Luni 27 mai a.c., Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a slujit Sfânta Liturghie, la invitația Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim al Severinului și Strehaiei, la Mănăstirea Jiana, din județul Mehedinți, ce și-a serbat hramul, Sf. Mc. Iuliu Veteranul. Din soborul de arhierei a mai făcut parte și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria.
În omilia rostită după Sfânta Liturghie, Ierarhul Hușilor a vorbit despre „mărturisire și lepădare, adevăr și minciună”:
„În aceste patru cuvinte este surprinsă extraordinar de bine realitatea cu care noi ne confruntăm. Toți încercăm să fugim de minciună, de apostazie, de neîncredere, de lepădare. Dorim să ne bucurăm de adevăr și de mărturisire. Nu realizăm că aceste patru cuvinte se condiționează reciproc. Când există adevăr în noi, mărturisirea vine de la sine. Omului care propovăduiește adevărul, îi va fi ușor să mărturisească despre acest adevăr.
Pentru noi, adevărul nu este o idee, un concept, o ideologie. Pentru orice creștin, Adevărul este Hristos Însuși. Adevărul înseamnă comuniune între oameni, înseamnă bunătate, părtășie la lumină și bucurie. În opoziție, minciuna înseamnă fragmentare, înseamnă neliniște, întuneric. Ori de câte ori decidem să fim în adevăr, nu facem altceva decât să fim în dragoste, în unitate. Adevărul unește pe oameni unul cu celălalt și ne unește cu Dumnezeu, Cel ce dăruiește unitatea.”
Totodată, Preasfinția Sa a explicat care sunt efectele unei vieți trăite în minciună:
„Când lăsăm să se strecoare minciuna, ne fragmentăm. Ne pierdem, rătăcim și nu găsim sensul vieții. Minciuna este agentul sciziunii noastre lăuntrice. De aceea noi trăim atât de agitați, pentru că lăsăm să intre în cutele sufletului nostru minciuna.
Cu cât este mai intensă dorința după adevăr, cu atât va fi mai mare și dorința de mărturisire.
Dacă Hristos este Adevărul vieții noastre, Îl vom mărturisi cu foarte mare ușurință. Când iubim pe cineva, mărturisim! Când suntem în minciună, nu avem puterea de mărturisire.
Omul, cu cât minte mai mult, cu atât mai mult îi va trăda pe semenii săi.
Dacă suntem în adevăr, mărturisim pe cel pe care îl iubim, dacă suntem în minciună, atunci îl vom trăda cu foarte multă ușurință și naturalețe.
Tatăl minciunii este diavolul. El ne dezbină, ne face să nu trăim în adevăr.
Când esențialul vieții noastre este Dumnezeu, tot ceea ce facem pentru noi – familie, prieteni, locul de muncă – capătă o altă valoare, le simțim altfel.”
La final, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit Preasfințitului Părinte Nicodim pentru invitația în Episcopia Severinului și Strehaiei.
Amintim că Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie participă la Simpozionul Internaţional "Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate", organizat în zilele de 27-29 mai de Episcopia Severinului și Strehaiei. Preasfinția Sa va susține comunicarea intitulată: Satul românesc - continuitate și ruptură.
Știre în curs de actualizare...