În Duminica a III-a după Paşti, a Femeilor Mironosiţe, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, la sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul clujean Mărăști, Protopopiatul Cluj II.

După citirea Evangheliei, Ierarhul Huşilor a rostit o omilie în care a scos în evidenţă învăţăturile ce se desprind din atitudinea pe care femeile mironosiţe au avut-o faţă de Domnul:

„Femeile mironosiţe erau purtătoare de mirul dragostei lui Hristos, fiind purtătoare de o iubire extraordinară, curajoasă.

Dragostea, când este autentică, frumoasă şi consecventă,  niciodată nu-l părăseşte pe om în singurătatea sa. Dimpotrivă, omul care iubeşte, are această capacitate, indiferent de contextul dificil şi delicat, să-l urmeze pe cel care, dintr-o dată, se trezeşte singur şi nebăgat în seamă. Învăţăm de la femeile mironosite, purtătoare de dragoste, că atunci când aflăm oameni singuri, părăsiţi, pe care nu-i mai caută nimeni, să fim aproape de ei. (...)

Atunci când noi Îl iubim pe Dumnezeu cu adevărat, primim mai mult decât ne aşteptăm, sau cât am merita. Aceasta înseamnă dragostea: să primeşti lucruri pe care, în adâncul tău, conştientizezi că nu le meriţi. Sunt nenumărate momentele în viaţa noastră când ne-am simţit covârşiţi de dragostea pe care am primit-o, deşi simţeam că nu o merităm, când aşteptam să fim admonestaţi. Această dragoste ne înviază! Căci dragostea este delicată, are o nobleţe a ei minunată, nu răneşte niciodată.

Mai învăţăm din experienţa femeilor mironosiţe că Dumnezeu, ori de câte ori ne cheamă pe nume, ne înviază! Învăţăm astfel să-L recunoştem şi să ne adâncim mai mult în El.”

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi de Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.