Racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi de la Catedrala episcopală din Huşi a ajuns aseară la Mănăstirea Bujoreni din judeţul Vaslui, cu prilejul hramului acestei aşezări monahale.
După întâmpinarea raclei, adusă de protos. Iorest Matei, exarhul administrativ al mănăstirilor din Episcopia Huşilor, a fost oficiată slujba Privegherii de către un sobor de preoţi. Privegherea a fost urmată de Sfânta Liturghie de toată noaptea. După cum ne-a relatat pr. Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului social-misionar al Episcopiei Huşilor, în această dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată începând cu ora 9:00 de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi va fi precedată de slujba Aghesmei mici. Mănăstirea Bujoreni este cea mai mare aşezare monahală de călugări din Eparhia Huşilor, numărând în prezent 37 de vieţuitori. Prima atestare documentară este din 27 martie 1602, iar începuturile acestui aşezământ sunt legate de găsirea în chip minunat a unei icoane a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular şi de zidirea unei biserici în acest loc.