„Am intrat, din punct de vedere liturgic, în ceea ce, în popor, se numeşte Duminica Mare, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc, asupra Sfinţilor Apostoli care erau adunaţi în Ierusalim.

Din păcate, nu reuşim să înţelegem, la modul cât se poate de profund, semnificaţia şi lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră.

Chiar dacă ne însemnăm în numele Sfintei Treimi şi pomenim pe Cea de-a treia Persoană, pe Duhul Sfânt, chiar dacă ne începem rugăciunile de dimineaţă cu imnul «Împărate Ceresc, Mângâietorule», nu ştim ce înseamnă Duhul Sfânt.

Nu ştim ce înseamnă Duhul Sfânt pentru că noi suntem plini de alte duhuri, decât de Duhul lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu este, prin excelenţă, un duh al înţelegerii faţă de noi înşine şi faţă de cei din jurul nostru.

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt este un eveniment care restaurează duhovniceşte un alt episod din zorii umanităţii.

Este vorba de episodul cunoscut sub numele de «Turnul Babel». Cei care locuiau în ţinutul Senaarului s-au înţeles între ei să ridice un turn în formă de trepte, un zigurat, al cărui vârf să atingă cerul. Această învoială era rodul mândriei, al semeţiei şi al cutezanţei.

Dumnezeu, când S-a pogorât în acel ţinut şi i-a văzut pe cei care şi-au propus să ridice turnul care să străpungă cerul, a zis, în sfatul Preasfintei Treimi: «să ne pogorâm şi să le amestecăm limbile» - vorbeau o singură limbă - ca să nu se mai poată înţelege şi să ridice acel turn al aroganţei omului, care crede că poate să Îl înfrunte pe Dumnezeu. Această amestecare a limbilor a numit-o «Babel».

Noi, în vorbirea curentă, când nu reuşim să ne înţelegem şi să găsim un fir comun al comunicării dintre noi, spunem, ca o formă de saturaţie, că este «o babilonie».

Nu ne auzim unii pe ceilalţi, nu reuşim să captăm înţelesul adânc a ceea ce ni se transmite.

Pogorârea Duhului Sfânt repară, restaurează babilonia din Senaar.

Dumnezeu a dat darul vorbirii în limbi Apostolilor, şi toţi cei care erau adunaţi la Sărbătoarea Cincizecimii înţelegeau, fiecare în limba lui, mesajul propovăduirii credinţei în Hristos Cel înviat. Se minunau şi se întrebau cum de pot să înţeleagă cele ce se vorbesc, fiecare în limbile lor”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că, în lipsa prezenţei Duhului Sfânt în noi, se instalează în viaţa noastră duhul dezbinării şi al împotrivirii continue:

„Duhul Sfânt este darul înţelegerii. Dacă nu este în noi Duhul Sfânt, nu putem să ne înţelegem nici în casă, nici în familie, nici într-o obşte călugărească, nici la locul de muncă, pentru că ne domină un alt duh, duhul babiloniei. În spatele acestuia stă diavolul. El ne face să ne împiedicăm unul de celălalt, nereuşind să găsim acel cuvânt care porneşte din Duhul Sfânt.

Dumnezeu-Omul L-a trimis pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, în lume, ca prin prezenţa Lui să simţim prezenţa lui Hristos în sufletele noastre. Odată cu venirea Duhului Sfânt, Hristos devine prezent în viaţa noastră.

Domnul Hristos, ca Cel ce este Dumnezeu-Om, Domnul păcii şi al înţelegerii, le-a vorbit foarte limpede cărturarilor şi fariseilor, dar ei nu L-au înţeles.

Hristos este adevărul, pacea şi înţelegerea. Fariseii şi cărturarii nu erau în stare să primească duhul păcii şi al înţelegerii. Răstălmăceau orice le spunea Hristos. Înţelegeau pe dos.

În spatele acelei înţelegeri strâmbe stătea alt duh, cel care le amestecă pe toate, oricât de limpede am vorbi.

Părinţii Bisericii noastre au fost purtători de Duh. Mulţi nu au priceput nimic sau au răstălmăcit ceea ce ne-au lăsat ei moştenire, pentru că nu era Duhul Sfânt în ei. Poate, din păcate, nu este nici în noi. Dacă ar fi, am simţi efectele prezenţei Lui în noi. Am avea darul înţelegerii.

Când cineva ţi se opune permanent, este clar că nu este în el Duhul lui Dumnezeu”.

De asemenea, Preasfinţia Sa i-a invitat pe cei prezenţi să reflecteze asupra paradoxului că, în ciuda multitudinii mijloacelor de comunicare, înţelegerea şi comuniunea între oameni este săracă şi fără profunzime:

„Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt ar trebui să ne invite să reflectăm mai profund cât din lucrarea Duhului este în noi, cât avem duhul înţelegerii faţă de noi înşine şi faţă de cei din jur.

Trăim într-o eră a comunicării, ne folosim de mediile digitale, distanţele nu mai constituie o problemă. Cu toate acestea, cu cât dispunem de toate aceste mijloace, comunicarea dintre noi sărăceşte, este palidă şi nu mai are aceeaşi profunzime.

Nu sunt de vină mijloacele de comunicare, pentru că ele sunt un dar al lui Dumnezeu. Noi suntem de vină, pentru că le folosim inadecvat.

Când ar trebui să sporească duhul comunicării şi al înţelegerii dintre noi, alegem să ne comportăm ca şi cum nu înţelegem nimic din ceea ce ni se spune. Suntem opaci şi la minte şi la inimă, încât nu poate răzbate nimic. Opacitatea şi încuierea minţii şi a inimii sunt semnele vădite ale unui alt duh.

Să ne învrednicească Domnul de darul Duhului înţelegerii şi al adevărului”!