Miercuri, 9 decembrie 2020, trei familii nevoiașe au primit cheile caselor ridicate pentru ele din partea Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor.
Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de sfințire pentru fiecare locuință oferită noilor proprietari.
„Din punct de vedere spiritual, în aceste zile premergătoare Crăciunului, încercăm să ne manifestăm dragostea față de cei sărmani, față de cei aflați în privațiuni.
Am început să construim mai multe case pentru familii cu copii foarte mulți, care locuiau în spații improprii, mult prea mici pentru a avea un minim de confort.
Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin bunăvoința și deschiderea inimii unor oameni deosebiți, am sfințit alte trei case, pe care le-am pus la dispoziția acestor familii.
Am fost cu gândul, în primul rând, la copilași, care au nevoie să crească într-un mediu frumos, călduros, la propriu și la figurat, și despre care să spună, cu adevărat, «aceasta este casa noastră».
Din nefericire, sunt și familii care locuiesc în spații foarte mici, total improprii, nu au lemne și nici hrană. Nevoile sunt mari. Pe cât ne stă în putință, încercăm să venim în întâmpinarea acestor nevoi.
Îi mulțumim lui Dumnezeu, Cel care ne motivează și ne dă imboldul lăuntric de a-L vedea în acești copii pe El, pe Iisus născut în ieslea Betleemului”.
Proiectul „Bucuria e acasă” a fost demarat cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie al Huşilor şi este coordonat de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.
Este dedicat familiilor cu mulţi copii sau care se află în situaţii delicate din punct de vedere material şi constă în construirea unor case, dotate cu toate cele necesare (utilităţi, mobilier, aparate de uz casnic, veselă şi haine), care sunt oferite, la cheie, acestor familii.
„Până la acest moment au fost finalizate 7 locuinţe, alte 3 urmând să fie sfințite și oferite beneficiarilor în perioada imediat următoare.
Prima casă sfințită astăzi a fost ridicată pentru o familie cu 3 copii din municipiul Huși, a doua pentru o bătrână tot din Huși, iar a treia pentru o altă bătrânică din satul Boțești, comuna Boțești.
Aceste persoane trăiau, până nu demult, cu grija zilei de mâine și cu teama de a nu îngheța în locuințele lor improvizate”, a precizat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.