Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele inspector eparhial Dragoş Trofin şi părintele protopop Vasile Lăiu.

După slujba de resfinţire a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea locaşului de cult.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a explicat pasajul evanghelic ce îl descrie pe omul care nu a avut capacitatea de a-l ierta pe prietenul său, aşa cum el însuşi primise iertare din partea stăpânului său:

„Evanghelia ne vorbeşte despre un om mic la suflet, despre cel care a fost absolvit de o datorie imensă. Acest personaj, incapabil de iertare, a beneficiat de iertarea unei datorii de 10.000 de talanţi, un talant echivalând cu 26 de kilograme de argint.

I se iartă această datorie pentru că el cere să fie iertat. În următoarea clipă, ca nu cumva să uite iertarea primită, ci să îi fie foarte proaspătă în minte, se apropie un prieten, care îi datora o sumă infimă, mult mai mică decât cea iertată. I se adresează exact cu aceleaşi cuvinte.

Cum se compotă cel căruia îi fusese iertată suma imensă? Se comportă inuman, josnic, nedemn de iertarea pe care el o primise  cu câteva secunde înainte. Nu are capacitatea să îl ierte”.

Ierarhul Huşilor a descris tipologia omului care se raportează slugarnic la superiori şi inuman faţă de subalterni:

„Este tipologia omului mic la suflet, lichea, pigmeu! Cum îl recunoaştem? Îl găsim în orice instituţie, peste tot în lumea aceasta. Este cel căruia îi place întotdeauna să aibă o victimă pe care să o desconsidere, să o calomnieze, să o batjocorească, să o umilească permanent.

Se comportă foarte slugarnic, foarte linguşitor cu cel care, din punct de vedere ierarhic, este mai mare decât el, şi extrem de dictatorial, extrem de necuviincios cu supuşii săi.

Licheaua, omul pigmeu, linguşeşte pe cel mai mare, dar cu cei pe care îi are, din punct de vedere ierarhic, în subordinea sa, se comportă groaznic, umilitor.

Peste tot dai, în orice instituţie, peste un mic funcţionar care te umileşte mai mult decât poate nici nu se gândeşte să o facă conducătorul acelei instituţii”.

Preasfinţitul Ignatie a avertizat asupra falsităţii omului care linguşeşte:

„Cu cât un om te laudă mai mult, cu atât este mai periculos. Să nu ai încredere în el, urmăreşte ceva!

Poţi fii desfiinţat chiar prin laudele pe care ţi le adresează. Una este să lauzi pe cineva, urmărind un interes, şi alta este să îl apreciezi la modul real şi să îl respecţi.

Viclenia este o formă de ipocrizie care atinge cote maximale. Te guduri pe lângă stăpân, mai „câineşte” decât câinele, ca mai apoi să muşti cu frenezie din carnea acestuia”.

De asemenea Părintele Episcop Ignatie a subliniat că un astfel de om, despre care Evanghelia ne avertizează, îşi poate face un „ţel” din denigrarea aproapelui său:

„El întotdeauna se ocupă să inventeze minciuni, lucruri neadevărate despre persoanele din subordinea sa, ca să îi umilească. Se ocupă să împrăştie „adevăruri” contrafăcute. Adevăruri care sunt la limită şi pot fi uşor manipulabile, trase în zona calomniei. Aşa este omul mic la suflet!

Evanghelia ne avertizează asupra acestui pericol, că ne putem identifica cu tipologia acestui om care s-a comportat inuman cu cel care avea nevoie de iertare, de milă, de dragostea sa. Nu a putut să facă lucrul acesta, chiar dacă primise el însuşi, cu câteva minute, iertare totală”.

Singura condiţie pe care Dumnezeu ne-o cere atunci când ne iartă, este să Îl imităm în bunătate:

„În această parabolă este inversat raportul iertării păcatelor. În rugăciunea „Tatăl Nostru” spunem: „precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Într-o traducere mai fidelă, greşelile de care se vorbeşte, de fapt, sunt datorii.

În parabola de astăzi, măsura iertării este Dumnezeu. El iartă întotdeauna generos. Nici măcar nu a cerut o garanţie, ci a iertat cu toată inima.

O singură condiţie: dacă noi am beneficiat de iertare, să dăruim şi noi iertare celor din jur. Dacă Domnul ne iartă de atâtea păcate, la rându-ne avem această obligaţie morală, de a ierta pe cei care ne greşesc”.

Preasfinţitul Ignatie a amintit de atitudinea celor care au văzut comportamentul acelui om răutăcios şi, indignaţi, l-au spus stăpânului, pe care parabola îl identifică cu Dumnezeu. Ierarhul Huşilor a atenţionat că suntem datori să luăm o atitudine fermă în faţa nedreptăţii:

„Este foarte esenţial să ne revoltăm atunci când asistăm la o nedreptate, când cineva este nedreptăţit. Să luăm atitudine!

Evident, nu avem în vedere situaţii care nu pot fi dovedite, unde sunt frustrări şi calomnii fără niciun fel de temei real.

În virtutea unei „dreptăţi” care este numai în capul tău, te revolţi, provoci tulburare. Nu acest fel de „dreptate” trebuie susţinut. Este greşit să facem pe justiţiarii şi să ne erijăm în instanţe morale, doar bazaţi pe supoziţii, pe asocieri de idei, de fapte, unde ni se pare nouă, unde credem că cineva a greşit, fără să avem argumente! 

Ci acolo unde, realmente, şeful de instituţie săvârşeşte abuz de putere, în virtutea funcţiei pe care o are, îi agresează psihic pe subalterni şi săvârşeşte nedreptăţi de toate felurile, manipulându-i, şantajându-i. Împotriva acestor nedreptăţi trebuie să luăm atitudine, fiecare dintre noi, acolo unde suntem”.

Părintele Episcop Ignatie a subliniat faptul că, din păcate, în societatea postmodernă în care ne aflăm, raportarea la orice tip de ierarhie, este foarte viciată:

„Din păcate, societatea în care trăim nu mai ţine la ierarhie, nu mai există ierarhie în nicio instituţie. Nimeni nu mai ştie cine este superiorul său. Nu mai găsim respectul pentru ierarhie pentru că, în însăşi structura postmodernităţii, a lumii acesteia atât de fluide, nu există ierarhie, nu există respect faţă de superiorul tău."

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotesit, în semn de preţuire, întru iconom stavrofor, pe părintele paroh Vasile Taşcă, şi a oferit distincţii de vrednicie tuturor celor ce s-au implicat în refacerea bisericii.

Se împlinesc 100 de ani de când, pe 23 septembrie 1919, biserica Parohiei Docani era sfinţită de Episcopul de Huşi de atunci, Nicodim Munteanu (viitorul Patriarh al României) alături de arhiereul-vicar Iacov Antonovici (viitor Episcop al Huşilor).