Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit, joi, 13 noiembrie 2025, la Reședința Patriarhală din București, cu consilierii sectoarelor social-filantropice din toate eparhiile din țară, după ce, în aceste zile, consilierii au avut o întrunire în cadrul căreia au discutat despre probleme administrative ale Federației Filantropia din care fac parte 18 din cele mai active asociaţii şi fundaţii care lucrează în domeniul social în eparhiile Patriarhiei Române. Reprezentantul Episcopiei Hușilor a fost părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit delegaților prezenţi pentru activitățile desfășurate și i-a îndemnat să coopereze mai mult cu sectoarele centrelor eparhiale, cu autoritățile statului, dar și cu diferite organizații și instituții care desfășoară activități sociale. „Sfântul Cuvios Paisie Olaru, de la Sihăstria, spunea că «cel care are grijă de un bătrân bolnav se mântuiește prin bătrânul acesta, iar bătrânul se mântuiește prin cel care are grijă de el». Tot Sfântul Cuvios Paisie Olaru spunea că, «dacă eu aș menționa toți bătrânii pe care i-am îngrijit, aș scrie o carte». În mănăstire, el a avut și această ascultare de a avea grijă de oamenii în vârstă, de la bolnițele mănăstirilor. Aceasta a fost o mărturie a filantropiei, prin multă iubire milostivă, răbdare multă și dăruire de sine. Ne bucurăm că ați avut această întrunire, și este mare nevoie ca opera liturgică din biserică să fie continuată prin opera filantropică la diferite nivele în lucrarea Bisericii. Comunicarea și împreună-sfătuirea sunt foarte necesare, aceste consultări și întruniri, pentru că dacă sinodul este obligat după canoane să se întâlneacă cel puțin de două ori pe an, primăvara și toamna, și consilierii eparhiali trebuie să se întâlnească și ei de cel puțin două ori pentru a se consfătui, să se informeze reciproc și să se consulte, pentru a face împreună propuneri pentru îmbunătățirea activității. Vă felicităm și ne bucurăm că aveți aceste activități de slujire a oamenilor, ca rezultat al prezenței iubirii milostive a lui Hristos în sufletul oamenilor, fiindcă opera de caritate fără rugăciune devine doar un activism social formal, iar duhovnicia, viața spirituală fără ajutorarea aproapelui poate deveni un pietism formalist. De aceea, trebuie să continuăm Liturghia din biserică cu filantropia în societate”, a spus Preafericirea Sa.
De asemenea, părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal coordonator al Sectorului social-filantropic din cadrul Administrației Patriarhale și președintele organizației „Filantropia” a Patriarhiei Române, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă, pentru sprijinul permanent acordat activităților filantropice ale Bisericii și pentru binecuvântarea pe care o oferă celor care lucrează în slujirea aproapelui.
„În numele tuturor colegilor de la sectoarele social-filantropice ale eparhiilor Patriarhiei Române, al coordonatorilor și membrilor Federației «Filantropia», precum și al colegilor din echipa Federației «Filantropia» de la Centru, vă mulțumim pentru ocazia de a veni și de a primi un cuvânt de binecuvântare din partea Preafericirii Voastre. Menționăm că, în aceste zile, ne aflăm la București, la Palatul Patriarhiei și la Centrul național pentru formare continuă «Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae», pentru desfășurarea activităților prilejuite de Adunarea Generală a Federației «Filantropia», precum și de întâlnirea consilierilor social-filantropici. Adunarea Generală a Federației are loc o dată pe an, iar întâlnirea consilierilor, în mod tradițional, în această perioadă de toamnă. Am avut întâlniri rodnice, cu realizări semnificative, dar și cu reflecții asupra aspectelor care necesită îmbunătățire. Am discutat pe larg și despre organizarea unităților bugetare, în ceea ce privește activitatea consilierilor sociali, iar cu binecuvântarea Preafericirii Voastre, am desfășurat și întâlnirea preoților de caritate din unitățile medicale. Ne străduim ca, în fiecare eparhie, să existe un coordonator dedicat, iar la nivelul Patriarhiei să asigurăm o bună colaborare între toți aceștia. Vă mulțumim, Preafericite Părinte Patriarh, pentru sprijinul constant și pentru grija părintească pe care o arătați față de activitatea social-filantropică a Bisericii noastre”, a spus părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal.
La finalul întrevederii, fiecare membru al delegației a primit din partea Întâistătătorului Bisericii noastre daruri simbolice, între care s-au numărat volumul „Catedrala Națională, un ideal împlinit”, dedicat lăcașului-simbol al spiritualității românești, apărut la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, precum și Noul Testament cu Psalmi, ediția centenar.
În seara zilei de 12 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a oficiat slujba de Te Deum în Biserica „Sfânta Ecaterina” - paraclis universitar, la deschiderea lucrărilor Adunării Generale a Federației „Filantropia”.
Lucrările Adunării Generale a Federației „Filantropia” au continuat astăzi, 13 noiembrie, la Palatul Patriarhiei din București.
sursa: ziarullumina.ro



