Patriarhia Română a transmis vineri un apel la rugăciune pentru încetarea secetei. Eparhiile afectate de secetă sunt îndemnate „să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor la vreme de secetă”.

                                                          Apel la rugăciune pentru încetarea secetei

În contextul foarte îngrijorător, creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor „la vreme de secetă”.

Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului. Este, așadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

sursa: basilica.ro