentru că el se comporta în modul în care era dirijat de către duhul cel rău - trăia printre morminte sau pleca în pustie. 

Mormintele și pustia sunt simboluri ale lipsei de comuniune. De aceea, textul evanghelic ne atenționează asupra faptului că ori de câte ori se instalează în noi o pornire de a urî binele, de a nu-l vedea în cei care îl săvârșesc sau de a-l distorsiona, ca și tendința de a ne trăi viața iresponsabil și într-o lipsă de comuniune, acolo este un indiciu că cel rău este prezent. 

Observați că atunci când suntem supărați sau ne certăm unul cu celălalt, căci suntem oameni slabi, ne este greu să ne întâlnim cu persoana cu care suntem în conflict. Cu atât mai puțin vom sta la masă cu acea persoană. Într-o familie, când se iscă o ceartă și nu își mai vorbesc soții, nici măcar la masă nu pot sta împreună, pentru că masa este comuniune, este bucuria de a simți prezența celuilalt ca pe o mare binecuvântare pentru noi. Refuzăm comuniunea, căutăm sa o evităm, privirile să nu se interacționeze, căci toate acestea sunt surse de comuniune: să îl privim în ochi pe celălalt, să ne bucurăm de prezența lui, să povestim cu el, să deschidem sufletul nostru - sunt expresiile comuniunii cu acesta. 

Diavolul strică comuniunea și, de multe ori, nu ne dăm seama că suntem sub influența lui, chiar și din propria noastră libertate. Există o poveste celebră și foarte înțeleaptă: era un călugăr, care se gândea, în Postul Mare, să mănânce niște ouă și nu știa cum să facă lucrul acesta fără ca starețul să îl prindă. Astfel, îi vine o idee năstrușnică, anume să ia oul și să îl fiarbă la lumânare. În momentul acela intră în chilie starețul și îl vede cu oul în mână deasupra lumânării. Călugărul îi spune că diavolul l-a împins în ispita de a mânca ceva de frupt, însă diavolul, dintr-un colt, îi spune „nu, nici măcar eu nu m-am gândit la ideea asta”. Sigur, nu știu cât de adevărată este povestea, însă tâlcul este mesajul, în sensul că nu trebuie să dăm vina numai pe diavol pentru răul pe care noi îl răspândim în jurul nostru, pentru că este libertatea noastră. 

Diavolul vine și ne împunge, dar de noi depinde dacă admitem influența lui și o punem în lucrare în viața noastră. V-am spus indiciile după care ne putem da seama că avem un duh rău în sufletul nostru: nu ne place binele, îl manipulăm, îl distorsionăm, suntem invidioși când îl vedem la cineva și căutăm, cu orice preț, să îl punem pe acel om într-o situație stânjenitoare, nu ne place libertatea, iubim libertinajul și urâm comuniunea.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae concentrează, în câteva cuvinte, mesajul întregii pericope evanghelice și arată cum lucrează diavolul în viata noastră: 

„Demonii sunt creatori de confuzii, prin construcții ireale și dezordonate, mincinoase. Sunt ispititorii noștri, prin lumea fantasmagorică a unor chipuri făcute atractive sau repulsive în mod exagerat sau unor abstracții înșelătoare. Ei încearcă să ne scoată din starea de trezvie, amăgindu-ne cu imagini atrăgătoare, cu visuri și speranțe fără acoperire, antrenându-ne în acțiuni nebunești. 

Demonii sunt dușmanii seriozității și ai responsabilității, amăgindu-ne cu tot ce este plăcere - distracție, succes ușor și gândire superficială. Sunt conducătorii noștri nevăzuți pe lunecușul ușor al căderilor din umanitatea, din frumusețea care se menține și se dezvoltă prin trezvie și nevoință neîncetată”.

Așa ne putem da seama de lucrarea celui rău în viața noastră. Vedem doar consecințele influenței acestora, pe care noi le asumăm și devenim agenții acestor lucrări ai celui rău, anume urâm binele, nu vrem să vedem binele și să îl răspândim, nu vrem să fim oameni liberi, adică întotdeauna responsabili, și fugim de comuniune. 

Unde este prezența lui Dumnezeu și harul Său, omul lucrează binele, se simte liber, întotdeauna responsabil, serios cu propria sa viață și cu viețile celor din jur, iubește și se luptă permanent pentru a menține comuniunea de iubire.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ilie Tarcan, pe seama Parohiei Ursoaia, Protopopiatul Vaslui.

De asemenea, la finalul slujbei, în semn de apreciere, i-a oferit părintelui Ciprian Timofte Crucea eparhială „Episcop Grigorie Leu”, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Hușilor, și a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit lucrările desfășurate în cadrul mănăstirii.