Ierarhul Huşilor a explicat de ce Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt asemănaţi cu Apostolii Mântuitorului:

„Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre aducere aminte pe Sfinţii Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena.

De ce Biserica a considerat că este oportun să le fie dedicată o zi de sărbătoare acestor doi împăraţi ai Imperiului Roman?

De ce Biserica i-a cinstit, conferindu-le acest supranume: «întocmai cu Apostolii» - adică în egală cinstire cu Sfinţii Apostoli?

Prin toate măsurile pe care le-au luat la nivelul Imperiului Roman, ei nu au făcut altceva decât să faciliteze răspândirea şi propovăduirea adevărului credinţei în Iisus Hristos.

Înaintea luptei împotriva lui Maxenţiu, Împăratul Constantin a văzut, în plină zi, o cruce luminoasă pe cer, care avea inscripţionat în jurul ei: «în acest semn vei învinge». Dacă Împăratul Constantin se va încrede în Crucea lui Hristos, care înseamnă biruinţă asupra a tot ceea ce este rău, păcat şi întuneric, atunci va ieşi victorios.

De aceea, Împăratul Constantin, în urma acestei vedenii de lumină în plină zi, a poruncit ca pe toate steagurile de luptă să fie inscripţionat semnul Crucii lui Hristos.

Această vedenie a Crucii pe cer a schimbat radical viaţa Sfântului Constantin. A devenit, din acel moment, protector al creştinilor.

Timp de trei sute de ani creştinii au fost persecutaţi şi nevoiţi să îşi trăiască credinţa în Hristos prin catacombe, cu frica de a nu fi prinşi de păgâni şi duşi în locuri de martiraj. Odată cu edictul de la Milano, din anul 313, creştinii au primit privilegiul de a-şi trăi credinţa în mod liber.

Credinţa creştină a devenit o realitate a spaţiului public în Imperiul Roman. Chiar dacă creştinii erau minoritari, au fost puşi pe picior de egalitate cu păgânii.

Meritul Sfântului Constantin cel Mare este acela că a scos credinţa creştină din catacombe, din crăpăturile pământului, şi a adus-o la lumina zilei”.

Părintele Episcop Ignatie a amintit de momentul convertirii Sfântului Apostol Pavel, căruia Hristos i S-a arătat într-o lumină orbitoare, asemănându-l cu momentul convertirii Sfântului Împărat Constantin:

«Dar, scoală-te şi stai pe picioarele tale. Căci spre aceasta M-am arătat ţie: ca să te rânduiesc slujitor şi martor, şi al celor ce ai văzut, şi al celor întru care Mă voi arăta ţie». (Faptele Apostolilor 26, 16)

„Slujbele Bisericii pun în paralel convertirea Sfântului Constantin cu convertirea Sfântului Apostol Pavel. Aceste două convertiri au un punct comun.

Sfântul Apostol Pavel era un prigonitor al creştinilor. Mergea la Damasc cu gândul să îi aresteze pe creştinii de acolo.

Pe acest drum, spre Damasc, i se arată Hristos, plin de lumină. Era o lumină care l-a orbit şi l-a aruncat la pământ.

În urma acestei arătări, Saul din Tars devine Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor - a celor care erau păgâni.

Prin cuvântul plin de putere şi prin iluminare dumnezeiască, aceşti păgâni au devenit creştini, prin propovăduirea Sfântului Apostol Pavel.

La fel, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a văzut Crucea lui Hristos în lumină, şi în urma acestei lumini, a devenit cel care a acordat drepturi creştinilor în Imperiul Roman.

Amândoi, aşa cum ni se spune în Faptele Apostolilor, au devenit slujitori şi martori ai lui Hristos, a ceea ce au văzut şi a ceea ce li s-a mai descoperit pe parcursul vieţii lor. Au devenit slujitori ai lui Hristos şi martori ai acelei lumini.

În limba greacă, cuvintele «martor» şi «mărturisire» sunt înrudite. Orice martor este, în acelaşi timp, şi un mărturisitor.

La fel, Sfântul Împărat Constantin, ca şi Sfântul Apostol Pavel, au devenit mărturisitori ai credinţei în Hristos”.

Preasfinţia Sa a precizat şi faptul că ceea ce a stat la baza convertirilor la creştinism a fost puterea credinţei în Învierea lui Hristos, a cărei propovăduire a fost facilitată de Împăratul Constantin cel Mare:

„În acel timp, creştinii erau minoritari în Imperiul Roman. Erau până în 10% din totalul populaţiei.

Dintr-un număr atât de mic, prin toate măsurile legislative pe care le-a întreprins Împăratul Constantin cel Mare, creştinismul a devenit majoritar în Imperiul Roman.

Sigur că nu s-a datorat numai Sfântului Constantin cel Mare convertirea păgânilor la creştinism. S-a datorat puterii credinţei în Hristos Cel Înviat.

Toate convertirile la creştinism sunt lucrarea tainică a lui Hristos, prin toţi martirii şi prin toţi cei care şi-au asumat să dea o mărturie a credinţei, să devină slujitori şi martori ai Lui.

Noi slujim pe cei pe care îi iubim. Cu câtă dragoste îi slujim pe cei pe care simţim că fac parte din universul sufletului nostru!

Dragostea face ca slujirea să fie frumoasă, plină de lumină şi de multă jertfă.

Când iubim pe cineva, toate lucrurile devin atât de uşoare şi de simple. Ne  este la îndemână să trecem peste orice fel de cusur pe care îl găsim la persoana iubită. Nu mai există timp, oboseală sau poticneală. Slujim cu toată deschiderea inimii.

Aşa au făcut atât Sfântul Apostol Pavel cât şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. L-au slujit pe Hristos cu jertfă şi cu deschidere a inimii. Prin această slujire li s-au descoperit tainele credinţei în Hristos şi au dat mărturie despre tot ce au văzut.

Îi sărbătorim pe cei doi mari împăraţi pentru că ei au devenit slujitori ai lui Hristos şi martori a tot ceea ce le-a dăruit credinţa în El.

La fel ni se cere şi nouă, să ne fie drag să Îl slujim pe Hristos prin rugăciune, prin faptele bune, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui şi prin trăirea credinţei.

Să devenim martori a ceea ce Hristos ne descoperă în inima noastră”!