Luni, 16 mai, între orele 9-16, la sediul Protopopiatului Huşi, din strada 1 Decembrie, nr. 1, va sosi Caravana mobilă a Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Iaşi. În acest sens, reprezentanţii Protoieriei fac un apel către huşeni să vină în număr cât mai mare, să doneze sânge.

Cei dornici să facă un gest umanitar trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 de ani; greutate peste 50 de kilograme; puls regulat, 60-100 de bătăi/minut; tensiune arterială sistolică între 100-180 mmHg; să nu fi suferit, în ultimele şase luni, intervenţii chirurgicale; femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală; să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării; să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni – hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine. Donatorii vor primi bonuri de masă şi o zi liberă de la serviciu.

Este cea de-a treia campanie de donare de sânge iniţiată de Protopopiatul Huşi.