Prima sărbătoare, de după începutul anului bisericesc, care este totdeauna la 1 septembrie, este închinată Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Acest praznic împărătesc vestește începuturile pregătirii mântuirii noastre, așa precum zorile dimineții, vestesc apariția soarelui, care luminează și încălzește întreaga lume.

Iată, astăzi, Biserica ne adună, pentru a prăznui și a ne bucura de sosirea timpului începutului mântuirii noastre. Astăzi se naște pierderea blestemului Evei și înnoirea a toată făptura. Printr-o femeie, neascultătoare de Dumnezeu, vine în lume căderea și moartea, prin nașterea celei ce astăzi mângâie inimile bătrânilor ei părinți, ne întoarcem la începutul bunătăților. Dacă cea dintâi femeie a auzit cuvântul blestemului, a durerii nașterii de fii, cea de a doua, aude glasul bucuriei, căci Domnul este cu ea.

          Astăzi drepții Ioachim și Ana sunt binecuvântați, după 55 de ani, cu nașterea celei ce avea să fie pricinuitoarea izbăvirii din blestem și moarte. Căci părinții ei nu aveau copii, fiind înaintați în vârsta lor, dar, prin promisiunea îngerului Domnului, ca rod al rugăciunilor, lacrimilor și dorințelor, astăzi primesc o făptură, care va schimba lumea și viața ei. Acest copil va avea chemare dumnezeiască, aceea de a fi mama Mântuitorului lumii.

Pântecele prealăudat al Anei s-a arătat țarină plină de roadă, Cel mai înainte de veci își alege astăzi Ușa prin care va veni în această lume. Astăzi, Cel ce va lucra mântuirea neamului omenesc își alege scara pe care va coborî în lume, spre izbăvirea și mântuirea ei. Prin bunăvoirea Tatălui ceresc și prin lucrarea Duhului Sfânt, din cea care astăzi se naște, va lua Trupul cel mai presus de trup și va fi împreună cu noi oamenii, Dumnezeu-Emanuel. Astăzi, prin nașterea Preasfintei Fecioare, se zidește ușa cea spre răsărit, ușa prin care Domnul va intra și va ieși, iar ea va rămâne totdeauna încuiată.

O, fericită familie a lui Ioachim și Anei, cu adevărat, din rodul pântecelui ați ajuns cunoscuți la toată lumea, fiind mijlocitori, pentru toți părinții, care nu au mângâierea fiilor, dar care, neîncetat, nădăjduiesc în rugăciune, așteptând fericitul deznodământ al cerului, tot așa cum l-ați auzit și voi!

Voi ați trăit în evlavie făcând cele plăcute Domnului, precum altădată Zaharia și Elisabeta, primind pe cea, mai înainte de naștere, fecioară, și, după naștere, fecioară! Acesteia se cuvenea să fie una dintre toate fecioarele, care să primească, ca un chivot sfințit, taina dumnezeirii ce s-a lucrat în ea. Părinții, celei astăzi născute, au primit darul cel ceresc, care avea să aducă în lume pe Cel ce ridică păcatul  lumii!

Astăzi, Cel ce pe toate le face noi, adică Dumnezeu, născut din Tatăl, mai înainte de veci, Își alege vasul cel ales, spre a fi fericită și cinstită de toate popoarele. Părinții ei, luminați de credință, astăzi se bucură că fiica lor va fi cinstită mai mult decât îngerii, fiind singura căreia îngerul Domnului i se va închina, pentru că ea va sluji în tăcere, răbdare și totală umilință, pe Cel ce aduce lumii viața cea veșnică și iertarea păcatelor. Astăzi descoperim, într-un prunc nevinovat, binecuvântarea și ajutorul nostru.

Noi cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu pentru că, încă de la nașterea ei, a fost aleasă, cinstită și pregătită lumii, spre a fi mamă și mult ajutătoare, tuturor celor ce aleargă, spre ea, cu credință. Îngerul Domnului le-a adus părinților ei bucuria nașterii, după vreme îndelungată de nerodire și lipsă de urmași. Aceasta ne arată că Dumnezeu, izvorul vieții, are, cu fiecare copilaș care se naște, planul lucrării Lui. De la primul zâmbet, taina cerului se lucrează în el, iar nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este mângâiere, curaj și ocrotire tuturor mamelor care-și nasc și educă proprii copii, cu răbdare și cu credință.

Timpurile ce le trăim noi s-au pervertit și s-au degradat, încât pântecele mamelor a devenit abator, în care, prunci nevinovați sunt uciși, de dragul comodității și a unei vieți iresponsabile. Câte inimi nevinovate au încetat să mai bată, pentru că multe mame și-au uitat menirea lor! Suntem un popor prea puțin iubitor de prunci, am ales modelele decăderii și dezumanizării, am încetat de a fi jertfitori, ci imităm păcatul și fărădelegea, fiind complici, la multele rele ce vin asupra noastră.

Ce este mai important astăzi, pentru o mamă, cariera, cu profitul, și o viață, în singurătatea suferințelor, ce culminează cu moartea, sau viața de familie, în care, fiecare copilaș, este o rază de soare, ce încălzește sufletele, atât de agitate, și mereu provocate de rău, ale părinților?

Consecințele nenașterii de prunci vor fi dezastroase, familiile, îmbătrânite și fără ajutor, vor fi uitate și părăsite, pentru că n-au ales calea slujirii, care este încununată cu ajutor, compasiune, dragoste și recunoștință. Câți bătrâni nu sunt astăzi în stare de disperare a singurătății, fricii, foamei și uitării! Dacă îi întrebăm, marea majoritate, au doar un singur copil, care, needucat, și neformat, de mic, pe calea Bisericii, i-a uitat, aruncându-i în tragedia singurătății și imediata apropiere a morții.

În Sfintele Evanghelii observăm cum Mântuitorul, în durerile morții, nu-Și uită pe mama sa, și pentru că El trebuia să se întoarcă în lumea cerească, de unde a venit, o încredințează ucenicului Său, Ioan: „Iată fiul tău, iată mama ta, și din acel ceas, acesta a luat-o în casa lui” (Ioan 19, 26-27). Deci recunoștința și respectul fiilor, față de părinți, este poruncă sfântă la Dumnezeu: „cinstește pe tatăl și pe mama ta, ca să trăiești ani mulți pe acest pământ pe care Domnul ți-l dă ție” (Ieșire 20, 12).

 Pentru a avea recunoștință, este nevoie, în primul rând, de a naște fii și fiice, de a cultiva, în ei, credința, bunul simț, de a-i învăța să se ferească de rău și să urmeze binele, de a fi autoritari cu ei și de a-i călăuzi cu blândețe pe calea Bisericii. Sfântul Apostol Pavel ne învață: „iar voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri cei după trup, ci creșteți-i în învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 5, 4).

Dacă am urma pilda Sfinților Ioachim și Ana, dacă am naște prunci, atâți cât rânduiește Dumnezeu, izvorul vieții noastre, dacă am căuta întâi Împărăția, mila și bunătatea Lui, viața noastră ar fi mult mai ușoară, timpurile, pe care le trăim, ar fi numai binecuvântare, iar, din mulțimea pruncilor, mulți ar deveni sfinți, care se vor ruga pentru noi.

Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ne cheamă la viață și la asumarea rolului jertfelnic de a fi părinți. Cine se sacrifică pentru proprii copii, va culege roadele ajutorului, milei și mângâierii. Cine alege calea comodității și iresponsabilității, va culege suferințele, durerile, singurătatea, înstrăinarea, uitarea, părăsirea și moartea. Nașterea Născătoarei de Dumnezeu să fie un început binecuvântat pentru toți care iubesc, apără și doresc viața! Amin!