Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan, și părintele paroh Silviu Andriescu.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu. 

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a afirmat că egoismul și rapacitatea ne pot transforma în brute:

«Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te» (Luca 12, 19)

Biserica ne pune spre asumare și interiorizare mesajul unei parabole, pe care Domnul Hristos a rostit-o în faţa contemporanilor săi, și ne-a grăit-o și nouă în aceste momente. Pilda are drept personaj principal un bogat, căruia i-a rodit din belșug ţarina.

Dumnezeu ne-a creat, pe fiecare dintre noi, așa încât să avem deschiderea înspre a ne bucura, atunci când suntem în faţa unei reușite; face parte din structura noastră de oameni. În contrast cu o asemenea stare, atunci când ne bântuie insuccesul, suntem cotropiţi de dezamăgire, neîmplinire și neliniște sufletească.

Și bogatul, căruia i-a rodit din plin ţarina, s-a bucurat, și-a manifestat această exuberanţă și stare de plinătate, în urma faptului că a avut o recoltă foarte bună. Până în acest punct, nu ar fi nimic care să-l incrimineze.

Nu cred că este nimeni, dintre cei care au un pământ și îl lucrează, care să se aștepte să nu culeagă nimic de pe el, să nu aibă niciun fel de rod. Toţi ne bucurăm să avem cât mai multă roadă, care este și o formă de răsplată pentru munca pe care am depus-o.

Punctul în care acest bogat greșește, manifestând o atitudine ingrată, de nerecunoștinţă, este cel în care, din cauza egoismului, ajunge să se raporteze la sufletul său ca la o realitate materială, nu spirituală. De aceea, se adresează sufletului, spunându-i: «Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te».

Egoismul și rapacitatea - tendinţa patologică de a aduna, sunt cele care ne desfigurează și ne transformă în niște brute, în niște personaje care ne limităm doar la dimensiunea biologică a vieţii noastre, ignorând-o pe cea spirituală. Așa a procedat acest bogat, căruia i-a rodit ţarina.

Acesta este și motivul din pricina căruia Dumnezeu vine și îi spune un cuvânt foarte aspru: „Nebune, în această noapte voi veni și voi lua sufletul de la tine (se va cere sufletul de la tine), și toate cele pe care tu le-ai pregătit, lărgindu-ţi hambarele  tale, cui le vei lăsa – tu, cel care negi și ignori realitatea spirituală a sufletului tău?” 

Din faptul ca bogatul a zis: „Suflete, ai multe bunătăţi pentru mulţi ani”, reiese că el se raporta la suflet ca și cum ar fi trecător. Sufletul nu are ani, este nemuritor – așa l-a creat Dumnezeu – și vom merge cu el în veșnicie.

Preasfinția Sa a arătat că grija față de dimensiunea spirituală a vieții noastre ne procură adevărata liniște și siguranță:

Acest bogat trăia ca și cum nu ar fi avut o dimensiune spirituală. De aceea, Domnul Hristos ne spune, tot în contextul acestei parabole, că viaţa noastră este mai mult decât hrana și îmbrăcămintea.

Cu alte cuvinte, tot ceea ce însumează spiritualitatea vieţii noastre este mai mult decât preocuparea pentru mâncare, băutură sau pentru ceea ce îmbrăcăm. Acest lucru îl știm fiecare dintre noi – oricâte bogăţii am avea, dacă nu avem liniște sufletească, nu ne putem bucura de ele.

Oamenii care trec prin frământări existenţiale care îi cutremură dintr-o anumită inerţie a lor, sunt cei care conștientizează cel mai bine că liniștea este un mare dar de la Dumnezeu. Nimic nu contează atât de mult – nici sănătatea! – ca pacea pe care trebuie să o avem în suflet.

Dacă suntem oameni frământaţi din punct de vedere emoţional, și nu reușim să ne controlăm, toate acestea atrag după sine și fragilizarea sănătăţii biologice. Un suflet puternic, care reușește să se autodisciplineze, să pună ordine în viaţa sa, va răsfrânge și asupra trupului armonie, liniște și, desigur, multă vigoare.

Să reţinem din această parabolă faptul că, ori de câte ori noi devenim hapsâni și egoiști, nu facem altceva decât să ne desfigurăm, să ne urâţim sufletul, și să ajungem în punctul în care ignorăm dimensiunea spirituală a vieţii noastre. Dacă ignorăm dimensiunea spirituală a vieţii, este ca și cum am trăi ca animalele – ele nu au o dimensiune spirituală, deși, de cele mai multe ori, în anumite contexte, ne dau multe lecţii de fidelitate, de atașament, de multă sensibilitate și recunoștinţă.

Să luăm aminte și să nu ne legăm de cele materiale, pentru că nu acestea sunt cele care ne împlinesc. Nu vom găsi împlinire în cele materiale, ci în cele spirituale – pentru acestea să ne luptăm. Dar să știţi că nu e o luptă foarte ușoară, pentru că ne cotropesc patimile, cu care ne îndulcim și pe care le lăsăm să vină în noi.

Dumnezeu ne-a pus la îndemână pocăinţa. El se milostivește de noi, cu o singură condiţie: să avem părere de rău și stare de căinţă, să recunoaștem că suntem bolnavi, că suferim, și  că păcatul este cel care ne erodează sufletul.

Momentul în care bogatul căruia i-a rodit din belșug ţarina a greșit, este cel în care el devine egoist și hapsân, dă dovadă de rapacitate și se raportează la sufletul său ca la o realitate materială, ignorându-și partea spirituală.

Să ne ajute Domnul, să conștientizăm importanţa vieţii noastre spirituale, și aceasta să covârșească lucrarea noastră trupească.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de apreciere, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Silviu Andriescu, și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat în edificarea lăcașului de cult.