Preasfinţitul Părinte Andrei Moldovan a fost întronizat duminică, 15 februarie 2015, în demnitatea de Episcop al Covasnei şi Harghitei. Evenimentul a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.
Ceremonia de întronizare a avut loc duminică, 15 februarie, după Sfânta Liturghie arhierească şi în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale şi judeţene, a consilierilor eparhiali şi a protopopilor, a numeroşi preoţi din Episcopia Covasnei şi Harghitei, dar şi a multor preoţi şi credincioşi din Arhiepiscopia Sibiului, veniţi să-l felicite pe PS Episcop Andrei, cel care a fost vreme de şapte ani Episcop-vicar pe lângă istoricul scaun şagunian.
Soborul de arhierei care a liturghisit în Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc a fost format din Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Andrei, Episcopul ales al Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
După Sfânta Liturghie, PS Visarion, Episcopul Tulcii a citit gramata mitropolitană de întronizare a episcopului ales pentru Covasna şi Harghita, iar mai apoi, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat ceremonia prin care PS Episcop Andrei a primit însemnele episcopale şi a fost aşezat în scaunul arhieresc din Catedrala episcopală.
“Cinstesc preoţii inspiraţi de idealuri misionare”
IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat în cuvântul de binecuvântare de la acest moment chemarea misionară a noului episcop din Covasna şi Harghita.
“Am considerat că ucenicul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan, care a lucrat timp de şapte ani la noi ca Episcop-vicar, împlinindu-şi întru toate îndatoririle sale, este destul de matur, de responsabil şi învrednicit de Dumnezeu să conducă această eparhie deosebită, misionară”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost citit de Preasfinţitul Varlaam, Episcop-vicar patriarhal. Au urmat mesajele de felicitare şi de încurajare din partea IPS Mitropolit Andrei, din partea preşedintelui României, Klaus Werner Johannis, transmis prin consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, din partea secretarului de stat pentru culte, Victor Opaschi, care a transmis şi mesajelul premierului Victor Ponta, iar în cele din urmă, PS Episcop Andrei a rostit cuvântul de binecuvântare şi de mulţumire.
“În aceste moment îmi îndrept gândul către slujitorii Sfintelor Altare, străjerii credinţei şi apărătorii idealurilor duhovniceşti, cei care oriunde au slujit, ca purtători de har, au devenit modele de viaţă pentru păstoriţii lor. Preacucernicului cler, dedicate sfintei misiuni, trudind cu timp şi fără timp în aria Sfintei Biserici, aduc binecuvântarea şi susţinerea mea. Cinstesc şi respect preoţii care sunt inspiraţi de idealurile misionare şi mă înclin în faţa lucrării nezgomotoase şi de multe ori neştiute şi necunoscute, a spus Părintele Episcop.
Nu în cele din urmă, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, Teodor Bijec a citit cuvântul de bun-venit din partea administraţiei eparhiale şi a tuturor clericilor şi credincioşilor din Episcopia Covasnei şi Harghitei.
La final, noul episcop întronizat a fost przeentat mulţimilor de credincioşi pe treptele din faţa Catedralei episcopale, iar cei prezenţi au primit binecuvântarea celui care le este de acum înainte arhiereu şi păstor de suflete.