La Catedrala Patriarhală din București, a fost oficiată în această dimineaţă Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciuni de pomenire pentru Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae al Banatului care a trecut la Domnul duminică seara, 28 septembrie 2014, la ora 23:10.

Dupa Sfânta Liturghie, slujba Te Deum-ului a fost săvârșită  de către Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei, Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a membrilor Sfântului Sinod, şi a membrilor Adunării Naţionale Bisericeşti.

Astăzi, la Centrul Cultural Social Iustin Patriarhul de lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa de constituire a Adunării Naţionale Bisericeşti (ANB) a Bisericii Ortodoxe Române pentru perioada 2014-2018.