Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a așezământului monahal. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Marius Cătălin Antohi.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre atitudinea avută de iudei față de Hristos, când El S-a prezentat pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu:

«Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac» (Ioan 8, 52)

Pasajul evanghelic ne relatează conflictul deschis pe care iudeii îl aveau cu Hristos. Era un conflict generat de mândrie și, mai presus de toate, din nepricepere.

Iudeii Îi reproșau faptul că se numește Fiu al lui Dumnezeu, că a îndrăznit să rostească răspicat că El este din veșnicie, mai înainte de Avraam, adică deoființă cu Tatăl. Hristos le răspunde acestora că cuvintele pe care le rostește El dau viață veșnică. Aceasta i-a determinat pe iudei să creadă că blasfemiază. Acuzația cea mai directă și tăioasă a fost cea în care i-au spus că are demon. De asemenea, iudeii Îl acuză pe Hristos că este «samarinean», echivalent cu a-i spune că este eretic, păgân.

Hristos le răspunde celor care nu înțelegeau misiunea Lui și că El este cu adevărat Mesia: „Eu Îl cunosc pe Tatăl și de aceea păzesc cuvântul Lui».

Se apără – nu pentru că ar fi avut nevoie -, ci pentru a demonta micimea de suflet a iudeilor: «slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru».

În mentalul colectiv al antichității nu era permis ca cineva să se laud în public. Întotdeauna, un om era confirmat când o altă persoană scotea în evidență anumite calități ale aceluia. Hristos le răspunde și în această logică, făcând referință, din smerenie desăvârșită, la Tatăl ceresc.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre atitudinea pe care ar trebui să o manifestăm față de cei cu care nu suntem în acord sau pe care nu îi simpatizăm:

Pasajul evanghelic este extrem de actual și ne caracterizează ca fire umană. Când nu înțelegem lucrurile rațional și nu le asumăm în inima noastră, acuzăm persoana de lângă noi – cea pe care nu avem deschiderea să o simpatizăm – de megalomanie, de mândrie, de o atitudine inadecvată.

Este incredibil curajul nesăbuit pe care l-au avut iudeii numindu-l pe Hristos că este demon.

Însăși rostirea acestei blasfemii la adresa lui Hristos ar trebui să ne dea neliniște. Poate le făceau din nepricepere.

Din păcate, suntem și noi experți în asemenea atitudini. Foarte ușor etichetăm și maculăm pe cineva, îi punem în sarcină lucruri pe care poate nici nu le-a gândit. Le facem din neștiință.

Probabil era și răutate în sufletul acelor evrei, care nu puteau să primească cuvântul lui Hristos.

Mândria, orgoliul și invidia ne blochează din punct de vedere spiritual. Nu îl mai putem asuma pe cel de lângă noi. Îl vom judeca și fărâmița, prin atitudinea și caracterul nostru, care este unul desfigurat.

Iudeii nu au putut primi și accepta cuvintele lui Hristos, pentru că inima lor era plină de ură și răutate.

Când cineva ne este antipatic, chiar dacă nu avem motive serioase de a-l denigra, începem să inventăm. Facem o adevărată obsesie din acel om. Diavolul ajută, negreșit, în acest demers de a-l murdări pe semenul nostru.

Este nevoie de multă smerenie și de o doză de rezervă, pentru că noi nu putem pătrunde cu adevărat în universul lăuntric al unui om, pentru a cunoaște toate motivațiile care stau în spatele unor atitudini. Este nevoie de prudență, de trezvie și de discernământ. Să nu îl judecăm pe cel de lângă noi fără să avem toate datele problemei.

Evreii, în urma mărturiei lui Hristos că El este din veșnicie, iar nu un simplu om înzestrat cu puteri taumaturgice, au început să arunce cu pietre în Dumnezeu-Omul, voiau să Îl omoare. Conform Legii mozaice, cel care blasfemia - se numea pe sine Dumnezeu, era vrednic de uciderea cu pietre.

Să manifestăm maximă prudență și smerenie atunci când nu înțelegem ceva. Să nu avem pornirea spontană de a judeca, de a arunca cu piatra și de a răni.

Să căutăm să pătrundem în universul lăuntric al aceluia. Cea mai frumoasă atitudine este starea de rugăciune.

Să Îi spunem lui Dumnezeu despre acea persoană. Negreșit, Domnul ne va descoperi și nu vom mai avea impulsul de a ne răzbuna, de a ne lua revanșa.

Vom descoperi micimea noastră sufletească și nu vom mai avea pornirea de a judeca și de a demonstra celui de lângă noi că deținem dreptatea.

A urmat apoi conferința propriu-zisă dedicată Anului omagial al pastorației românilor din afara României.

În cadrul întâlnirii, părintele Petru Oprea, slujitor vreme de 4 ani la o parohie românească din Olanda, în prezent slujitor la Catedrala Episcopală din Huși, a susținut referatul intitulat: Pastorația în Diaspora – dinamica unei jertfiri asumate.