Părintele Liviu Ciobotaru s-a născut la data de 25 ianuarie 1948, în localitatea Băneasa, lângă București. A urmat școala primară în satele Vovriești și Băcești, iar liceul la Negrești, locurile natale ale mamei sale. Între anii 1969-1973 va urma cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
În anul 1974 este hirotonit preot în Episcopia Aradului, slujind, până în 1977, la biserica din Geoagiu Băi, județul Hunedoara.
În anul 1977 este transferat la Parohia Lipovăț, Protopopiatul Vaslui. Aici construiește casa parohială, renovează biserica - după cutremurele din 1977 și 1986 - și o pictează.
Părintele Liviu și preoteasa Elena au fost binecuvântați de Dumnezeu cu 5 copii.
În anul 2013 părintele Liviu Ciobotaru s-a retras la pensie, dar a continuat să slujească în biserica din Lipovăț, alături de noul paroh. Creștinii din Lipovăț își aduc aminte de profilul duhovnicesc și misionar al părintelui, având nădejdea că Dumnezeu îl va primi în Împărăția Sa, pentru viața frumoasă pusă în slujba Bisericii.
În aceste momente de despărțire vremelnică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Liviu, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!