Duminică, 07 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele Sofian Gaman, secretarul eparhial al Episcopiei Hușilor.

În cuvântul de învățătură, în contextul Pildei talanților, Ierarhul Hușilor a vorbit despre darurile pe care Dumnezeu le sădește în fiecare om și despre faptul că inegalitatea darurilor presupune sporirea comuniunii între oameni:

„Biserica ne pune spre reflecție duhovnicească și spre asumare în viața noastră Pilda talanților, adică pilda în care Dumnezeu ne spune că fiecare dintre noi am primit un anumit număr de daruri, pe care suntem chemați să le înmulțim, să le lucrăm conform puterii noastre.

Dumnezeu nu ne cere să facem imposibilul. Ne așază în suflet un anumit număr de daruri, și pe acestea suntem chemați să le sporim.

Dacă ne-a dat mult, mult ni se cere și să lucrăm. Ne-a dat mai puțin, ne cere mai puțin să lucrăm, în funcție de darurile primite.

Parabola Talanților ne spune, în mod explicit, faptul că Dumnezeu a împărțit în mod inegal darurile Sale. Nu a dat celor trei persoane un număr egal de talanți.

Unuia i-a dăruit cinci talanți, altuia, doi, iar celui de-al treilea un singur talant. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că Domnul a dăruit talanții în felul acesta, conform puterii proprii a fiecăruia.

Dumnezeu ne spune că a fi inegal în ceea ce privește darurile nu este un indiciu de nedreptate sau de distribuție greșită a acestora, ci un impuls.

Inegalitatea darurilor ar trebui să ducă întotdeauna la lucrare, la creativitate.

Dumnezeu a împărțit în mod inegal darurile Sale tocmai pentru ca să realizăm că suntem ființe complementare. Ne completăm unii pe alții.

Unuia, Domnul îi dăruiește o inteligență extraordinară, altuia îi dăruiește o putere de muncă fizică. Unuia îi dăruiește capacitatea de a-i învăța pe semenii săi – este o artă să îi învățăm pe cei din jur, altuia îi dă puterea de a sluji și de a pune în mișcare dragostea față de semeni.

Fiecare am primit ceva în funcție de ceea ce, conform structurii noastre spirituale, putem să lucrăm.

Dumnezeu nu este nedrept. Dacă, de pildă, cineva nu are ureche muzicală, oricât de mult ar munci, nu are cum să ajungă un muzician performant.

Domnul nu îi va cere să fie muzician, dacă nu este așezat în el acest dar. Competențele se dobândesc.

Din nefericire, noi suntem, întotdeauna, cu ochii ațintiți înspre darurile și talanții semenilor noștri, neglijând ceea ce Dumnezeu a așezat în inima noastră. Nu conștientizăm ceea ce Domnul a așezat în sufletul nostru”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că Dumnezeu oferă fiecăruia darurile pe potriva firii sale, frica fiind cea care paralizează inițiativa omului de a pune în lucrare darurile primite:

„Pilda talanților ne spune că Domnul împarte inegal darurile sale, fără să facă vreo nedreptate, fără să simțim că nu ne sunt așezate în suflet darurile pe care noi le-am fi vrut.

Dumnezeu cunoaște atât de bine firea noastră, încât ne dăruiește exact ceea ce noi avem capacitatea să punem în lucrare.

Dovadă stă faptul că atunci când stăpânul din parabolă se întoarce, el le mulțumește primilor doi, care au fost harnici, cu aceleași cuvinte. Nu spune celui cu doi talanți un cuvânt de mulțumire mai sărac în conținutul lui spiritual decât celui care a primit cinci talanți. Le mulțumește amândurora la fel, cu exact aceleași cuvinte.

Dumnezeu ne cere să lucrăm, nu contează câți talanți avem, câte daruri a așezat El în viața noastră. Esențialul este să fim harnici.

Cel de-al treilea vine în fața stăpânului său și mărturisește faptul că nu a fost în stare să muncească. Din nefericire, a fost prizonierul fricii. O frică indusă, care l-a transformat într-un om inert, fără rod, fără lucrare a ceea ce așezase stăpânul în mâinile sale.

Întotdeauna frica paralizează potențialitățile existenței noastre. Nu ne lasă să descoperim în noi ceea ce Dumnezeu a așezat atât de frumos.

Frica ne anesteziază și ne fură curajul de a risca și de a pune în lucrare ceea ce am primit.

Dumnezeu nu îi reproșează aceluia faptul că i-a dat un talant. Știa că acest om atât poate: să înmulțească un singur talant. Nu i-a pus în mâinile sale mai mult”.

Preasfinția Sa a vorbit despre contextul în care Mântuitorul a rostit Pilda talanților, subliniind că inclusiv lipsa săvârșirii binelui, atunci când contextul ne-o cere, este un păcat:

«Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are» (Iacov 4, 17)

„În Evanghelia după Matei, Pilda talanților este așezată, într-un context foarte precis.

Este așezată între parabolele care au drept mesaj faptul că va veni sfârșitul lumii acesteia, iar Dumnezeu va cere, fiecăruia în parte, ceea ce am muncit.

Înaintea ei este Parabola celor zece fecioare - cinci înțelepte și cinci neînțelepte - care sunt chemate să stea într-o stare de trezvie, să aibă candelele aprinse atunci când Mirele vine, în miezul nopții, și le cheamă să intre în cămara de nuntă, cea plină de lumină.

După Parabola talanților, este rostită pilda în care ni se spune că la sfârșitul lumii oamenii vor fi împărțiți în două: unii vor merge de-a dreapta, alții de-a stânga.

Cei de-a dreapta, oile, sunt cei care ascultă cuvântul Domnului: «veniți binecuvântații Tatălui Meu, căci voi Mi-ați dat să mănânc când am fost flămând, Mi-ați dat să beau când am fost însetat, M-ați căutat când eram singur, M-ați cercetat când eram bolnav și M-ați cercetat în temniță când eram închis». Cu alte cuvinte: «M-ați văzut pe Mine în semenii mei nevoiași, flămânzi, goi, însetați. Mie mi-ați făcut toate acestea. Ați pus în lucrare darurile lui Dumnezeu, ați slujit pe aproapele cu aceste daruri».

Celor de-a stânga, caprelor – care sunt încăpățânate prin fire, le spune: «plecați de la Mine, căci voi nu ați avut capacitatea de a vedea în semenii voștri pe Hristos, nu ați avut puterea de a lucra talanții primiți și de a-i pune în slujire».

Sfântul Ioan Gură de Aur, când s-a aplecat asupra Parabolei talanților, ne spune că Dumnezeu nu pedepsește numai pe cel care este lacom, pe cel leneș, pe cel care nu muncește, ci și pe cel care are posibilitatea să facă fapte bune, dar nu le săvârșește.

Este păcat nu numai atunci când facem răul și suntem ingrați și nerecunoscători, ci și atunci când nu facem binele pe care am fi avut șansa de a-l pune în lucrare.

Tot Sfântul Ioan spune că «nimeni nu poate să fie atât de prieten cu Dumnezeu ca cel care îl slujește pe aproapele său, ca cel care pune în lucrare darurile pe care le-a primit».

Nu am primit talanții ca să îi îngropăm în inima noastră, ca acea slugă leneșă și netrebnică. Dumnezeu ne-a dat talanții (cuvântul talent vine de la talant) ca să îi înmulțim, să îi punem în lucrare.

Nimic nu este mai frumos decât omul care dăruiește din cele pe care Dumnezeu le-a așezat în sufletul său”.

Stăpânul casei este foarte intransigent cu cel căruia i-a dăruit un singur talant, dar l-a îngropat, pentru că el nu a săvârșit binele, nu a fost un om harnic, care să descopere în el ceea ce a așezat Domnul.

Din nefericire, suntem foarte mulți care nu știm ce daruri ne-a dat Dumnezeu, pentru că avem ochii ațintiți - prin invidie și gelozie – înspre darurile semenilor noștri.

Trăim starea de frică pe care a trăit-o și cel care nu a fost capabil să înmulțească talantul, iar frica ne lasă fără rod, ne sărăcește”.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre faptul că, în contextul în care Dumnezeu ne-a împărțit darurile pentru a fi complementari, orice încercare de egalizare a oamenilor presupune totalitarism și violență:

„Domnul a împărțit darurile inegal, a creat inegalitatea în fața darurilor. Însă ne-a dat fiecăruia șanse egale de a lucra talanții primiți.

Orice fel de luptă pentru egalitate instaurează violența și o stare de frică distructivă.

Avem cel puțin două exemple, în istoria umanității, prin care s-a încercat instaurarea unei egalități cu orice preț: comunismul și fascismul.

Comunismul a vrut să ne egalizeze, să ne facă pe toți la fel. De aceea au fost exterminați și au înfundat pușcăriile mare parte din oamenii inteligenți, și cei care aveau o anumită stare materială – aceștia erau numiți, în mod ironic, chiaburi. Ei nu aveau ce să caute într-un regim totalitar ce avea ca resort interior egalizarea, socială mai ales, dar care a adus după sine o egalizare economică.

Toți «trebuiau» să fie săraci și să depindă, într-o formă maladivă, patologică, de Stat. Totul era raționalizat și se primea o anumită cotă parte. Pentru a fi egali și din punct de vedere al confortului material, ți se lua câte ceva, cotă din muncă, totul era colectivizat și nu mai era nimic personal.

Un alt exemplu este nazismul. El propovăduia un altfel de egalitate maladivă: egalitatea biologică, rasială. Trebuiau desființați toți cei care nu corespundeau cerințelor genetice în fața acestui sistem opresiv.

În momentul în care vedem că cineva caută, cu orice preț, să ne egalizeze, să simțim deja că ceva este suspect.

Dumnezeu ne-a creat inegali. Suntem atât de diferiți unul față de celălalt, însă aceasta este frumusețea: inegalitatea atrage după sine creativitate și frumusețe.

Cât de frumos este ca cel care, de pildă, nu are darul de a cânta să se bucure de cel căruia Dumnezeu i-a dat această capacitate. Altul nu are darul de a vorbi, însă are darul de a sluji pe aproapele său, și are șansa de a-l asculta pe cel ce are darul elocinței.

Toate darurile pe care Dumnezeu le-a dat în această lume sunt pentru a ne bucura unii de ceilalți”.

Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să insiste asupra descoperirii talanților pe care Domnul i-a sădit ei înșiși și din cei de lângă ei:

„Să descoperim talanții așezați în noi! Cum o putem face? Mai ales prin starea de smerenie.

Oamenii geniali, care au reușit să potențeze la maximum talanții așezați de Dumnezeu în inima lor, au fost descoperiți de alții. Poate a fost un profesor, părinții sau o rudă, care i-a conștientizat pe cei cu daruri deosebite. Astfel au reușit să împingă la maximum potențialitățile acestor talanți. Toți au avut maeștri.

Și în viața duhovnicească, avem nevoie de un duhovnic iscusit, foarte înțelept și în care să fie lucrarea Duhului Sfânt. El să descopere în noi darul, încât să nu putem contesta că îl avem, ci chiar să simțim că ne împlinește și că dă un sens vieții noastre. Este foarte important să găsim omul care să ne spună ceea ce suntem, cu adevărat, capabili să facem – «să ne arunce in scăldătoare».

Câteodată părinții își forțează copiii să facă lucruri pentru care nu au niciun fel de abilitate. Poate unuia nu îi place să cânte, dar dacă părinții sunt muzicieni, vor cu orice preț, cu forța, să îi «înfunde» notele muzicale în cap.

Copilul nu va aduce rod, se va bloca și va trăi cu o frică permanentă că el trebuie să fie o copie fidelă, un «xerox», al părinților lui.

Sunt nenumărate cazuri în care părinții încearcă să îi forțeze pe copiii lor să își asume meseriile pe care ei le-au avut. Este total greșit.

Un părinte înțelept va reuși să dibuiască ceea ce este mai potrivit pentru copilul lui și îl va încuraja să meargă chiar pe o linie profesională opusă lui. Numai așa va putea să se bucure, cu adevărat, de realizarea profesională deplină a copilului său, dacă îl va lăsa să facă ceea ce Dumnezeu a așezat, ca talant, în el.

Să încurajăm înmulțirea talanților în semenii noștri. Așa îi vom înmulți și pentru noi”.

Ultimele articole