În după-amiaza zilei de luni, 29 martie 2021, Preasfințitul părinte Episcop Ignatie a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală din Huși.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a amintit de lucrarea Sfântului Ioan Scărarul, din care a extras un text ce ne descoperă măsura reală a iubirii aproapelui:

Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe 30 martie pe unul din marii asceți ai Bisericii, Sfântul Ioan Scărarul. A trăit în sec al VII-lea și ne-a lăsat spre îndeletnicire, hrană și bucurie duhovnicească o carte minunată: „Scara”. De aici vine și numele său, pentru că a fost identificat cu această lucrare, extrem de bine primită în rândul monahilor și al celor care trăiesc în lume și caută, cu entuziasm, cele de sus, Împărăția lui Dumnezeu.

Una din virtuțile despre care vorbește Sfântul Ioan Scărarul, pe care trebuie să o asumăm, să lucrăm foarte mult pentru a o câștiga, este iubirea față de aproapele, față de semenul nostru.

Sunt nenumărate momentele în care ne întrebăm – atât în fața propriei conștiințe, cât și în fața duhovnicului – dacă îl iubim cu adevărat pe semenul nostru.

În rugăciunea Sfântului Efrem Sirul îi cerem lui Dumnezeu să ne dea putere să ne vedem propriile noastre păcate, ca să nu îl osândim pe semenul nostru.

Sfântul Ioan Scărarul ne dă o lampă de control, ne supune unui test din care putem să ne dăm seama dacă în noi se sălășluiește, cu adevărat, iubirea față de aproapele: „de voiește cineva să știe că are iubirea de frați și dragostea adevărată, se va încredința de ea când se va vedea pe sine plângând pentru greșelile aproapelui său și veselindu-se de înaintările și de darurile lui”.

De multe ori credem că a iubi pe aproapele nostru coincide cu o atitudine binevoitoare, de curtoazie, de anumită eleganță și de bun simț. Evident că iubirea de aproapele implică și o asemenea atitudine. Nu ne putem comporta lipsiți de atenție, cu bădărănie, și să clamăm că îl iubim.

Sfântul Ioan Scărarul ne trimite într-o zonă mai profundă a ceea ce înseamnă iubirea de aproapele. A iubi pe aproapele înseamnă să plângem pentru păcatele lui, să nu îl judecăm și - partea cea mai grea - să ne bucurăm când el este mai bun decât noi, când este înzestrat de Dumnezeu cu mai multe calități decât ale noastre. Acesta este semnul dragostei adevărate față de aproapele nostru.

Hristos ne cere să îl iubim pe aproapele ca pe noi înșine.

Preasfinția Sa a făcut referire la judecarea semenilor după aparențe:

Plângem pentru păcatele semenului ca pentru păcatele noastre? Ne îndurerăm pentru neputințele lui ca pentru ale noastre? Ne veselim dacă cineva îl laudă pe aproapele nostru și ne spune că este mai bun decât noi? Dacă facem aceste lucruri, suntem în dragostea cea adevărată.

 Nu știu câți dintre noi reușim să trecem această probă, acest test pe care îl avem la îndemână din cuvintele Sfântul Ioan Scărarul.

Postul este o perioadă în care ni se cere să înmulțim dragostea față de semenul nostru, ca, în felul acesta, să slăbească din intensitate ura, neatenția, judecata cu care, din păcate suntem extrem de deprinși.

Când judecata se sălășluiește în adâncul ființei noastre, vom avea tendința să judecăm foarte mult după aparențe.

Ne vom uita la semenul nostru după cum vorbește, după cum gesticulează, după fizionomie, și vom fi foarte necruțători. La unele persoane vom constata că ne-am înșelat foarte tare, dacă ne reîntâlnim și avem ocazia să descoperim ceea ce este în adâncul sufletului lor.

Față de alte persoane vom rămâne cu judecata greșită, căci s-ar putea să nu ne mai intersectăm cu ele. Rămânem cu păcatul.