Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care pot fi asimilate cuvintele lui Hristos și despre atitudinea avută de evrei față de El:

«De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu» (Ioan 8, 43)

Domnul Hristos le dezvăluie evreilor motivul pentru care ei nu aveau capacitatea de a-și asuma cuvintele Lui. Nu era vorba numai de o anumită opacitate, de rigiditate sau de prejudecată mentală, ci era ceva mai mult decât atât.

Hristos le spune că dacă ei L-ar avea pe Dumnezeu în viața lor, ar putea să metabolizeze și să-și asume mult mai ușor tot ceea ce Hristos le spunea.

Diagnosticul pe care îl pune Domnul este legat de faptul că evreii manifestau o atitudine de refuz, de respingere față de El. Inima lor nu era pregătită să îl asculte pe Dumnezeu.

A asculta pe cineva nu presupune numai să fii atent, ci presupune o anumită disponibilitate interioară, o afinitate cu cel care îți propui să îi asumi cuvintele.

Pentru evrei, tot ceea ce rostea Hristos erau simple emisii fonice, nu schimba nimic din inima lor, pentru că nu se găseau în adevăr.

Omul care se găsește în adevăr are o flexibilitate de a fi atent la interlocutorul său.

Când suntem plini de noi înșine, de orgoliu, de autosuficiența cunoașterii, nu mai avem niciun fel de receptivitate în a primi cuvântul celui de lângă noi.

Nu întâmplător Hristos le dă iudeilor care Îl ascultau un cuvânt atât de radical – unul din cele mai radicale cuvinte pe care Hristos le rostește față de cei care, sub nicio formă, nu erau pregătiți să Îi primească cuvântul.

Iudeii Îl refuzau și Îl acuzau că este «samarinean». Pentru mentalul vremii respective, când se arunca o astfel de etichetă, spunându-se unui evreu că este «samarinean», era echivalent cu a-i spune că este eretic, păgân, spurcat.

Pentru evrei, samarinenii erau un popor degradat din punct de vedere moral.

Iudeii, cei care au intrat într-o permanentă coliziune cu Hristos, au avut cutezanța de a-L numi «samarinean» sau, mai grav, Îl numesc «demon» – pe Dumnezeu, Cel care este bunătatea ființială și nimic rău nu poate fi în El.

Domnul le reproșează faptul că nu înțeleg vorbirea Lui, interioritatea a tot ceea ce El le împărtășea, pentru că ei nu erau pregătiți să Îl asculte. Nu era vorba numai de o simplă atenție exterioară, de o anumită poziție a corpului prin care să transmitem mesajul că încercăm să fim atenți.

Preasfinția Sa a amintit de patimile care ne fac să ne pierdem deschiderea spirituală spre ceilalți:

Ni se întâmplă, de multe ori, când nu simpatizăm pe cineva, să îl avem în fața noastră, ochii noștri să interacționeze, însă parcă nu îl auzim, parcă nu pricepem absolut nimic. Îl vedem mișcându-și buzele, dar cuvintele pe care le rostește nu au niciun sens, îl ascultăm, însă prezența noastră, ca inimă, este foarte departe. Nu suntem pregătiți să îl asumăm.

Sunt situații în care nu reușim să metabolizăm cuvântul lui Hristos, să devină carnea și sângele nostru, ca la rându-ne să putem să Îl împărtășim celor care au nevoie de un reper în rătăcirile acestei vieți.

Dacă nu avem deschidere și afinitate spirituală cu Cel pe care ar trebui să Îl ascultăm, niciodată nu vom putea să ne asumăm ceea ce vrea să ne spună.

Dragostea transformă inima unui om într-o tăbliță de ceară pe care putem imprima foarte ușor ceea ce vrem să scriem. Acea scriere lasă acolo urme.

Inima noastră ar trebui să fie ca o astfel de tăbliță încălzită de dragoste, ca în felul acesta să poată fi imprimate cuvintele lui Hristos.

Dacă nu este dragoste și stare de smerenie, prin care să putem primi ceea ce ne dă celălalt, vom rămâne opaci, urâți la suflet, într-o permanentă nemulțumire, într-o stare de permanentă viforniță lăuntrică.

Așa erau iudeii din vremea lui Hristos. Domnul S-a apărat când a fost denigrat, calomniat și numit «samarinean» și «demon» – sunt foarte puține situațiile când Hristos se apără. Le spune: «nu sunt demon, sunt trimis de la Dumnezeu, fac voia Tatălui ceresc. Nu caut slava Mea, ci slava Tatălui ceresc».

Cheia atitudinii acestor oameni, care nu reușeau să primească cuvântul lui Hristos, este faptul că ei căutau slava lor, orgoliul lor.

Mândria ne transformă în oameni hidoși din punct de vedere spiritual. Nu mai avem capacitatea de a asculta, de a ne smeri și de a crede că celălalt poate să spună ceva care să ne ajute.

Din păcate, aceasta este una din carențele societății contemporane. Oriunde ne-am uita, toți le știu pe toate. Toți sunt «medici», «teologi», «profesori», le știu pe toate. Fiecare își arogă statutul acesta orgolios, de a le știi pe toate.

Și în viața de familie, dacă stăm lângă un soț sau o soție orgolioși, plini de sine, plini de prejudecăți, conviețuirea este aproape imposibilă. Toată trăirea, toată căldura sufletului se lovește de un zid și ajungem să fim dezarmați de o asemenea atitudine.

După Sfânta Liturghie a urmat conferința semestrială de primăvară, pusă sub genericul Anului omagial al pastorației românilor din afara României.

„Imaginea reală a Bisericii este formată din preoții și credincioșii aflați în jurul lui Hristos. El este Cel care ne dă imboldul și motivația de a căuta, cu orice preț, să fim uniți, în aceste vremuri dominate de multă sciziune, de multă fragmentare și de mult duh sectar (în limba greacă, cuvântul „erezie” înseamnă „separare”).

Înainte de Sfintele Pătimiri, Hristos S-a rugat Tatălui ca pe toți să îi păzească să fie una, precum El este deoființă cu Tatăl.

Starea pe care o avem când ne împărtășim ar trebui să o avem în întreaga noastră misiune. Dacă ne vom ține, la modul cât se poate de autentic, de Hristos, vom putea fi, în parohii și mănăstiri, un ferment al unității – a menționat, în deschidere, Ierarhul Hușilor.

Invitatul Părintelui Episcop Ignatie a fost părintele Ciprian Agavriloae, preot vreme de 14 ani în Parohia Latina, Protopopiatul Lazio 3, Roma, în prezent preot în Arhiepiscopia Iașilor, Protopopiatul Botoșani, care a susținut referatul cu titlul „Diaspora ortodoxă românească, un pas spre universalitatea Ortodoxiei”.

Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată sesiunii de întrebări și răspunsuri.