Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele secretar eparhial Marin Tudorică, precum şi părintele protopop Marius Cătălin Antohi.

După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Episcop Ignatie a rostit un cuvânt de învăţătură în care, pornind de la episodul vindecării celor 10 leproși (Ev. Luca 17,12-19), a arătat semnificațiile duhovnicești ale acestei minuni în viața creștinilor. Mai întâi, Preasfinția Sa a reliefat starea duhovnicească a leproșilor vindecați de Mântuitorul:

„Cei zece leproși, la întâlnirea cu Mântuitorul Hristos îi cer mila și ajutorul, iar atitudinea lor când Îl întâlnesc pe Hristos, Doctorul doctorilor sau Doctorul prin excelență, era una de umilință și de smerenie, chiar dacă venea dintr-o stare de disperare sufletească. Fiecare dintre noi, în parte, am trăit, probabil, momente de disperare sufletească. Omul când este disperat are mai multă credință și mult mai mult bun simț. Bunul simț te ajută să fii un om smerit, un om credincios, și mai presus de toate să fii un om recunoscător”.

Pornind de la faptul că doar unul dintre cei zece leproși vindecați s-a întors să-I mulțumească Mântuitorului, Preasfinția Sa a subliniat virtutea recunoștinței în viața de zi cu zi a credinciosului, recunoștința fiind o virtute cardinală pentru viața duhovnicească a fiecărui pământean:

„Mesajul central al acestei minuni prin care au fost vindecați cei zece leproși este recunoștința pe care o numim floare rară. Întotdeauna când reflectăm asupra acestui mesaj al pasajului evanghelic, cred că mai este un alt înțeles pe care vrea să ni-l transmită Hristos și anume faptul că fidelitatea față de binefăcător este semn de sănătate sufletească”.

În contrast cu fidelitatea față de binefăcător, arătată de pasajul evanghelic, lipsa de recunoștință este semn de boală sufletească:

„Când îl trădezi pe binefăcătorul tău este semn de boală sufletească, iar boala sufletească, adică a infidelității față de binefăcătorul care te-a ajutat într-un moment delicat, concret, al vieții tale, se numește  «lepra sufletului», mai ales când un om este nedemn și nu prețuiește nimic din ceea ce primește în mod dezinteresat. Părinții Bisericii noastre, în special Sfântul Grigorie Palama, cel care s-a ocupat de acest pasaj evanghelic, spune că cea mai grea formă de boală a sufletului este păcatul. În contextul pericopei evanghelice de astăzi, lepra cea mai cumplită a sufletului este ingratitudinea sau nerecunoștința”.

În acest sens, vorbind despre aplicarea pericopei la contextul lumii de astăzi, Preasfinția Sa a arătat faptul că și în viața noastră de zi cu zi se întâlnesc cele relatate de pericopa evanghelică, mai ales că, noi, oamenii, uităm să practicăm recunoștința ca valoare duhovnicească fundamentală și, prin lipsă de recunoștință se degradează viața noastră cotidiană, ca o contrapondere fiind nevoie din plin de practicarea recunoștinței de către fiecare făptură a lui Dumnnezeu:

„Omul care are o calitate sufletească extraordinară este omul care nu își părăsește binefăcătorul în niciun context și în nicio circumstanță, indiferent cât de dezolantă poate fi starea în care poate ajunge acesta. Omul de caracter nu își părăsește binefăcătorul, îi rămâne în preajmă, atunci se vede calitatea unui om, chiar dacă va fi judecat de către ceilalți. Din păcate, lipsa de recunoștință sau ingratitudinea este lepra cea mai groaznică a sufletului și a relațiilor dintre noi oamenii. Măsura iubirii noastre față de aproapele este măsura recunoștinței pe care o manifestăm față de cei care ne-au ajutat, când nu îi părăsim și îi lăsăm să se descurce singuri. Cu cât îi iubești autentic, dezinteresat, sincer, vei fi mereu recunoscător și nu vei uita omul care te-a ajutat când erai în prăpastie, pe cel care te-a remontat din punct de vedere spiritual sau material, ți-a dat aripi și ți-a făcut atât de mult bine. Cât de minunați sunt asemenea oameni și cât de mare nevoie este de asemenea oameni”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a arătat că pericopa vindecării celor zece leproși este extrem de actuală pentru viața societății în care trăim, fiind o acută nevoie de oameni de caracter în toate palierele vieții noastre sociale, cu atât mai mult în viața celor care ocupă o funcție publică:

„Să ne uităm puţin în jurul nostru şi vom constata cât de ușor se trădează oamenii între ei. Mai ales cei care beneficiază de binele celor din jurul lor. Cât de ușor ne trădăm unii pe alții. Poate cel mai vizibil exemplu, cel mai la îndemână, este viața politică şi nu numai. Fără a generaliza şi a incrimina, în mod gratuit, întreaga clasă politică, fapt care ar fi o greşeală, este atât de evident cât de ușor se trădează unul pe celălalt, cât de ușor se denunţă unul pe celălalt, cât de uşor se renunţă la binele comun în favoarea apartenenţei la partid, cât de uşor renunță unul la celălalt doar pentru anumite beneficii sau privilegii, pentru funcții, pentru un fotoliu pentru care există posibilitatea să îl ocupi.

Din păcate, lipseşte recunoştinţa faţă de binefăcător. Pentru a obține anumite privilegii personale, de cele mai multe ori este suspendată orice referinţă etică. Nu mai contează omul care te-a ajutat, omul care ți-a deschis o cale, ți-a acordat un ajutor sau a investit în tine. Eşti orbit doar de funcţia pe care este posibil să o ocupi. Sigur, acesta este doar un exemplu. Am putea să ne oprim asupra mai multor paliere ale vieții noastre sociale, dar timpul nu ne îngăduie acest lucru”.

Totodată, Preasfinția Sa a reliefat și un alt pericol la adresa vieții duhovnicești, și anume păcatul de a cerși recunoștința pentru binele făcut:

„Pericopa vindecării celor 10 leproşi este extrem de actuală. Să nu credeți că vorbește numai despre recunoștință. Ne vorbește și despre păcatul despre a cerși recunoștința. Este un mare păcat! Când Hristos a întrebat retoric: „unde sunt ceilalți nouă?”, nu a fost un reproș, căci El, ca Dumnezeu-Om nu are nevoie de recunoștința noastră. Dacă ar avea nevoie de recunoștința noastră şi ar cerși-o, atunci L-am degrada într-un fel și L-am transforma într-un om simplu. Hristos spune acest cuvânt pentru cei care au beneficiat de acest bine. Această întrebare nu este un reproș.  Este o mustrare adresată tuturor celor care se bucură de un bine făcut de cei din jurul nostru şi nu ştiu să fie recunoscători.. Lor le adresează întrebarea aceasta, nu celor care fac binele. Nu și-a adresat Hristos Sieși întrebarea aceasta, ci celor care beneficiază de bine, de ajutorul semenilor. Lor li se spune, ei sunt întrebați. Prin urmare, este considerat păcat şi atunci când facem binele și așteptăm recunoştinţă cu buzele tremurânde. Păcat este că stăm la pândă și aşteptăm, cerșim recunoştinţa”.

În deplină consonanţă cu cele enunţate mai sus, Părintele Episcop Ignatie a citit o poezie, care transmite extrem de sugestiv faptul că este păcat să cerşeşti recunoştinţa:

„Recunoştinţa-i floare rară

Se plâng adesea mulţi creştini

Că tot aşteaptă să le-apară

Recunoştinţa fără spini.

Într-adevăr păcatu-i mare

Când uiţi de binele primit

Şi-l înjoseşti pe acela care

C-un bine te-a blagoslovit.

Cu mult mai grav însă-i păcatul

Şi rău mai mare cred că nu-i

Când faci un bine pentru altul

Şi-aştepţi recunoştinţa lui.

Deci când te schimbi în foc şi pară

Că un „datornic” te-a uitat

Să te gândeşti că floarea rară

E un bine dezinteresat”.

În încheierea omiliei rostite, Părintele Episcop Ignatie a arătat că nu se cuvine să cerșim recunoștința, ci este o datorie morală a fiecăruia dintre noi să fim mereu recunoscători față de binele primit și să nu așteptăm recunoștință de la ceilalți când săvârșim binele, subliniind că prin gratitudinea noastră suntem plini de har, de mulțumire și de tot ceea ce este mai frumos în viața noastră.

La momentul potrivit, Preasfinția Sa a împărtășit un număr însemnat de credincioși, mai ales copii din parohie, prezenți în număr mare pentru a fi împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.

La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit soborului slujitor și în mod deosebit credincioșilor prezenți la slujbă, între care a menționat mai mulți membri ai Adunării Eparhiale a Episcopiei Hușilor din această parohie prezenți la eveniment. Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât declararea anului 2020, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”, Părintele Episcop Ignatie a conferit Crucea Episcopiei Hușilor și Diploma de excelență a Eparhiei domnului Ioan Ciomaga, epitropul Parohiei Dobrina și membru onorific al Adunării Eparhiale, ca semn de apreciere a activității filantropice puse în slujba ajutorării semenilor aflați în nevoie, numindu-l „un om discret şi un bun filantrop”.

Ca gest de mulțumire pentru bucuria slujirii în această comunitate, părintele paroh Neculai Trofin a mulțumit Ierarhului Hușilor pentru binecuvântarea oferită membrilor parohiei și a dăruit Preasfințitului Ignatie o icoană cu Maica Domnului, ocrotitoarea bisericii din dealul Dobrina, lăcaș care străjuiește intrarea în orașul Huși.

La finalul slujbei, Preasfințitul Ignatie, alături de soborul clericilor prezenți, a oficiat slujba Parastasului pentru adormita în Domnul Silvia, mama părintelui paroh Neculai Trofin, cu prilejul împlinirii unui an de la mutarea la cele veșnice și a binecuvântat pe toți cei prezenți.