Părintele Gheorghe Bîrsan a fost, vreme de un sfert de veac (25 de ani), paroh al Parohiei Berezeni I, Protopopiatul Huși.

Originar din localitatea Independența, județul Galați, Părintele Gheorghe a absolvit Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț și Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași.

A fost hirotonit preot în anul 1991, de către Preasfințitul Eftimie Luca, Episcopul Romanului și Hușilor, pe seama Parohiei Davidești, Protopopiatul Huși, unde a slujit până în anul 1998, când a fost numit paroh al Parohiei Berezeni I.

S-a implicat în edificarea unei monumentale biserici parohiale și în întărirea credinței în rândul enoriașilor. În anul 2001 s-a săpat fundația şi s-a turnat temelia sfântului lăcaș, iar între anii 2002-2007 a fost construită, după modelul bisericilor moldovenești din vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, impunându-se printr-o notă deosebită de eleganță. Acest sfânt locaș dă mărturie peste timp de dragostea și râvna deosebite care au caracterizat activitatea pastorală a părintelui Gheorghe.

În aceste momente de despărțire vremelnică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Gheorghe Bîrsan, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!