Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din filia Valea Mare, Parohia Dumești II, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui, a fost sfinţită duminică, 19 octombrie 2014, de Preasfinţitul Părinte Corneliu. Târnosirea locaşului de închinăciune a încununat efortul depus de preotul paroh Constantin Tomozei, ajutat de ctitori şi de autorităţile locale, şi a fost urmată de oficierea Sfintei Liturghii. Credincioşii au trecut cu acest prilej prin Sfântul Altar pentru a se închina Sfintei Mese.
Locuitorii din părţile Negreştiului au avut bucuria, în Duminica a 20-a după Rusalii, să participe la un eveniment deosebit prilejuit de sfinţirea bisericii din Valea Mare - Dumeşti, judeţul Vaslui. La orele dimineţii, soborul preoţilor şi diaconilor alături de autorităţile locale şi de credincioşi l-au întâmpinat pe Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Preasfinţia Sa a fost aşteptat cu bucurie de oameni, ei ţinând în mâini flori pentru a arăta astfel preţuirea faţă de ierarhul lor. Slujba Sfinţirii a început la exterior şi a continuat la interior, aşa cum este rânduiala, fiind urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii pe un podium special amenajat. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Corneliu a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 20-a după Rusalii. „Sfânta Evanghelie, pe care ne-a adus-o Mântuitorul Hristos, a venit să ne înveţe ce se întâmplă cu noi după ce murim sau a dat răspunsul la întrebarea „De ce murim?“. Mântuitorul se apropia de oraşul Nain, o cetate din Galileea, înconjurat de o mulţime de oameni. La poarta cetăţii, o altă mulţime înconjura o văduvă care-şi ducea la mormânt unicul ei fiu, singura ei mângâiere. Subiectul central al acestei Evanghelii este această mamă, care, în faţa morţii, nu putea decât să-şi plângă durerea şi suferinţa. Sfânta Evanghelie arată că Hristos este mult milostiv. În viaţa noastră sunt două lucruri sfinte, pe care nimeni, niciodată, nu le poate înlocui: sufletul nostru şi mama fiecăruia dintre noi. Mama ne poartă în pântecele ei nouă luni. Ea ne naşte cu mari dureri şi ne are până la mormânt în inima şi în sufletul ei“, a explicat Preasfinţitul Părinte Corneliu.
Bucuria văduvei din Nain
Episcopul Huşilor a continuat cuvântul de învăţătură remarcând că, prin învierea fiului din Nain, viaţa a biruit moartea. „Văduva din Evanghelie s-a bucurat pentru că fiul ei s-a reîntors să trăiască, să-i fie ajutor, mângâiere şi sprijin la bătrâneţe, pentru că această perioadă este una slăbită de puteri şi plină de boli. Oamenii vârstnici sunt nostalgici, aducându-şi aminte de copilăria şi tinereţea lor, dar şi de puterile de altădată care acum i-au părăsit. Ei îşi aduc aminte apoi de copiii care, nefiind crescuţi în biserică, îi părăsesc sau îi închid în casă. Omenirea se află astăzi într-o vale a morţii şi a plângerii. Mulţi oameni, neputincioşi în faţa morţii, care au trăit departe de Dumnezeu, o privesc ca pe o îngrozire. Alţii, care merg pe calea Bisericii, pleacă din această lume senini şi bucuroşi pentru că scapă de o viaţă plină de încercări“, a adăugat ierarhul de la Huşi. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Mihail Pleşca a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Burgheleşti, Protopopiatul Vaslui.
Sfinţirea bisericii din Valea Mare, „un vis de generaţii“
Părintele paroh Constantin Tomozei a mărturisit la finalul slujbei că ziua sfinţirii bisericii din Valea Mare reprezintă „un vis împlinit“. „Acest locaş de închinăciune este darul lui Dumnezeu, care a lucrat prin grija Preasfinţitului Corneliu. Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă în anul 2000 de ierarhul nostru. Orice ctitorie este o jertfă a tuturor celor care se implică. Am trecut prin clipe grele pe durata şantierului. Preasfinţitul Corneliu ne-a povăţuit de fiecare dată, oferindu-ne soluţii şi rugându-se neîncetat pentru noi. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi ne-au fost alături. Credincioşii noştri, prin trudă neîntreruptă, au fost alături de această lucrare sfântă, dovedind astfel că formează o comunitate iubitoare de Hristos. Episcopul Huşilor şi-a exprimat bucuria pentru că, după 14 ani de la punerea pietrei de temelie, biserica din Valea Mare - Dumeşti a primit veşmântul sfinţirii. „Trăiesc o mare bucurie pe această colină, văzând înălţată biserica Mântuitorului Hristos, care deschide cerul. În acest sat s-a împlinit astăzi (n.r. duminică) un vis de generaţii întregi care au trăit pe aceste locuri. Trebuie să fim mulţumitori şi recunoscători pentru darul care ni s-a făcut, întrucât Dumnezeu ne-a dat bucuria împlinirii lucrului celui bun, prin sfinţirea acestui sfânt locaş. Felicităm pe pr. paroh Constantin Tomozei care a reuşit ca prin această biserică să întâmpine pe tot trecătorul care merge spre Roman“, s-a exprimat Preasfinţitul Părinte Corneliu. La finalul slujbei, credincioşii au trecut prin Sfântul Altar pentru a se închina Sfintei Mese.