Joi, 29 aprilie 2021, de Ziua Veteranilor de Război, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat la Simpozionul omagial organizat de Consiliul Județean Vaslui în sala „Ștefan cel Mare” a Consiliului. Mesajul Ierarhului Hușilor, pe care îl redăm în cele ce urmează, s-a intitulat: „Veteranii de război – cartea de morală a unui neam”.
„Dacă va fi să murim, măcar să nu murim ca nişte neghiobi orbi, ci ca nişte eroi conştienţi”[1]
În calendarul ortodox astăzi este Joia Mare, ziua Cinei celei de Taină, când Hristos le-a spus ucenicilor Săi cel mai frumos cuvânt despre dragoste şi prietenie: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă porunesc” (Ioan 15, 13-14).
Veteranii de război sunt cei care întrupează în cel mai minunat şi autentic mod acest cuvânt a lui Hristos. Ei sunt prietenii lui Iisus, pentru că toată viaţa lor a fost şi este o permanentă stare de jertfă şi luptă în faţa vitregiilor vieţii. Sunt prietenii lui Iisus, pentru că au înţeles cel mai bine că proba iubirii constă în capacitatea de a te jertfi şi în capacitatea de a nu mai trăi doar pentru tine, ci pentru prietenii tăi, care pot să fie ţara ta, neamul tău, familia ta şi valorile tale identitare: credinţa şi cultura, limba şi tradiţiile.
Din nefericire, pentru unii gerontofobi contemporani, veteranii sunt ca nişte „haine vechi”, care „indică scăpătare” sau „poate semnala valabilitate expirată, ieşire din uz”[2]. Asta pentru că cei care vor cu orice preţ să detroneze tradiţia, cred că doar ceea ce este nou are şi valoare în sine. Se înşeală.
Pentru noi, veteranii sunt ca „vântul care răscoleşte parfumurile pământului”[3], ca „vinul vechi”, ca „prietenii vechi”, ca „manuscrisele vechi”, care „sunt lucruri preţioase”[4] şi au valoare nu pentru că sunt vechi, ci pentru că sunt autentice şi au identitate. Asta pentru că cei care iubim trecutul, vrem să îl actualizăm permanent, racordându-l la cele ale prezentului, fără ca să ne diluam în sosul globalismului.
Veteranii de război sunt cartea de morală a unui neam, pentru că ei au deprins cel mai bine ce înseamnă starea de veghe, vigilenţa maximă în faţa inamicului, în faţa pericolului, precum şi starea de tenacitate, care este sursa reală de curaj şi neîncovoiere în vremuri de restrişte. În cuvintele lui Albert Camus, profilul veteranului ar arăta în felul următor: „Dacă ar fi să scriu aici o carte de morală, ar avea o sută de pagini, iar 99 ar fi albe. Pe ultima aş scrie: «Nu cunosc decât o singură datorie, aceea de a iubi»[5].
La acest moment de bucurie, rugăm pe Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, binecuvântare, linişte şi mult har în tot lucrul bun. Sărbători cu bucurie şi cu multă lumină în suflet. La mulţi ani, plini de Domnul.
[1] Maria, regină a României, Gânduri pentru vremuri grele, selecţie de texte şi introducere de Tatiana Niculescu, traducere din limba engleză de Anca Bărbulescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2020, p. 51.
[2] Andrei Pleşu, Despre inimă şi alte eseuri, Bucureşti, Editura Humanitas, 2017, p. 85.
[3] Pia Pillat, Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pagini de corespondenţă cu familia Pillat, ediţie de Monica Pillat, Bucureşti, Editura Humanitas, p. 89.
[4] Ibidem.
[5] Albert Camus, Carnete, traducere din limba franceză de Micaela Ghiţescu, Bucureşti, Editura Rao, 2014, p. 53