Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2020, privind însemnătatea Anului omagial al pastorației părinților și copiilor şi a Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, în Patriarhia Română 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Patriarhia Română,

Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Continuând tradiția începută în anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2020 ca „Anul omagial al pastorației părinţilor şi copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”, în Patriarhia Română.

Cele două teme, omagială și comemorativă, evidențiază două coordonate cu o importanță majoră în viața și activitatea bisericească. Pe de o parte, omagierea pastorației părinților și copiilor are ca scop cultivarea vieții creștine în familie și promovarea educației creștine în societatea contemporană.

Pe de altă parte, comemorarea filantropilor ortodocși români are ca scop promovarea filantropiei creștine astăzi, ca lucrare esențială în activitatea Bisericii, inclusiv prin identificarea marilor filantropi care, de-a lungul timpului, au susținut spiritual și material activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române.

Dreptmăritori creștini,

Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învățătura și viața creștină, fiind cadrul intim cel mai de preț pentru cultivarea iubirii conjugale, părintești, filiale și frățești. Atât Sfânta Scriptură, cât și Sfânta Tradiție ne oferă mărturie despre faptul că familia este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spațiu sacru al lucrării harului dumnezeiesc, orientat spre viață și iubire eternă.

În calitate de instituție umană fundamentală, familia a fost creată și binecuvântată de Dumnezeu în Rai, „… Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți!»” (Facere 1, 27-28). De asemenea, familia a fost binecuvântată şi cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezența Sa la nunta de la Cana Galileii (cf. Ioan 2, 1-11), unde a săvârșit minunea transformării apei în vin, arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale pentru viața Bisericii.

Familia, binecuvântată de Dumnezeu spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naștere copiilor, este izvor de viață sfântă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate. În familie, relația părinți-copii se înțelege mai ales din perspectiva relației omului cu Dumnezeu.

Copiii nu se nasc doar pentru o viață terestră, ci se nasc și ca să poată deveni, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (Ioan 1, 12-13) și să dobândească  viața veșnică prin credinţă şi fapte bune.

De aceea, familia a fost numită adesea „mica biserică” sau „biserica de acasă” (ecclesia domestica), tocmai pentru caracterul ei comunitar și atmosfera de sfințenie pe care trebuie să o cultive.

În familie, copilul învață ce înseamnă dragostea părintească, învață să vorbească, învață să se roage, învață credința în Dumnezeu şi tot aici, în familie, el învață dărnicia sau generozitatea.

Sfântul Ioan Gură de Aur amintește că, pentru a fi părinte, nu este de ajuns să dai naștere la copii, ci trebuie să le oferi şi educație. În acest sens, Sfântul Ioan îndeamnă „să ne străduim să-i învățăm pe copii noștri virtutea și să chemăm peste ei binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru că aceasta este cea mai mare bogăție, care sporește în fiecare zi bogăția noastră. Nimic nu-i egal cu virtutea, nimic nu-i mai puternic decât ea”[1].

Din nefericire, mutațiile și transformările din ultimele secole au condus la o slăbire a rolului și a importanței familiei în societate.

În lumea de azi, părinții și copiii trăiesc într-o realitate secularizată și confuză din punct de vedere spiritual; ei se confruntă cu multiple provocări și crize, precum: îndepărtarea de valorile tradiționale, sărăcia, șomajul, alcoolul, infidelitatea, divorțul, nesiguranța zilei de mâine, instabilitatea și dezorientarea, înstrăinarea reciprocă, migrația, conflictele personale etc.

În acest context, în care sunt propuse „modele” străine de valorile creștine, este necesar să afirmăm cu tărie sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației şi a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire şi coresponsabilitate.

Cunoscând provocările actuale la adresa familiei creştine, preoţii ortodocşi sunt îndemnaţi să ajute personal, dar și să încurajeze pe credincioșii mireni să sprijine material și spiritual familiile numeroase, familiile monoparentale sau familiile aflate în situații dificile, inclusiv prin activități de formare religios-morală a copiilor din comunitate.

În scopul dezvoltării unei educații temeinice pentru viaţă binecuvântată, Biserica trebuie să îndrume în primul rând părinții să acorde mai mult timp educației copiilor, întrucât caracterul copiilor se formează nu numai prin vorbe şi sfaturi, ci şi prin viaţa şi exemplul părinţilor. Clement Alexandrinul amintește că „o căsătorie fericită nu trebuie judecată nici după bogăție, nici după frumusețe, ci după împlinirea virtuții”[2], adică după calitatea vieții spirituale a familiei.

Părinții sunt chemaţi să trăiască viața creștină prin rugăciune şi fapte bune, dar şi să cultive iubirea şi dărnicia în familie, după chipul iubirii milostive a Preasfintei Treimi, astfel încât familia să fie mereu izvor de iubire şi de bucurie pentru copii.

În egală măsură, părinţii sunt chemaţi să ocrotească viaţa încă de la zămislire şi să îi înveţe pe copii să preţuiască sănătatea ca dar al lui Dumnezeu, ce trebuie apărat și cultivat cu responsabilitate.

Iubiți credincioși,

În anul 2020, Biserica Ortodoxă Română îi comemorează pe filantropii ortodocși români. Între virtuțile distincte ale poporului român, cultura dărniciei, a dăruirii sau a omeniei reprezintă o moștenire importantă a valorilor şi normelor care au modelat spiritualitatea şi cultura neamului românesc.

Rodirea Evangheliei iubirii smerite şi milostive a lui Hristos în spiritualitatea poporului român a condus la manifestarea iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele în forme concrete, exprimate fie individual şi spontan, fie instituțional şi sistematic.

Biserica Ortodoxă Română îi pomenește cu recunoștință pe toți cei care s-au străduit, de-a lungul istoriei, să dezvolte cultura creștină a dărniciei. Printr-un asemenea efort, ierarhi, preoți și diaconi, monahi și mireni au contribuit pilduitor la organizarea lucrării social-filantropice a Bisericii în mijlocul poporului român.

În mod deosebit, evocăm numele unor evlavioși și darnici domnitori români, precum Sfântul Neagoe Basarab (1512-1521), ctitorul bolniței (cămin pentru bolnavi) de la Mănăstirea Bistrița, Sfântul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ctitorul bolniței de la Mănăstirea Brâncoveni, domnitorul Grigorie II Ghica, fondatorul spitalului Mănăstirii Sfântul Pantelimon de lângă București (1757).

În Moldova, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a construit bolnițele de la Putna și Pătrăuți, domnitorul Constantin Racoviță Cehan a avut inițiativa întemeierii spitalelor lor Sfântul Proroc Samuil din Focşani și Precista din Roman, iar Grigorie al V-lea a întemeiat ospiciul Galata din Iași, toate acestea fiind în grija unor așezăminte monahale.

O valoroasă activitate filantropică a fost desfășurată și de către ierarhii Bisericii noastre.  În Țara Românească s-au evidențiat Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (1708-1716) care, în Așezământul Mănăstirii Antim, a prevăzut sume pentru educaţia copiilor săraci, pentru înmormântarea sărmanilor, miluirea săracilor, găzduirea străinilor etc.; Mitropolitul Grigorie al II-lea, alături de domnitorul Alexandru Ipsilanti, a fost întemeietorul primului așezământ pentru orfani din Țara Românească; Sfântul Ierarh Calinic, starețul Mănăstirii Cernica (1818-1850) și Episcop al Râmnicului (1850-1868), supranumit de popor „vindecătorul bolnavilor și miluitorul săracilor”, a ctitorit bolnița din ostrovul Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Cernica; Mitropolitul Nifon Rusăilă (1850-1875) a înființat Seminarul Nifon din București, care oferea numeroase burse de studiu elevilor săraci și eminenți (1875).

Moldova a cunoscut o bogată activitate de binefacere în special în timpul Mitropolitului Anastasie Crimca, ctitorul bolniței de la Dragomirna (1602) și al unui spital în Suceava (1619), precum și în vremea Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1808, 1812-1821, 1823-1842), care și-a lăsat toate bunurile moștenire spre a fi folosite în scopuri filantropice; de asemenea, s-au remarcat Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu cel Milostiv (1875-1902) și Episcopul Ioanichie Hasan al Romanului (1747-1769), fondatorul bolniței de lângă biserica Precista Mare din Roman.

Cel mai de seamă ierarh filantrop al Transilvaniei a fost Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna (1864-1873), care s-a îngrijit permanent de ajutorarea elevilor săraci și silitori la învățătură. De asemenea, Mitropolitul Vasile Lăzărescu (1947-1962) a contribuit substanțial la zidirea Catedralei mitropolitane din Timișoara, a acordat ajutoare materiale românilor din Basarabia și Transnistria și i-a sprijinit financiar pe românii asupriți de regimul comunist, iar Mitropolitul primat Miron Cristea (1919-1925), viitorul Patriarh al României (1925-1939), a inițiat înființarea unui Seminar pentru orfanii de război, la Câmpulung-Muscel.

Împreună cu domnitorii și ierarhii amintiți, numeroși filantropi mireni s-au evidențiat de-a lungul timpului prin fapte de binefacere generoase.

Între aceștia, se numără spătarul Mihail Cantacuzino (1640-1716), ctitorul Mănăstirii și Spitalului Colțea din București, Safta Brâncoveanu (1776-1857), ctitorul Spitalului Brâncovenesc din București, Clucerul Gheorghe Boldescu (1775-1845) din Ploiești, Theodor Balș (1790-1867) din Darabani, Moldova, Anastasie Bașotă (1796-1869) din Botoșani, Emanuil Gojdu (1802-1870) din Oradea, Alexandru Mocioni (1841-1909) și Emanuil Ungurianu (1846-1929) din Timișoara, Vasile Stroescu (1845-1926) din Basarabia, Familia Golescu, Hagi Pop (†1808) și Alexandru Lebu (1835-1918) din Sibiu, Vasile Adamachi (1817-1892) din Iași, Stroe Belloescu (1838-1912) din Câmpina, Iorgu Dumitrescu (1851-1934) din Răcari, Teodor Stănescu (1868-1915) din București, Anastase Simu (1854-1935) din Brăila, Elena Dalles (1849-1921) din Giurgiu, Dumitru Seceleanu (1857-1932) din Buzău, și alții ale căror chipuri și activități au fost evidențiate pe parcursul Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi români, atât prin reportajele, documentarele și materialele difuzare de Televiziunea și Radio TRINITAS sau publicate în cotidianul religios Lumina, cât și în cadrul diverselor acțiuni comemorative organizate de eparhii.

În secolul XX, în România, activitatea filantropică instituțională a Bisericii a fost brutal întreruptă, pentru aproape o jumătate de veac, odată cu instalarea regimului comunist (1946-1989), tocmai în perioada când cea mai populară temă era chiar asistența socială.

Aflată sub prigoana comunistă, Biserica a fost nevoită să-şi exercite doar misiunea ei sacramentală, liturgică şi pastorală, fără să desfășoare activități social-filantropice instituționale și fără să i se permită o prezență activă în societate.

Abia după anul 1989, când cultele religioase au primit libertatea reală de organizare şi slujire în societatea românească, vechea tradiție filantropică a Bisericii a revenit în actualitate. Astăzi Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod sistematic și substanțial la alinarea suferințelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică.

În prezent, Biserica Ortodoxă Română deține un spital (102 paturi, 2 săli operație, ATI, laborator analize), 20 de centre medico-sociale, 55 de centre de servicii de îngrijire și asistență la domiciliu, 3 centre de recuperare neuromotorie (tip ambulatoriu), 3 centre pentru îngrijiri paliative, un serviciu de ambulanță și 49 de cămine pentru persoane vârstnice.

Astfel, opera social-filantropică a Bisericii este inspirată din lucrarea filantropică, vindecătoare, sfințitoare și mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi are, totodată, o profundă dimensiune pastorală, exprimând o credință lucrătoare prin iubire darnică şi contribuind la cultivarea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, adică la dezvoltarea unei culturi a dărniciei sau a generozităţii.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Postul Naşterii Domnului, care începe astăzi, este, în primul rând, o perioadă de pregătire spirituală, de sfințire a sufletului și a trupului nostru, prin Spovedanie şi Împărtăşanie. Totodată, este și un prilej de întărire a comuniunii, de întrajutorare și de fapte de milostenie, care sunt roade ale dreptei credințe, expresii concrete ale iubirii noastre smerite față de Dumnezeu și de oameni.

Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea și chiar viața noastră și a persoanelor dragi nouă. Mulți dintre români sunt încercați de noua epidemie. Prin urmare, este mare nevoie de mai multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească.

De aceea, este necesar să transformăm această perioadă de criză medicală într-o perioadă de întărire în credință, prin rugăciune, și de sporire a dragostei noastre față de semeni, prin fapte bune, pentru a mărturisi „cu vrednicie și cu dreptate” Evanghelia iubirii lui Hristos.

În acest sens, ne adresăm preoţilor şi credincioşilor Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a se organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale, pentru a veni în ajutorul celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, familiilor sărace, familiilor cu mulţi copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude, cu precădere celor care locuiesc în mediul rural.

Având încredințarea că veți arăta şi în acest an dărnicie creștină şi veţi răspunde cu dragoste chemării noastre părinteşti în această lucrare sfântă de binefacere și ajutorare, vă mulţumim pentru generozitatea arătată în anii precedenţi şi vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

În încheiere, exprimăm recunoștință și prețuire față de toți cei care sprijină activitățile pastorale, educaționale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și faţă de toţi ortodocşii români milostivi sau darnici. Îi îndemnăm să continue cu multă râvnă și bucurie lucrarea lor generoasă şi folositoare, spre slava Preasfintei Treimi și spre binele poporului român.

Cu multă prețuire, vă îmbrățișăm părintește și vă împărtășim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

† DANIEL

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei și

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, în colecția PSB, vol. XXII, EIBMBOR, București, 1989, p. 329.

[2] Clement Alexandrinul, Stromata a IV-a, în colecția PSB, vol. V, EIBMBOR, București, 1982, p. 290.

Pastorala poate fi descărcată în format PDF aici.