Născut la 27 aprilie 1938, în satul Micești, comuna Gherghești, județul Vaslui, în familia cântărețului bisericesc Victor Căpriță, părintele Mihai a deprins de mic, alături de cei 10 frați ai săi, dragostea pentru credința creștină și rânduiala bisericească.
A urmat Seminarul Teologic la Mănăstirea Neamț și Institutul Teologic de Grad Universitar din București. A predat, la școala din localitatea Bogdana, vreme de trei ani, limba română, franceza și rusa.
A primit darul preoției în anul 1964, fiind paroh la „Alexandru Vlahuță” până în anul 1982, când a venit la biserica „Sfinții Voievozi” din Bârlad. Din anul 2000, până la ieșirea la pensie, în 2008, a început construcția bisericii „Sfântul Andrei” din Bârlad. A ridicat biserica din localitatea Mânzați și a restaurat toate locașurile de cult în care a slujit, străduindu-se totodată să întrețină și să sporească, în sufletele credincioșilor păstoriți, dragostea de Dumnezeu.
Ca recunoaștere a activității sale pastorale și edilitare ce putea servi drept pildă, a fost, vreme de 12 ani, protopop misionar în cadrul Protopopiatului Bârlad, și membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Romanului și, ulterior, a Episcopiei Hușilor.
Părintele este depus la Biserica „Sfinții Voievozi” din Bârlad, iar slujba de înmormântare va fi oficiată joi, 21 ianuarie 2021, începând cu orele 11.30.
În aceste momente de despărțire vremelnică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Mihai, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!