Miercuri 28 august a.c., Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a Troiței ridicate în curtea bisericii din localitatea Arsura, protopopiatul Huși, și a Teatrului de vară din aceeași localitate.

Cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a afirmat că: „o Troiță este prilej de mărturisire a Învierii Mântuitorului și a dragostei Sale, care a mers până la moarte. Nu există dragoste fără jertfă și nici jertfă fără dragoste. (...) Când ne închinăm înaintea unei Troițe, să ne întrebăm cum Îi suntem noi recunoscători lui Dumnezeu, să ne gândim dacă noi am biruit păcatul.”

Totodată, Preasfințitul Părinte Ignatie a mulțumit părintelui paroh Neculai Hălăngescu, căruia i s-a încredințat o altă parohie, pentru ridicarea acestei Troițe și pentru întreaga sa activitate pastorală, desfășurată timp de 26 de ani, în parohia Arsura.

În localitatea Arsura, Preasfințitul Ignatie a oficiat și slujba de sfințire a Teatrului de vară, felicitând pe cei ce s-au implicat în edificarea acestuia și menționând că:Avem nevoie de cultură și de înfrumusețarea spiritului. (...) Dăm ca ocrotitor al acestui spațiu pe Sfânta Pelaghia”.