În după-amiaza zilei de miercuri, 10 august 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Paraclisului Maicii Domnului în localitatea Soci, filie a Parohiei Gherghești, Protopopiatul Bârlad.

Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Ciprian Apopei.

Răspunsurile la strană au fost date de copiii din Grupul catehetic al Parohiei Gherghești, care au câștigat locul I în Episcopia Hușilor la Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viaţa mea”, reprezentând Eparhia la nivelul Patriarhiei Române.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie  a explicat afirmația Fecioarei Maria referitoare la Dumnezeu «Și mila Lui din neam în neam spre cei ce se tem de El» (Luca 1, 50):

Prin smerenia și ascultarea Maicii Domnului, Dumnezeu s-a uitat cu milostivire înspre neamul omenesc, care avea nevoie să fie răscumpărat de sub jugul păcatului.

Maica Domnului este cea care împlinește, în locul nostru, dorința lui Dumnezeu de a intra în comuniune maximă cu omul. Această comuniune a lui Dumnezeu-Fiul cu noi, oamenii, a putut fi posibilă prin Întrupare, prin unirea ipostatică, a celor două firi – dumnezeiască și omenească –, în Persoana Fiului lui Dumnezeu.

Maica Domnului a primit vestea că Îl va naște pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, de la Arhanghelul Gavriil, cel care a cercetat-o, când ea era în rugăciune, în Nazaretul Galileei, dându-i vestea că, prin puterea Celui Preaînalt (a lui Dumnezeu-Tatăl) și prin umbrirea Duhului Sfânt, Se va zămisli în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu, ca Om.

Maica Domnului, după ce primește vestea că Îl va naște pe Iisus Hristos, Îl laudă pe Dumnezeu. Într-un stih din această cântare de laudă, Maica Domnului rostește un verset din Psalmi: «Și mila Lui din neam în neam spre cei ce se tem de El» (Psalmul 102, 17).

Deducem că Maica Domnului știa Psaltirea pe de rost, de vreme ce, în cântarea ei de laudă, a introdus acest verset din Psalmi.

În continuare, Preasfinția Sa a explicat cum trebuie să înțelegem acest verset din Psalmul 102:

Dumnezeu îi descoperă Prorocului Osea, în Vechiul Testament, și îndeamnă poporul la pocăință, în felul următor: «milă voiesc, iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot». (Osea 6, 6)

Mila despre care vorbește Maica Domnului, și pe care le-o cere Dumnezeu evreilor, este iubirea Sa față de noi, oamenii.

Acest verset l-a rostit și Hristos, într-un context foarte precis. Ucenicii Săi mergeau prin lanurile de grâu, și au început să mănânce din spicele de grâu, în zi de sâmbătă, când, conform regulilor Sabatului, evreii nu aveau voie să facă decât foarte puțini pași și să nu lucreze absolut nimic.

Cărturarii și fariseii, care erau legaliști, foarte obtuzi în logica lor, I-au reproșat lui Hristos, spunându-I: „Vezi că ucenicii Tăi încalcă regula Sabatului. I-am văzut pe ei mâncând spice de grâu”.

Atunci, Hristos le zice: „Aduceți-vă aminte că și Prorocul David, cel pe care voi îl cinstiți în mod deosebit, când i-a fost foame, a mâncat din pâinile punerii înainte (pâinile pe care le așezau pe Altar, și din ele mâncau numai preoții)”. Nu orice evreu putea să mănânce din aceste pâini, afierosite (dăruite) lui Dumnezeu, ci doar sacerdoții. Însă, Dumnezeu a făcut un pogorământ, uitându-Se la neputința lui David, căruia îi era foame, și nu l-a judecat, nici nu l-a pedepsit pentru acest lucru.

Hristos continuă, spunându-le: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. Cu alte cuvinte, este nevoie de pogorământ, de dragoste și de înțelegere a neputinței omului.

De aceea, Maica Domnului spune: «mila Lui din neam în neam» – adică Dumnezeu, prin trimiterea Fiului Său în această lume (prin Întruparea Sa), Se apleacă asupra neputinței oamenilor și a faptului că ei sunt sub jugul păcatului, nemaifiind liberi.

Dumnezeu vine înspre noi din iubire desăvârșită, Se întrupează și are milă față de noi, nu ne tratează în mod legalist, pedepsindu-ne pentru că am greșit.

Domnul nu vede lucrurile în logica în care le vedeau evreii. Maica Domnului a înțeles ce înseamnă mila și dragostea lui Dumnezeu față de om. Chiar dacă omul se revoltă, Îi întoarce spatele lui Dumnezeu și Îl batjocorește (așa cum a făcut când Hristos a fost răstignit pe Cruce, atunci când ne-a iubit cel mai mult), El a rămas statornic în iubirea Sa.

Dumnezeu s-a uitat la neputința omului și nu a ținut cont de răutatea sa, nu a răspuns cu răutate la răutatea, disprețul și ura omului, ci cu dragoste, milă și îndurare – așa cum ne privește întotdeauna Dumnezeu.

Momentul, prin excelență, în care Dumnezeu Își manifestă mila Sa față de noi, este Întruparea Sa, venirea Sa în lume, ca să Se jertfească.

Prorocul Osea spune, atât de frumos, că Dumnezeu nu are nevoie de jertfele pe care le aduceau evreii. În tradiția evreiască, fiecare trebuia să ducă o jertfă, de animale, de anumite fructe sau plante, care se puneau pe Altar și erau arse.

Dumnezeu spune: „Nu am nevoie de jertfele acestea – să mistuiți pe altar un animal, o plantă sau fructe –, ci am nevoie de milă, să Mă cunoașteți pe Mine”. Și, când Îl cunoaștem pe Dumnezeu, ne și temem de El.

Mila este legată, în mod indisolubil, de frica de Dumnezeu. Când primim mila lui Dumnezeu, îndurarea și dragostea Lui, acestea ne responsabilizează să ne comportăm cu multă sfială față de El.

„Teama (frica) de Dumnezeu – ne spune Înțeleptul Solomon – este începutul înțelepciunii”.

Când iubim pe cineva foarte mult, suntem atenți să nu-i greșim, să nu-l necăjim, și căutăm să facem ce-i place. Această grijă se numește sfială, care este expresia dragostei.

Dacă reușim să avem dragoste față de Dumnezeu, ne bucurăm și de mila și îndurarea Lui. Când primim îndurarea lui Dumnezeu și ne bucurăm de mila Lui, se naște în noi și teama, și sfiala față de El.

Așa a trăit Maica Domnului – având permanent, în inima ei, mila lui Dumnezeu față de oameni, care a rodit frica de Domnul, sfiala față de El.

Ultimele articole