Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre descoperirea Preasfintei Treimi la Iordan, în momentul Botezului Domnului:

„Pericopa evanghelică comprimă, în câteva cuvinte, o taină atât de măreaţă, taina descoperirii Preasfintei Treimi oamenilor.

Întotdeauna, în această zi de sărbătoare împărătească, ne gândim cum Dumnezeu a rânduit ca în momentul Botezului lui Iisus să ni se descopere, pentru prima dată, în chip atât de deplin şi, în acelaşi timp, atât de tainic, modul de vieţuire a lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat.

Această descoperire s-a făcut atunci când a fost botezat Iisus în Iordan pentru ca să ne încredinţeze, pe fiecare dintre noi, că la propriul botez toţi L-am primit pe Dumnezeu-Treimea în viaţa noastră.

Sufletul nostru a devenit ca un cer deschis în care a coborât Dumnezeu Treimea. 

Botezul Domnului Hristos, ne spun Părinţii Bisericii, este o rezidire a omului”.

Totodată, Preasfinţia Sa a amintit de momentul creării omului, prin sfatul treimic:

„Atunci când Dumnezeu L-a creat pe om, S-a sfătuit şi a spus: «să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră», folosind pluralul, în sensul că zidirea omului, crearea lui este sfatul Preasfintei Treimi.

Suntem zidiţi după chipul lui Dumnezeu, purtăm chipul Lui în noi.

Mai precis, suntem creaţi după chipul lui Hristos, căci de aceea El a venit în lume, să îşi caute propriul chip, care era rănit de păcat din pricina neascultării primului om, Adam.

Când Hristos a fost botezat de Ioan, S-a arătat, în mod deplin, şi în acelaşi timp, atât de tainic, Sfânta Treime.

La facerea omului a fost doar un sfat al Preasfintei Treimi în ceea ce priveşte crearea omului, a celei mai minunate făpturi de pe pământ, coroana creaţiei.

La Iordan vine însăşi Preasfânta Treime, ca să-L rezidească pe om, ca să îl scape de sub tirania păcatului”.

Ierarhul Huşilor a arătat că, odată cu Botezul Domnului, cerurile s-au redeschis:

„Sfântul Grigorie Palama numeşte botezul nostru, al fiecăruia, poartă a cerului.

Dumnezeu deschide şi aşază cerul în noi şi se aşază El însuşi în fiinţa noastră prin Taina Sfântului Botez.

Hristos, când a intrat în repejunile Iordanului, după ce S-a rugat, cerurile S-au deschis.

Sfântul Evanghelist Marcu foloseşte un alt verb şi spune că cerurile «s-au despicat», s-au rupt în două în momentul în care Hristos se ridică din apele Iordanului, ridicând împreună cu Sine şi lumea întreagă, scăpată de sub tirania păcatului.

Cerurile s-au deschis pentru că ele au fost închise odată cu neascultarea lui Adam.

Prin Botezul lui Hristos, cerurile ne sunt deschise, dar se şi despică de covârşirea harului, de covârşirea arătării Preasfintei Treimi în lumea aceasta. De aceea Sfântul Marcu foloseşte verbul «s-au despicat»”.

Preasfinţia Sa a explicat succesiunea actelor care au constituit momentul Botezului Domnului şi semnificaţia acestora:

„Sfântul Evanghelist Luca ne dă o succesiune duhovnicească a modului cum se pot deschide cerurile şi pentru noi, pentru fiecare în parte.

Hristos întâi S-a botezat în repejunile Iordanului, de mâna robului care a atins creştetul stăpânului, de cel care a avut menirea să fie Înaintemergător, să fie făclie.

După ce S-a botezat, Hristos se roagă, dovadă că ori de câte ori noi ne rugăm, ni se deschid cerurile. Doar după ce S-a rugat, s-au despicat cerurile, arătându-Se Preasfânta Treime.

Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel. Porumbelul este simbolul împăcării omului cu Dumnezeu.

În Cartea Facerii, după ce s-au retras apele de pe faţa pământului, Noe primeşte încredinţare că Dumnezeu S-a împăcat cu lumea păcătoasă, care a fost distrusă prin potop, printr-un porumbel care avea în cioc o ramură de măslin.

Porumbelul este şi simbolul celui care aduce vestea cea bună.

Sfântul Grigorie Palama ne spune că porumbelul este şi simbolul curăţiei. El nu se aşază unde este murdărie, caută întotdeauna locurile cele mai curate.

Duhul Sfânt, în iconomia Lui, ia chipul unui porumbel ca să ne încredinţeze că El nu vine decât acolo unde este curăţie, unde este lumină şi pace, unde omul reuşeşte să se smulgă din caruselul păcatului.

Tatăl Ceresc adevereşte, prin glasul Său, că Cel care este în Iordan este Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care a venit în lume să sfinţească întreaga creaţie, inclusiv Universul.

Mărturiseşte că este Fiul Cel Preaiubit în care Tatăl îşi găseşte întotdeauna bunăvoire. Se odihneşte în tot ceea ce săvârşeşte Fiul, pentru că El a venit în lume să împlinească, în mod desăvârşit, voia Tatălui.

Duhul Sfânt se aşază peste Fiul. Aici este exprimat un adevăr teologic: Duhul Sfânt vine în lume şi se odihneşte peste Fiul Cel întrupat, care a venit să ne răscumpere din tirania păcatului”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a amintit de Taina Sfântului Botez, moment în care cerurile sunt deschise pentru cel nou botezat:

„Ar trebui să ne aducem aminte de propriul nostru botez, de frumuseţea pe care am primit-o, de faptul că am devenit sălaşe ale Preasfintei Treimi, că cerurile s-au deschis odată cu botezul.

Când am fost cufundaţi, în numele Preasfintei Treimi, cerurile ni s-au deschis fiecăruia, în mod personal.

Fiinţa noastră s-a reînnoit, a devenit plină de lumină, de har. Am devenit sfinţi, şi aceasta nu este o metaforă.

După ce preotul sau episcopul scoate copilaşul din cristelniţă, avem un sfânt printre noi. Nu numai că i s-au iertat păcatele, ci este plin de Dumnezeu, este plin de lumină şi de har.

Aşa ar trebui să reflectăm la această sărbătoare, ca la propriul nostru botez.

Când ne uităm în apă, ni se reflectă chipul. La fel ar trebui să ne uităm în apa Botezului şi să vedem frumuseţea ascunsă în această Taină pe care am primit-o fiecare dintre noi”.

La final, Ierarhul Huşilor i-a îndemnat pe cei prezenţi să reflecteze mai mult la darurile primite la propriul botez şi la starea actuală a sufletului:

„Să ne întrebăm cât de mult ne-am distanţat faţă de această stare de lumină şi de har. Cât de departe suntem, spiritual vorbind, ca stare lăuntrică, faţă de cum eram atunci când am fost botezaţi?

Cred că răspunsul este unul dezamăgitor. Nu mai avem aceeaşi lumină, nu mai avem strălucirea sfinţeniei, nu mai simţim că locuieşte în noi Sfânta Treime.

Ori de câte ori sărbătorim Botezul Domnului, să ne gândim la propriul nostru botez şi să facem o mică retrospectivă, o mică reevaluare a vieţii noastre duhovniceşti şi să vedem cam unde ne situăm.

Sfântul Grigorie Teologul, în omilia sa la această sărbătoare, ne dă îndemnul: «să nu rămânem ceea ce acum suntem, ci să devenim ceea ce am fost la început».

Să devenim ceea ce noi, fiecare în parte, am primit în dar de la Dumnezeu.

Hristos, prin Botezul Său, nu face altceva decât să ne încredinţeze că tot ceea ce s-a descoperit deplin la Iordan, poate trăi omul în Taina Sfântului Botez.

Dacă pierdem această sfinţenie, această frumuseţe, lumină şi har, prin păcatele noastre, le putem recupera, le putem restaura în noi înşine prin Taina Pocăinţei, care este socotită de Părinţii Bisericii ca fiind «botezul lacrimilor».

Când ne spovedim noi nu facem altceva decât să reînnoim haina Botezului”.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a oficiat Slujba Aghesmei Mari, pe esplanada din Curtea Catedralei Episcopale, binecuvântând cu apă sfinţită pe fiecare dintre cei prezenţi.